Piața literară din România postdecembristă arată ca un teren denivelat, din care arareori se desprinde câte o ridicătură de pământ sau mai crește un arbust, ori a rămas vreun copac stingher din acel neprielnic.ieri ! Așa că pentru cronicarul literar este aproape imposibil să aibă o informație completă, la zi, despre scrierile care pot fi identificabile în durata lor de existență. O regrupare a unora dintre acestea s-ar putea realiza pe .generații (oare?), tematist, pe cât posibil, sau pur și simplu într-un cadru restrâns al speciei cultivate. Ei, de aici încolo, intervine cultura criticului, așezarea informației în calupuri de valori privind nu numai arealul național, ci și pe cel, în genere, universal. Celor neîncrezători în ultima mea considerație, ca și celor vanitoși, le reamintesc doar câteva repere din receptarea literaturii moderne din spațiul nostru. Multele referințe ale pașoptiștilor la indicatori francezi, italieni sau germani; ale junimiștilor, din sec. Al XIX-lea. Șži începând cu pleiada de teoreticieni, critici și istorici literari din perioada interbelică, popasurile în literaturile străine au fost nenumărate pentru a satisface și a impune, în ultimă instanță, genul proxim și diferența specifică.
Sugrumarea ori stoparea circuitului de valori literare de după 23 august 1944, deși s-a făcut aproape programatic, literatura universală n-a încetat să fie tipărită, prin zeci și sute de cărți, prilej pentru scriitorii români de a-și etala contribuția estetică în relație directă cu ceea ce în occident sau în țările de peste ocean se producea. Adesea, selecția a fost riguroasă și datorată unor spirite critice înalte, recunoscute, ca : Vladimir Streinu, Romul Munteanu; după '89, Dumitru Micu, Mircea Martin - în postura de directori ai Editurii "Univers". Sau "Înainte" - Marin Preda (la "Cartea Românească"), Valeriu Râpeanu (la Editura "Eminescu") ș.a.
Acest preambul are menirea să pună în gardă cititorul ipotetic sau interesat de circuitul literaturii universale în România, despre care un prozator matur ca Marius Tupan (n.1945) poate depune mărturie prin tehnicile narative (multiple și acute) din trilogia Batalioane invizibile (Fundația Luceafărul, 2006). Reunite acum - Batalioane invizibile (I- 2001), Rhizoma (II- 2004), Asteroidul (III- 2006) - cărțile lui Marius Tupan explodează de trimiteri la cultura lumii și la cea națională, cum grano salis. Este vorba de un canon al influenței, pe care atât l-a sublimat Harold Bloom, în cazul lui Shakespeare și Cervantes, încât aproape toți scriitorii lumii, care le-au urmat celor doi, nu mai pot fi explicați în devenirea lor fără trimiteri în urmă. Criticul american vedea aici puterea de implicare în demersul literar modern care nu mai este accidental sau simplu expus, datorită talentului, ci controlat gradat de luciditate (citește diferențiere !) și idee (consonanță de ridicare de la particular, la general, fără a lipsi specificul identitar). Ca o mică paranteză, precizez că în majoritatea cazurilor de ofertă a Premiilor Nobel (atunci când nu au avut trimitere vindicativ-politică, deh !), motivația acordării se realizează prin cele subliniate de mine.
Așadar, trilogia lui Tupan este gândită ca proiectul unui arhitect. După schițe și planuri, detalii de convergență, puse ori nu pe hârtie, scriitorul n-are încotro și face și pe constructorul. De aici încolo - când salahor, când depozit de materiale, când șofer pentru transport, când consultant pentru "Marfa" Betonierelor, când., când. Liber pe rostirea sa, scriitorul a exclus ab initio pelerinajul pentru. Aprobări, de la primărie, de la mediu, de la.,de la.cenzori ! Avea în urmă încă o trilogie, alte romane, alte proze scurte, o organizare de șantier de multă vreme reperabilă prin "Facerea" Și tipărirea revistei "Luceafărul ", o facultate de Filologie și multe lecturi din literaturile lumii. Selectiv, le-a adăpostit mereu, încă de "Ieri", ca să nu-și piardă sevele și chemările pentru mâine. Așa că, în timp record, "Coacerea" Inspirației a dat în vârfuri de cuvinte de după 1990 și în mod aparte după 2000, în cazul trilogiei în discuție.
Pentru cititorul interesat de "Oglindirea realității" (vai, vai - cum i se mai spunea. Zugrăvire ! Bieții vopsitori comuniști !), le pot spune că vor afla incidental despre atacul terorist de la 11 sept. 2001, asupra turnurilor Gemene din USA, despre războaiele din Afganistan și Irak, despre mafie, homosexualitate, protocronism, despre orgiile dintr-o sală de sport a inițiaților de către un "Ostracizat" Guru, informații despre importanța camerei ascunse, despre metodele de a cuceri puterea (indiferent de țară), de circuitul internațional al afacerilor, al presei scrise și vorbite, despre rolul spionajului și al diplomației, nu numai în faze de tranziție, despre gardienii lumii (ieri - jandarmi), despre lovitura de stat. Toate acestea puse cap la cap, și câte altele, pot sta sub semnul relativului. Atenție, care, coroborat cu ceea ce știe fiecare, poate da satisfacții nebănuite în comunicare, în interpretare. Nu s-a impus deja fluxul și refluxul în trinitatea emițător - mesaj - receptor ? Decodarea simplă sau multiplă nu aparține receptorului ? Căci la urma urmei, reluând un truism, lectura bine asimilată oferă delicii spiritului doar în funcție de pregătirea intelectuală a fiecăruia dintre noi. Cititorul român, care n-a ieșit din brazda realismului echivalent cu informația lui (poate nu întotdeauna balzacian, rebrenian sau predist) nu va putea accede la temperatura semnificațiilor, la formarea intempestivă a simbolurilor sau la căderea cometelor în nivelul unor paradigme; ori nu va înțelege vuietul surd al apelor din mulțimea discursurilor de adâncime ori de escortă.
Iată de ce Dante Aligheri a compus trilogia arhicunoscută și a început cu .Infernul. A extrapolat situația politică din Florența lui natală, într-un loc subpământean, după mitologia greacă, pentru a vedea viața (comportamentul) sufletelor. Două personaje cheie - Virgiliu ("Simbol al rațiunii umane"), și Beatrice ("Simbol al rațiunii divine") - îl conduc pe poet pentru a putea să vadă tragedii și drame, pe care, descriindu-le, să avertizeze lumea despre celălalt cosmos al ființei noastre.
Marius Tupan își ia simbol.craterul. Probabil este obsesia unei văgăuni din matricea sa mehedințeană Tâmna (reperată normal în câteva rânduri). Toponimul ca atare se-nscrie în derivatele cuvântului slav / rusesc - tëmnâi, corespunzător, în funcție de context, unor sinonime : întunecat, obscur, închis, smolit, nedeslușit, neclar, suspect, care dă de bănuit, tenebros, ignorant, întuneric, beznă, lucru neînțeles, neexplicat.
Pentru lectorul cu acribie filologică, după parcurgerea celor 860 de pagini ale trilogiei (I - 286, II - 284, III - 290), satisfacția supremă va fi să constate desfolierea ingenioasă a acestor sinonime, ca o desprindere bucuroasă din inconștientul matricial al prozatorului. Iată cum au urcat, nu târziu, sevele amintirii de tip blagian, revărsându-se în lujerul unei proze cu vădite trimiteri autografice. Ce critică psihanalitică s-ar încumeta să fie realizată !
Odată cu asta, craterul devine o insulă (nu ca la Daniel Defoe ori Umberto Eco, dar pe aproape; găsim tangențe vizibile cu ultimul !), pe care scriitorul o populează, fixând ierarhii, mișcare, limbaje, în ultimă instanță, viață cu sens invers față de cea obișnuită, să-i zicem, de din afară. La prima interpretare, izolarea aceasta este dictată de forțe oculte, căci dincolo, la hotarele craterului, se află pază militarizată. Numaidecât trebuie să deconspir "Influențele" : lui Evgheni Zamiatin (1844-1937, prin romanul Noi - 1920, apărut, începând din 1924, la New York, Praga, Paris) și ale urmașului acestuia, atât de des citat - Eric Arthur Blaier (1903-1953 - polițist, profesor, librar, voluntar în războiul din Spania, eseist și ziarist de radio), cu numele de scriitor -George Orwell, autor a două romane celebre - Animal Farm - 1945 și 1984 - Nineteen Eighty Four - 1949 ).
Imediat , din acest punct, trilogia tupaniană începe să capete aspect de roman politic. Totul narativ derulându-se în Marconia (denumire prin anagramare a României). După ultima frază din volumul întâi (el însuși cu trei trepte de întindere a epicului : Auzenii, Mirosenii, Vedenii) - "Poate că noul guvernator te va pregăti mai bine pentru o altă lovitură de crater ! De altfel, asta trebuie să rămână suprema izbândă a Șžipotei !" (subl.n. - M.B.) - se multiplică în sensuri cuvântul "Izolarea" Din incipitul cărții.
Ca în scrierile actuale de tip horror, venite acum cu insistență de peste ocean (la începuturi, literatura de groază s-a afirmat în preromantismul englez și francez, cu scene terifiante de crime, cimitire și fantome - prelungite, parțial, dar benefic, în romanele de mistere, mai ales franceze - vezi Sue, Féval, Gozlan , ca și la noi - vezi Bujoreanu, Baronzi, Aricescu ș.a.), Marius Tupan centrează cuvântul "Duhuri" Într-o afirmație sigură, vizând existența acestora, atât în spații închise, cât și deschise. Originea lor se afla în.crater. Tartorele (guvernatorul după model american !) era Rinu Arvunescu. De acum, tipologia romanelor se va impune nu prin onomastică, destul de șubredă, amintind de copilăria speciei din sec. Al XIX-lea, de la Ion Ghica, la Duiliu Zamfirescu (situația va fi mai incidentală în sec. Al XX-lea, dar nu va mai constitui un reper nodal - vezi Iancu Urmatecu, al lui I.M Sadoveanu, din 1944), ci prin uluitoarele microeseuri dedicate fiecăruia în parte, fragmentate, intersectate mereu. Pe ansamblu, excelente fiziologii moderne!
Personajele din trilogia lui Tupan sunt ca puiul de impala pe care leoaica, după ce i-a omorât mama și a devorat-o până la sațietate, îl răsfață maternal, în mod vizibil. Aș zice, emițând un paradox, că romancierul a fost obligat de gând și de idee ca forma materiei, care exista și care trebuia provocată, să stea în tipare de roman. Ea trebuia să aibă niște reprezentanți de mișcare, actanți adică. De aceea, personajele nu se pot ierarhiza, fiindcă ar fi necesară o statistică a prezenței lor în trama desfășurată. Din rândul bărbaților, lângă Arvunescu, mai notăm pe Grigore Plagamat, Miru Rozeta, care pot trimite la craii. Lui Matei I. Caragiale. Numai că amendarea vine din plaja desfășurării de peripeții nocturne la clasicul Matei, pe când aici, în lupta pentru putere, se înfruntă - zi și noapte - un istoric, devenit guvernator în Șžipote, și un enciclopedist ambulant ca Plagamat. Miru Rozeta, nu altul, decât autorul însuși, implicat în viața de grup, participând și el la viața tribală, inclusiv la orgiile sexuale, rămâne.gânditorul. Nu de Hamangia, căci nu privește spre pământ, ținându-și capul între mâini, ci privește cerul și are revelații. Ajunge la concluzia că Dumnezeu, care le orânduiește pe toate și pe toți (chiar de la naștere ) - principiu biblic, de sorginte ortodoxă - , i-a pus în gene semnul de "Om ales ". Ca dovadă, simțindu-și chemarea interioară (la fiecare dintre indivizii planetei aflându-se un crater !), întreprinde o serie de cercetări științifice, pe care, prin revelație, le va numi particule divine. Misiunea lui de biruință spirituală este descrisă cu lux de amănunte în vol. 3, intitulat Asteroidul. Cu o forță copleșitoare de concentrare, obține o iluminare pe măsură, reușind să abată traiectoria unui asteroid de la contactul cu pământul, ce părea iminent. Șži aici, cercetările americane, filmele S.F. Și alte variațiuni scripturale ne-au oferit o bogată literatură de specialitate ! Fără glumă, ce film de lung metraj s-ar realiza din fiecare componentă a trilogiei !
La scriitorul român, coagularea celor două nume - Miru și Rozeta - deconspiră o întreagă știință a autorului despre rolul personajului într-o proză de durată (excelente învățăminte se găsesc în cartea universitarei clujene Mariana Istrate - Percorsi del Nome, Ezio Parma editore, 2003).
Filologul studios Marius Tupan cuprinde în Miru o multitudine de sensuri, substantivale, dar și verbale, sensul impunător rămânând cel bisericesc / religios. Pe când Rozeta are trimiteri la botanică (plantă erbacee, din Nordul Africii; o parte a discursului narativ are loc în Tanzania, țară din Africa ecuatorială de est), dar și la podoabe de textile sau încălțăminte, la ornamente, în formă de roză, în artele aplicate - pictură, sculptură, arhitectură, ca și în diferite ramuri ale tehnicii. Ba în masonerie, rozeta definește o anumită schiță de recunoaștere, de identificare. Autorul pedalează pe figura triunghiului, a interferențelor acestuia, pe Tricontinentale !
De transparență onomastică sunt și alte denumiri, marcat fiind ori numele ori prenumele. Iată, din aceeași categorie de .bărbați: Dan Nemțeanu, Gellu Globescu, Sander Demollari, Paul Cervina, Dan Debinschi, Răzvan Patriciu, Puzdarie (amintind de Pozdare al lui Ion Lăncrănjan), Găunescu etc.
Nu aceeași metodă de șarjă și de a carica o folosește Marius Tupan pentru filiera feminină. Este gestul unui cavaler de ocazie, fiindcă acidul clorhidric al stilului lubric cade tocmai pe aceste ființe erotomane. Nimic din ceea ce înseamnă senzații tari, despuietoare de nervi, conștiință și decență nu-i scapă autorului. Am sentimentul că omul cult , cărturarul cu deschideri enciclopedice aduce în largi descrieri de peisaj uman materia profană și frivolă a la Boccaccio, nu dintr-o modă (actuală), ci din ideea unei completitudini a faptului pământean. Din totdeauna, lupta pentru putere a apelat cu bune și foarte bune rezultate la politică, fie și a struțului, ca și la hetaire, care, sub zodia interesului efemer, au strecurat interese, lupte de gherilă, răsturnări spectaculoase de situații în relațiile dintre țări. Istoria omenirii este încărcată de asemenea exemple și romancierul nostru, știutor de atâtea , punctează ca la floretă momente de destindere, dar și de încrâncenare, mai cu seamă în volumul Rhizoma. Faptul în sine are numai conotații literare, și nu din lipsa pudorii, scriitorul dezvăluie linia normală a gândirii unui om. Dedublarea operată este fenomenală, cu briză încântătoare.
Toate personajele feminine de prim-plan contribuie conștient la ambuscade, mereu oscilante, ca și la asalturi surprinzătoare, în goana lor după efecte necesare în împlinirea misiunii ofertante. Se detașează, în primul volum : Lelia Cordin, Grația Morrinson; Salma Simona Malinovski și Gilda Tudor, în al doilea volum. Grația și Gilda sunt ziariste, formatoare de opinie, cum se spune acum, iar personalitatea laică și profesională este exemplar surprinsă de romancier. S-ar crede că autorul a trăit pe viu - naturalist - în tot ceea ce a redactat despre ele. Nu ca Mircea Cărtărescu, cel din Orbitor, care a citit, și studiat, repere și manuale de anatomie și fiziologia omului, ca apoi să scrie un best seller - De ce iubesc femeile ?
Oricum, prezențele feminine sunt stăruitoare în trilogie, iar voiajul unora dintre ele în țări asiate dă notă maximă scriitorului care umple pagina cu elemente de documentar cinematografic - de la dialogul tÄ™te -Ș•- tÄ™te dintre programatorul voiajului ți "Clienta", la zborul avionului, până la misiunile acreditate, prin nominalizări de hoteluri, întâlniri, compromisuri, declinarea identității, viața "De acolo" - până la raportul de gardă. Acesta cere texte, înregistrări audio și video, jurnale de sejur, la care se adaugă, sub jurământ, vorbe, indicii, descrieri, sugestii, concluzii.
Sub aceleași auspicii ale științei de a structura un roman modern de calitate, se află și volumul al doilea - Rhizoma, tot cu trei trepte sau trei încăperi de lucru :Narcoze, Hipnoze, Psihoze.
Mai detailat, numai despre acest volum, ne-am pronunțat în numărul pe martie 2006 al revistei "Ramuri" , p.9. Acum îi vom fixa locul în cadrul trilogiei. Cartea atinge vârful analizei, în care observațiile psihologului dar și ale psihiatrului controlează în detaliu toate înscenările pentru ca partea adversă să își poată lua .revanșa (cuvânt care deschide granița dintre fiare și om).
Ca orice romancier important, cu știința "Facerii" Unei trame incitante, Marius Tupan se mărturisește pilduitor, în formule subiective de participare la "Viața" Actanților săi. Vorba unui scriitor - 3 și cu Rezeda 4. Scriitorul trece în tabăra "Personajelor și cititorilor săi, fiind jucat de un alt creator instalat în lumea gardienilor. Care și acesta, la rândul lui, ajuns personaj, capătă lesă de la plăsmuitor, plasat între astre sau numai strecurat în cugetul lui printr-un duh " (apud M.T.).
Se află în pasajul reprodus axa de tehnică narativă care deconspiră un suprarealism controlat, etajarea de metatexte, cerute de ideile în mișcare. Apelând la deja arhicunoscuta "Cameră circulară", propusă de Wayne C. Booth, romancierul își provoacă personajele, dându-le, în mod pedagogic, o reprezentare în acțiune. Mai întâi, trebuie să-i facă un C.V., apoi să comunice opinii, pe cât posibil, personale, despre tema reuniunii. Scriitorul rămâne totuși regizor, dar, de data aceasta, intră și el în joc. Devine personaj. Numai că, la rându-i, realizează portretele celorlalți. Acum, doar mental. La retragere, pe masa de scris, adaugă și sacrifică după linia centrală stabilită. Aici apare fractura, deviația. Ca marele Márquez nu-și mai motivează trecerea dintr-un spațiu într-altul sau dintr-un registru stilistic într-altul. Scriitorul a văzut ideea în mișcare, de aceea iluminările apărute trebuie înregistrate, fie și într-o vizibilă dezordine. Câștigătorul de cursă lungă se numește critic literar, iar cititorul devine un homo ludens și se bucură la vederea acestui minunat puzzle. Dintr-un astfel de joc inteligent, nu lipsesc astrele, sforăriile, ziariștii, fosta gospodărie de partid. În întreg volumul, funcționează zeci de servituți semantice ale verbelor a iubi și a urî (titlu de volum al unui critic din Cluj, care trece ca portdrapel la Grigore Plagamat, mărturisitorul din ultima pagină a romanului).
Volumul al treilea - Asteroidul - se impune prin pulsațiile stilistice care încarcă așteptarea. Fantasticul realist se centrează pe faptele și gândirea lui Miru Rozeta, cel hărăzit divin, încă de la naștere. Ca orice muritor care se teme de mânia Celui de Sus, simte căderea obiectului cosmic și îl dirijează spre potolirea vulcanului, survolând într-un elicopter zona vizată.
Celor întâmplate în stagiul de existență a omenirii - Potopul, Turnul Babel, li se adaugă acum Ploaia de Foc. Retoric, se aude o nouă profeție : "E, oare, ultima somație dinaintea.". Ca odinioară eminescianul Dionis, care n-a putut pronunța în întregime numele lui Dumnezeu, fiindcă cenzura transcendentă l-a trezit, aici Miru Rozeta, din superstiție, nu rostește cuvântul Apocalipsă. În treacăt, notăm câteva supoziții de ordin filosofic, al căror rang speculativ ne poate conduce la fixarea lui Marius Tupan în postura de ctitor al unei noi structuri de roman, oricum, neactivate până acum în spațiul nostru.
Punctăm, prin detașare, cuvintele de început ale trilogiei (fiecare volum având trei trepte de zbor narativ): Izolarea, Revanșa, Amenințarea. Într-o interpretare de cabală, litera I ar fi semnul de verticalitate , dar și de perpendicularitate, de plutire omogenă, în unitate. Ar fi chiar semnul omului ca ființă;
Litera R este imaginea ghemuit a omului, a constrângerii lui pe pământ. Litera A , de imagine geometrică, semănând cu un compas, cu stabilitate, dar intersectată median. Deci, ea reprezintă o unitate gâtuită, deloc dată în două.
în schimb, fiind vorba de trei substantive, forme verbale lungi, după model latin, deducem că insistența prezenței lui a capătă apogeu în cuvântul Apocalipsă. Șž.a.m.d.
Ca roman total, cu irizări specifice posmodernității europene, Marius Tupan pune în trendul ludic al scrierii unele idei filosofice. Reținem câteva : cucerirea puterii nu poate fi niciodată o formă de contract social, chiar dacă i s-a zis revoluție de catifea sau portocalie. Istoria nu se grăbește (predist) dacă oamenii nu o provoacă; iar atunci când ea își iese din matcă, se poate vedea extrem de bine circuitul relațiilor dintre mase și personalități. După ce ultimele
s-au încununat cu victoria, încep să analizeze și să acapareze energiile celor mulți, pentru a-i face dependenți de ele. Loviturile de stat tocmai așa se realizează. Nu publica în 1933 Curzio Malaparte o lucrare intitulată Tehnica loviturii de stat ?
Derivată din această idee, apare și dezbaterea polivalentă a lui Tupan , depistabilă în mirajul vorbirii lui Răzvan Patriciu, autorul unui Tratat de istorie. Acesta este personajul care roade în spațiul craterului; în stânga, în dreapta, și prin interpuși ca Plagamat, numai să-și iasă din condiția de viceguvernator.
Zvonul, apoi informația că asteroidul va atinge pământul, îi pune la grea meditație pe .conducătorii craterului. Sigur este vorba de venirea Apocalipsei. Ei sunt niște autoexilați din lumea normală, ca să nu fie pedepsiți acolo în mod exemplar. În loc să meargă spre pocăință și jelanie, ei reorganizează socialul și politicul ca-n viața de dinainte. Ceva aparținând romanului Biblioteca din Alexandria (1980), al lui Petre Sălcudeanu, se află într-un asemenea caz. Datorită izolării și comportamentului de grup, ne putem gândi și la Șžatra (1968) al lui Zaharia Stancu. Ceea ce li se întâmplă craterienilor ține de o metaistorie, pe care viața îi împinge să și-o asume. Este aici o filozofie a existenței ? Desigur că da, iar romancierul culisează fenomenal pe viața agitată a indivizilor. În fața unei catastrofe, oamenii nu sunt deloc uniți, ci trăiesc larvar, ca în filozofia asiată, amânând, chipurile, iminența, sau trăind indiferent. Se află în această trecere prin istorie într-un mod retractil o trimitere acidulată la români. Tupan parcă îndeamnă vizibil la armonie, ca principiu fundamental al existenței în Univers. Nu întâmplător, cel care dirijează, prin revelație, asteroidul, salvând planeta, se numește Miru Rozeta. Dacă Marius Tupan ar fi cunoscut în detaliu și principiile cultului Bahai, cu nenumărate rozete ca decorațiuni pe clădirile propagatoare și cu împăcarea raselor umane, a religiilor acestora sub semnul universalității credinței, paginile dedicate acesteia ne-ar fi apărut mai dense. Deci, Istorie - Filozofie - Religie.
Prin toată schelăria, ca și prin limbajul aerisit, flexibil, deloc contorsionat, etajat ca în noimele psihanalitice, trilogia se refuză categoric încadrării sale în roman social sau filosofic, speculativ. Nu, trilogia are suplețea scrierilor psihologice care au apelat, cu precădere din sec. Al XX-lea, de după Freud și Jung etc., la analize aproape infinitezimale ale conștiinței și ale sufletului. Unele scrieri redactate la persoana întâi au prioritate în această categorie. Cele la persoana a treia oferă lejeritatea distanțării, dacă nu în timp, măcar în spațiu. Cum și acesta adesea poate cuprinde pe autor, el, dăruit cu har și cu luciditate, se poate despărți de realitatea imediată prin proiecții ale imaginarului (complet, arborescent). De acum, după structuraliști și semioticieni, imaginarul poate primi semnificații, simboluri, alegorii și parabole.
Grupările personagiale ale trilogiei nu se pot substitui în mod expres primelor două nominalizări anunțate, deoarece le refuză concretețea și instabilitatea situațiilor în care sunt puse. Am zice ca "Ieri" Că nu sunt .tipice ! Nici alegoria nu poate fi aplicată în totalitate, deoarece învățămintele care ar trebui să se reunească într-o morală nu prea se coagulează de-a lungul celor peste 800 de pagini. Mai rămâne parabola, bine fixată de teoria literară în lumea modernă, de la Hegel încoace.
în sec. Al XX-lea, parabolei, în juisarea ei absconsă, i s-au adăugat , la nivel literar, abstractul, fabulosul, enigmaticul, obscurul, echivocul, absurdul. Receptorul poate întreprinde decodarea parabolei pe cont propriu, oferindu-și o cheie a înțelegerii gen puzzle. Nu cumva Istoria ieroglifică (1705) ar trebui socotită primul semnal românesc, de tip baroc, unde parabola este un puzzle ?
Trilogia lui Marius Tupan este saturată de forme narative, cu tehnici de lucru antrenate înadins ca să ofere suspans, spectacol, inițiere și ținere de minte. Ea dispune în paliere epice idei bine încarnate, apelând la dedublare, duplicitate, regie și conexiuni atipice, retorice și de caricatură, făcând ca întreg ansamblul să se singularizeze nu numai în rândul generației autorului, ci chiar de scrierile anterioare ale acestuia. Există atâta aplecare asupra amplasării fiecărui cuvânt, paragraf, propoziție, frază, încât se creează iluzia unei alunecări inițiatice, polimorfe, a individului contemporan, mereu în postura alergătorului de cursă lungă, deși este epuizat în efortul lui de instalare a numărului de aur.
Roman-eseu, Batalioane invizibile fixează o nouă bornă epică în peisajul bulversant al prozei naționale, oferind piste și ispite de scenarii cinematografice. Ele ar putea fi cu nimic mai prejos decât filmele realizate după romanul în căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust , dar parcă mai aproape de Numele trandafirului, al lui Umberto Eco. De ce ? Fiindcă Marius Tupan a desfășurat narativ lungi canale de aducțiune a unor teme și motive universale, realizând un fel de întemeiere heideggeriană a limbajului românesc, căruia nimic din ce-i este specific omului nu-i scapă necercetat. Proza așază cuvinte într-o anume sintaxă, filmul impune imagini, panoramare și proiectează vorbele în geometria culorii.