Ipostaza I
întotdeauna fusese curios în privinţa direcţiei
pe care grupul avea să o urmeze…
curiozitatea – o nerăbdare copilărească
alimentându-i frisoanele de ură şi pesimism.
depindem de noi înşine, îşi spunea
şi i se părea o normalitate
să devină nesociabil în mod sistematic.
pe ce alt drum al desăvârşirii
putea să apuce?
ningea de câteva zile
iar liniştea se răsucea deasupra
ca într-un spectacol din cirque du soleil
„O inimă de om şi-n clopot bate”
îşi spunea amintindu-şi de îndepărtatele
şedinţe de partid.
Dacă aş pleca ar fi pentru că…
am nevoie de tine
numai lângă tine reuşesc să mă controlez
să fiu un spectacol plăcut vederii
cu gesturi miniaturale gata
să devoreze totul.
un bărbat ce are în somn coşmaruri de copil
o fetişcană care se vede în oglindă femeie.
trebuie să urmăresc lupta de la distanţă.
de asta plec,
de asta îmi las corpul în urmă – o ofrandă
tuturor luptătorilor din trib
Ipostaza 2
aruncă o privire înăuntru şi spune-mi
dacă morţii ar fi sfetnici mai buni decât viii!
vei spune că sunt o fiinţă incompletă
alungită pe masa de lemn din bucătărie
fără vreo influenţă asupra marilor gânditori.
uite, membrii grupului aprobă din cap
uşor, uşor ne vom câştiga locul în comunitate
şi vei vedea că toate se leagă
fără manifestări de brutalitate
fără nebunia unei urechi obosite
intrigate de brusca linişte din atelier.
Chemarea. Ipostaza 3
se spune că doar sufletul
ne poate da contur.
lucrurile nu au nevoie de cuvinte,
trupurile de echilibru.
cu o simplă vorbă poţi da lespedea
la o parte.
cheamă-mă…
voi veni spre tine
când timpul nu ne va mai spune nimic
şi singura fărădelege va fi nesomnul nostru.
până atunci îmi voi aştepta începutul
ca pe o trăsură ce pluteşte
deasupra oraşului.
Membrii grupului nu cred în superstiţii
în ochii tăi răsare cel mai bine soarele
şi anotimpurile sunt nişte femei
ce îţi ies în cale cu găleata plină
membrii grupului nu cred în superstiţii
chipul lor mângâie pânza neagră// căptuşeala
cea din carne
imaginile acestea pot deturna orice ceremonie
de asta nu ni se permite să fim sincere,
ci doar să pendulăm
în haosul discret al propriei memorii.
ne e dor de o orgie a adevărului
tatuat de lucrători cu nume de astre,
de marii poeţi ai secolului trecut,
de femeile ascunse după perdea.
dacă voi reuşi să plec
toate simbolurile se vor desface
şi eternitatea va fi una comună.
Ipostaza 4
aici nu voi găsi soluţia.
suspinul fiecărui membru al grupului
e într-un idiom necunoscut.
somnul - iată dezideratul suprem
voi rămâne albă imaculată
fără să mă poţi avea
fragilă ca o păpuşă de porţelan
dar plină de mister
forţându-te să explorezi noi teritorii,
să mergi până la capătul lumii,
să faci faţă batjocurii
cu un zâmbet artificial
ca un experiment de laborator
e frig, să mergem!…mă vei implora
Tonul acesta confesiv
mai presus de toate zvonurile
e imaginea brutală a realităţii.
poţi mâna toate hergheliile la mine în suflet.
va rămâne la fel de gol,
iar tonul acesta confesiv
îi va face pe membrii grupului să râdă
fără îndoială, vocea din depărtare este a ta.
simt
încercarea de a te smulge
de sub puterea ucigătoare a grupului,
lemnul uscat şi mirosul înecăcios
cu care ne-am obişnuit,
senzaţia că cineva e mereu în spate.
mâine oamenii te vor găsi pe stradă
la aceeaşi oră
recitând versurile preferate
hrănindu-te cu acelaşi set de convenţii.
Vino cu noi, afară ninge! Ipostaza 5
„Eu am destule probleme cu membrii grupului”
îmi ziceai cu vocea aceea de elegiac demodat.
am văzut munţii şi luna bântuind
deasupra lor.
nimic nu mă sperie, nimic nu mă încântă.
sunt rece ca interiorul unei ţevi de metal.
am chiar acelaşi gust.
ca oraşul nostru ce refuză picăturile de ploaie
sau un trubadur ce simplifică versurile.
vino cu noi, afară ninge!
femeile pregătesc scuturile
pentru lupta de mâine.
se întâmplă lucruri măreţe
în universul acesta mărunt.
vino cu noi, afară ninge!
ziua de mâine va fi un slalom
printre secunde extrem de periculoase.
vom muşca din nimbul martirilor
ca dintr-o bucată de pâine.
vino cu mine, afară ninge!
Revolta
membrii grupului se simt bine doar în oraş.
în alt mediu sunt nesuferiţi
abuzivi ca un joc estetic forţat.
un regiment de bizoni
ce nu respectă nicio regulă.
putem porni împreună vânătoarea.
e ceaţă, săgeţile sunt ascuţite,
toate ritualurile ne dau dreptate.
avem nevoie de un război cu noi înşine,
de o piatră aruncată în oglindă
şi lumânări aprinse în cinstea celor căzuţi.
toate acestea sunt deosebit de frumoase
un vaiet lung şi sfâşietor va fi
refrenul victoriei noastre.
să pornim, să primim în piept roadele nesupunerii
pentru care ne-am antrenat întreaga viaţă.