Metafizica libertății este cea mai recentă carte semnată de Gheorghe Dănișor (Editura Paralela 45, 2006) și ea se cere relaționată cu alte două anterioare, "Metafizica devenirii" Și "Metafizica prezenței". Cum autorul este profesor și la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, concomitent a publicat și alte scrieri, abordând teme din sfera formației și profesiei juridice - între care o carte de reală semnificație, cum s-a impus "Filosofia juridică la Hegel" - profesie pe care o practică de aproape patru decenii. În domeniile administrației publice, al avocaturii și, de vreo trei luștri, în învățământul superior de profil.
Cele trei volume înscrise sub denominația de "Metafizică" Le percep ca făcând parte din sfera unui demers circumscris paradigmei numite îndeobște prin sintagma "Pedagogie socială". Un concept denominând o concepție luministă, după cum se știe. Dintr-o perspectivă istorică prezentă, cum iarăși bine se știe, deplasarea spre individ/individual dintr-un proces de durată a devenit o realitate "Instituită", iar "Teoria comunicării" În relațiile interumane instrumentul fundamental, esențial "De cunoaștere și acțiune". Posibil că, luând în considerație o astfel de realitate, Gheorghe Dănișor a simțit nevoia că, imediat după apariția cărții sale anterioare, să scrie articolul "Post Scriptum la Metafizica prezenței - Despre intențiile auctoriale", articol din care citez: "Filosofia este percepută de o largă majoritate, ca o preocupare abstractă foarte greu de înțeles. Șži în mare măsură este adevărat. Greutatea înțelegerii însă nu rezidă în textul filosofic ca atare, ci în tendința noastră comună de a fugi de efortul intelectual. Mai ales că filosofia adevărată nu este explicativă: ea doar deschide apetitul unei trăiri intelectuale înalte. În rest, fiecare rămâne pe cont propriu în aspirația spre absolut. Pentru că filosofia vizează absolutul, adică ceea ce este simplu". (Ramuri, nr. 11-12/2003, pag. 22).
Cât de simplu? - am fi înclinați să zicem. Întrebat, se spune, cum de i-a venit în minte "Teoria relativității", Albert Eistein ar fi răspuns: "Simplu. Ideile mari sunt simple." Posibil ca tocmai ipotetica întrebare să-l fi determinat pe marele savant să publice apoi texte "De popularizare", de explicitare "Pedagogică" A "Teoriei relativității", în formele restrânsă (din 1905) și dezvoltată (1906). Dar, oare, prin astfel de texte, savantul și-a făcut, într-adevăr, înțeleasă, reprezentată în mod adecvat, organic, teoria sa? Mă îndoiesc.
Urmând sau nu - n-am cum să știu - un exemplu atât de cunoscut, Gheorghe Dănișor își deschide volumul "Metafizica libertății" Cu un text destul de extins, intitulat simplu Prefață. Sunt expuse în cuprinsul acestuia ideile pe care și-a propus să le dezvolte, să le expliciteze în substanța volumului său, într-un discurs sistematic, coerent. Deși afirmația proprie conform căreia "Filosofia adevărată nu este explicativă, ea doar deschide apetitul unei trăiri intelectuale înalte" - ar putea fi considerată ca venind în contradicție cu demersul său hermeneutic, autorul își întemeiază textele de explicitare ce compun fiecare capitol al cărții sale pe idei și concepte din istoria filosofiei. Cu un scop precis: acela de a facilita, de-a mijloci potențialului cititor înțelegerea și, în urma dobândirii acesteia, "Apetitul unei trări intelectuale înalte".
într-o asemenea ordine de idei sunt tentat să-l invoc pe ilustrul nostru compatriot parizian, E.M. Cioran, care, în mansarda sa din Orașul Luminilor, nota, în data de 15 noiembrie 1969: "Concertul pentru pian și orchestră de Chopin, scris la nouăsprezece ani! Ce profunzime și ce strălucire!" (Cioran, Caiete III, 1969-1972 - traducere din franceză de Emanoil Marcu și Vlad Russo, Ediția a II-a, Humanitas, 2005, pag. 123). Compoziția muzicală ascultată, la radio sau de pe disc, de melomanul înveterat, nu l-a provocat însă, deși era cunoscător al tehnicilor și procedeelor componistice complexe, să formuleze considerații de muzicolog, precum în alte scrieri, despre, să exemplificăm, J.S. Bach, spre pildă. Ascultând, filosoful-eseist trăiește afectiv, cu toată ființa, inefabilul conținut transmis de muzica lui Chopin, iar acesată stare de trăire profundă își are temeiul în predispoziția și capacitatea de înțelegere și receptare a unei astfel de muzici. "Ce profunzime și ce stălucire!" Constituie o chintesență a considerațiilor pe care filosoful-diarist le-ar fi putut formula. Expresia lui Cioran constituie, implicit, și o judecată de valoare pertinentă.
Revenind la demersul realizat de Gheorghe Dănișor în cartea sa "Metafizica libertății", am deslușit principiul ordonator ce-i stă la bază și i-a produs conținutul, anume, formulat cu o frază a autorului: "Ființa se vede prin sine, sau a-lăsa-Ființa-să-se-vadă ni se arată ca spontaneitate" Procedând diacronic, Gheorghe Dănișor convoacă un impresionant număr de celebri filosofi, începând cu antichitatea greacă, până în contemporaneitatea noastră. Așadar, ca să mijlocească înțelegerea și iubirea "Filosofiei adevărate", autorul recurge în demersul său, întrutotul notabil, la explicitarea "Didactică", fie și pentru un potențial segment, totuși restrâns, de cititori, a problematicii dezvoltate în cartea sa. Cititori care se vor apleca asupra textelor sale dacă dispun de predispoziția și dorința, imboldul de-a parcurge un excurs nu lipsit de efortul propriu de-a înțelege. Mai ales în lumea prezentă, în care multe alte "Ispite" Se dovedesc mai seducătoare. Pentru care, "O largă majoritate" Posedă și dovedește propensiuni, parcă, inepuizabile. Oricum, chiar și titlurile capitolelor, subcapitolelor, ale paragrafelor chiar, formulate, alcătuite din noțiuni și concepte din sfera specifică filosofiei, solicită un exercițiu intelectual de acumulări, achiziții cultural-cognitive prealabile destul de tenace și îndelungat pentru descifrarea adecvată a structurii și conținutului unei cărți precum "Metafizica libertății". Deși autorul scrie, într-un anumit loc și context din cartea sa, că "Gândirea metafizică nu este cunoaștere, ci o stare dincolo de stare în care totalitatea este ideal-transparentă și în care partea este totuna cu infinitul." (pag. 216).