Dragoste
Să topeşti toate simţurile
într-o sete mai mare
Decît arsura apei tari
Prin piele prin carne prin os
într-o foame mai mare
Decît a fluturelui care-şi scutură
Singur
Aripioarele de praful acela făinos
Să rămînă îngropat în polen
Pentru totdeauna
într-o atracţie mai mare
Decît a celor două corpuri
Care se usucă în apele mării
După ce s-au dezbrăcat prea repede
După ce au făcut un mare castel
Cu palmele înotînd în nisip
Elegante buchete
Femeile sînt
Ca florile din luminişul poienii
Cînd te scalzi în culorile
în parfumurile lor
Nu se rup
Se aştern la pămînt
Ca florile de la florăreasa din colţ
Elegante buchete
De trandafiri cele care poartă
Pălărie roşie
De margarete cele care aşteaptă
Declaraţia de dragoste
De frezii cele care ţi se ascund subsuoară
De garoafe cele mîndre şi zîmbitoare
De lalele acelea care mai păstrează
Pe piept
Picurii topiţi ai zăpezii
De pizda ţigăncii
Cele gata să te rostogolească
Prin urzici şi prin furnicare
De spînz cele
Cu otrava pe buzele de sirenă
Florăresele sînt femeile cu florile
Ele stau zîmbitoare
în arşiţă în ploaie în frig
Gata să-ţi pregătească buchetul
Sublimă
Şi-a ridicat rochia un pic
Deasupra genunchilor
S-a aşezat pe genunchii mei
M-a prins cu braţul pe după umeri
Eu mi-am cuibărit capul între sînii ei
Ne-am răsturnat ca într-o joacă
Ne-am ascuns printre ţesături
în odaie doi îngeri îmbrăţişaţi
în muzica nouă a gravitaţiei
într-un dans
Ca un fuior
împletindu-se
O rază de lună
Iese prin fereastră
Cu noi
Şi ne tot duce printre norii luminaţi
Printre curcubeie
Cum într-un lac ceresc
Unde se desfac valurile
în frăgezimi şlefuite
Şi se aude o puternică bătaie de tobe
în ritm de marş forţat
îi ţin cu tandreţe capul
Cu amîndouă mîinile
Şi o sărut apăsat
Să doară un pic
Să nu audă
Numai eu aud formaţia
Să nu vadă
Numai eu văd corturile de îndrăgostiţi
Care se aprind
în marea grădină a Curţii împărăteşti
îi ţin obrazul în palme
Pînă se face o lumină mare
Şi abia atunci îi vorbesc
îi spun
Uite am venit pînă aici
Să luăm lumină
Şi parcă se sperie strigă
Ca într-un vis din care nu poţi ieşi
Se agaţă de mine cu toată puterea
Să nu o scap
Să nu cadă în gol
Şi apoi îşi lasă capul
Pe pieptul meu
în care se aud bătăile de liniştire
Ale tobei
Părţile singure
Cum stai aşa
întoarsă
Parcă îţi lipseşte un zîmbet
Parcă lipseşte dintre noi
Cuvîntul acela
Pe care îl tăiam
Exact pe din două
Cu briceagul peşte
Ca pe zodie
Ca pe bostanul cu seminţe
Galbene
Cum despărţeam în două
Nuca verde
Cu miezul alb şi proaspăt
Şi uneori cîte o bucată
Era pusă deoparte
Pînă întindeam pătura
Acuma tot mai multe părţi
Rămîn
La o simplă strigare