univers răvăşit
cerul se întorsese pe partea cealaltă
unde cu neagră cerneală
era scrisă o poveste indescifrabilă.
de tristeţe soarele se micşorase
până nimerise în gura unei furnici
care-l purta pe cărări şerpuitoare mici
prin iarba colosală.
nici marea nu mai era la locul ei.
se retrăsese în cuvântul mare.
acest cuvânt îmi uda tălpile
cu valuri reci şi ireale.
sângele meu era piciorul de pod care va ceda
cel ros pe dinăuntru de singurătate.
ca o zăpadă nouă peste zăpada veche
se aşternea în mine frica de moarte
peste frica de viaţă.
mă uitam fascinat la cuvântul mare
care foşnea lichid cu miros de alge.
atras magnetic
în apele lui intram înfrigurat
ştiind că-n larg mă va cuprinde somnul.
(1998)
o roşcată didină într-un port dunărean
port dunărean în aprilie
mâncat de miresme
ca o rochie albastră de molii
vin uleios tutun şi muzică
răcoarea levantină mă împinge dintr-o
cameră în alta ca o adiere
„Viande au soleil viande au soleil“ – un cântec
marinăresc
prin fereastra deschisă pătrunde
ca o albină
o roşcată didină cu vistierii şi furtuni
ascunse în trupul ei adânc
mă ţine încuiat în voluptate
sânii ei grei asfixiază secundele
cât a trecut
de când ard cu ea roşcata didină?
port dunărean în aprilie
mâncat de miresme
ca o rochie albastră de molii
(1982)