Mare artă!... Mare Artist!!...
– Dedicaţiune Inaltei Nobilimi şi onor. P. T. Public din Sinaia –
Spun „Gurile rele” Ale istoriei literare că însuşi I.L. Caragiale a pus, într-o pasă de hedonsim specifică lui, poezia în slujba unei prăvălii din Sinaia. O reclamo-poezie nevinovată, detaşată, de un farmec aparte, de La Belle Époque românesc, care încearcă intrările dinspre lumesc ale „Artei”, este şi cea pe care o culegem mai jos din Moftul Român, din 29 iulie 1901. Mofuri, ar zice unii, dar mofturi boiereşti, care dau culoare unei epoci centrate pe „Literatură gravă” Cu orice preţ, pe care o destind şi o întorc spre publicul concret, de o anumită pregătire, dacă e să ne luăm după versurile cu aluzii culturale alese pe sprânceană. Să nu uităm că eram, încă, în „Primăvara” Limbii literare, o primăvară care nu se putea fără sălbăticiuni.
Susţineau odinioară
Filosofii pesimişti
Că taraba nu-i o artă
Şi băcanii nu’s artişti.
O mai falsă teorie
Nici că s’a mai pomenit,
Falsă, pe cât de absurdă:
Lucru-i astăzi dovedit.
A făcut fiasco’n fine
Teoria pesimistă,
Şi dovada evidentă
în Sinaia azi există.
Să poftească ori şi cine
A vedea cu ce dichis
îşi conduce Matheescu
Magazinul Paradis!
Ia vedeţi cu câtă artă
Magazinu-i aranjat,
Şi cu ce profunziune
în de toate-i asortat.
Admiraţi eftinătatea
Şi serviciul cel prompt,
Şi când nacht s’achită nota
Şi când vrei s’o treci la compt!
Filosofu-antic, vestitul
Epicur, om rafinat,
Iubitor de trăia cuminte,
De-ar trăi ş’ar fi aflat
Că’n piaţa veche’n centru,
La Sinaia, a deschis
Eminentul Matheescu
Magazinul Paradis,
Cu familia în grabă
La Sinaia-ar fi venit
Şi pe tot sezonul verii
Aici s’ar fi stabilit.
O! Desigur, orice-ar zice
Un ursuz de pesimist,
Băcănia-i mare artă,
Matheescu mare-artist!
Cu înaltă stimă
GH. MATHEESCU
Sinaia