Te întrebi
Unde se închide cercul
te întrebi fără rost
Găseşte urna
în care ai pus primul cuvânt
Dolce far niente
în legănarea rotirii
Priveşte adânc în abisul uman
ţi-ar spune Nietzsche
atunci şi el te priveşte
Cercul pietrei rostogolite
de apele repezi
nu se-ntreabă
unde şi-a pierdut colţurile
Sfera de pe umeri
îţi luminează calea
Câtă lumina ai furat din soare
îţi va ajunge te întrebi
să închizi cercul nopţii?
Mai degrabă cu minus
O zi răutăcioasă de octombrie
nu-şi ţine acasă
nici frigul nici vântul
E atâta iarnă în faţă
de ce se grăbeşte
Tabietul de dimineaţă
dejunul cafeaua
navigarea pe net
Picăturile de ploaie
înscriu pe geam
un alfabet morse apocrif
Amocul apare de niciunde
E musai să lucrez ceva
ca să-l alung
Lucrurile din cameră
încep să plutească
pe aerul dens al reveriei
De unde s-a iţit oceanul
în care înot disperat
spre un mal inexistent
O Doamne tălmăceşte-mi rătăcirea
să-i înţeleg sensul
E cu semnul plus sau
mai degrabă cu minus
Cad lucrurile pocnind parchetul
la locurile lor
*
Un zâmbet matern
la primii paşi nesiguri –
ecce homo!
*
O ţuică fiartă
vin ghiurghiliu –
vis în zăpadă
*
Destin uman –
ştampilă cu cerneală
simpatică
*
Vers modern
fără botezul sângelui –
durată zero
*
Nopţile albe –
lumina lor
îmi cerneşte viaţa
*
Valul cu palma
sprijinită pe pietre –
pietrele umeri
*
Noaptea –
pod între stele dărâmat
de buldozerele zorilor
*
în fântâna nopţii
cade o stea –
un eu înecat
*
în malul surpat
alfabetul erelor –
istoriile
*
Vis de noapte –
ajuns împărat
preţ de-un haiku
*
Două silabe
încleiate în smoală –
cuvântul noapte
*
Vaca rumegă tacticos
iarba –
meditaţie
Fără iubire
Fără iubire omul ar cădea
înapoi în regnul matriceal
Fără iubire lumea s-ar îneca
în marea moartă a tăcerii
Fără iubire copilul acesta ar fi rămas
sâmbure amar în sămânţa uscată
Fără iubire poetul ar deveni
un monstru de cuvinte cu colţi de şacal
Fără iubire pixul acesta
s-ar preface în sabie însetată de sânge
Fără iubire n-ar exista niciun cuvânt
cu numele iubire
Nu trebuie decât să le întinzi mâna
Dimineţile o infimă renaştere
Visul iese din găoace
încep să-i crească aripile de lapte
One night stand
adică aventura de o noapte
cu tine însuţi
Viaţa se scaldă din nou
în apele nădăjduirii
după înnămolirea
din ziua anterioară
Totul îţi pare posibil
şi de ce n-ar fi aşa
Poate asta e ziua în care
îţi zâmbeşte Fortuna personală
Cu uneltele în spate
împingi bolovanul sisific
cu puteri nebănuite
Da acum acum
mult aşteptatul vis
mult visata realitate
sunt chiar aici după colţ
nu trebuie decât
să le întinzi mâna
Departele aproape
Erai acolo în
departele acela
misterios
Privirile pierdute
se regăseau în filmele
nopţii
Te-am adus aproape
flăcările s-au stins
deasupra comorii