N-are nevoie de cuvinte
Se apropie de mine
vocabula moarte
Mă roagă să-i găsesc loc
într-o propoziţie a cărnii
Nu pot îi spun
întoarce-te în dicţionarul
cimitirului
Propoziţiile vieţii
n-au pagini pentru vreascuri
Este şi aşa suficientă tăcere în venele tale
Muţenia abisală la care ne supui
n-are nevoie de cuvinte
Godzila pe acoperiş
S-a aburcat acolo pe căpriori
cu capul ei hidos
între olane
îi simt răsuflarea puturoasă
când deschid fereastra
N-am putut-o alunga
nici împroşcând-o
cu gloanţe de cauciuc
Le prindea şi-şi făcea dopuri
pentru cele 24 de urechi
câte una pentru fiecare oră
Nu-mi mai aduc aminte
când mi-a bătut în geam
şi m-a obligat să-i pun scara
Era pe la vârsta a treia
a ruginirii cocoşului de tablă
Godzila s-a întruchipat
din cuvintele cărora le-am dat voie
să mi se urce în cap
A luat din fiecare
câte un dram de himeră
E oarbă
dar mă vede totdeauna
când vreau să ies din cercul sângelui
Nereuşind s-o dau jos de pe acoperiş
am început s-o îndrăgesc
O hrănesc mereu cu vise vane
cu deziluzii cu căderi în gol
O văd cum creşte
mâncând lumina
înainte de a se prelinge pe pereţii camerei
Nu mai pătrunde nici aerul
prin porii ei obturaţi
cu gloanţe de cauciuc
S-a transformat în acoperiş
Curând va îngurgita casa
cu mine cu tot.
Ca pe o pernă
Dis-devreme sap în mare
să plantez peşti-cuvinte
Un val înalt îmi fură icrele
din şorţul de semănător
Ochii peştilor-cuvinte înfloresc în alge
stele căzătoare pe cerul lichid
E tot mai noapte
e tot mai noapte
Somnul-peşte adoarme
în braţele unei meduze
întorc marea pe partea cealaltă
ca pe o pernă care s-a încălzit prea mult
E doar o frecţie
Trec pe lângă semeni
care-mi seamănă leit
Mă simt altfel poate
pentru că mi-am spânzurat viaţa de cuvinte
Dar şi ei se folosesc de graiul meu
mulţi se descurcă mult mai bine
nedând doi bani pe cuvinte
Au ars cărţile sau le-au dat la topit
şi-au făcut cafeaua cu lemnul bibliotecilor
Şi ce dacă tu le-ai păstrat
sufocându-te prin toată casa
Nu eşti deloc mai fericit
mai ales că n-ai reuşit să le citeşti pe toate
Au început să te devoreze
furnicile dintre coperte
să-ţi mănânce somnul şi viaţa
Să fie doar o frecţie la un picior de lemn
ungerea sufletului cu alifia cuvintelor scrise ?
O să vii neplecând
Aştept în van un răspuns
şi astăzi şi mâine
mă latră de decenii un câine
în mine ascuns
Drumul se frânge în calea spre tine
mersul în gol
tot mai străin îmi devine
pierdut în ocol
Plec şi azi stoic spre tine
decis să ajung
paşii mă poartă-n-napoi
timpul e lung
îmi spui că singură ai să vii
că ţi-ai pus în gând
la hotarul ce desparte morţii de vii
o să vii neplecând
Viaţa fierbe în baruri
Ce mai vrea şi poetul ăsta
nu poate să oprească din drum proza vieţii
Cu vorbele lui păsăreşti
nu îngraşă nici curcanul de Paşte
Acum e vremea rostirilor scurte
pe facebook pe chat pe blog
Spune domnule direct ce ai de spus
nu te scărpina cu mâna dreaptă după ureche stângă
Cine mai are timp să stea la palavre
chiar şi cu romanele
Viaţa fierbe pe dalele străzii
în cluburi în baruri
Ce să caute în bibliotecă
să-şi scrântească mintea citind poezii
Strângeţi poeţii scriitorii toţi
în rezervaţii
poate acolo vor reuşi să se citească chiar şi ei
între ei