închide ochii, Maria
cunoştinţele noastre despre tenebre
au devenit manifeste romantice,
le spulberă vântul pe străzi...
oamenii îşi oferă libertatea de-a lua câte unul acasă,
fără să-l înţeleagă, Maria;
sunt vremuri grele, vremuri de criză, vremuri
în care murim de poezie ca dintr-o boală,
visul se naşte conspirativ,
când noaptea face sex în grup şi nu-i pasă al cui e bastardul;
înghite dimineţile ca pe nişte prune uscate,
Maria,
îi place gustul toamnei, electricitatea din sâmburi a lumii;
dacă vei simţi un ropot de mitralieră în piept,
să-ţi desfaci atentă cămaşa,
vom da dragostei noastre ultima şansă,
se va întoarce visul cu polenul altor vise pe aripi,
îl vei creşte la sân, Maria,
va avea un nume,
doar noi să-l ştim!
aici e nevoie să puneţi de toate
ca în mormântul unui faraon
amfore inele brăţări
şi
dinţii duşmanului învins în ultima bătălie
e nevoie de o fântână/ fiecare
să-şi spele oasele
de-atâta trecut prin acele de siguranţă ale istoriei/
cu o singură ciutură prinsă de cumpănă
pentru cerb şi pentru vânător
când se-apleacă
să le cadă inima în aceeaşi picătură de apă
e nevoie de războaie suveici fire negre
pentru miresele vândute taţilor/ în ceasul expatrierii
mamelor mute/
de artificii
să cadă din cer ploi organoleptice
ochi verzi
ochi albaştri
negri de smoală
pentru orbul Vasile care crede că
pânza freatică a luminii este
la peste 2000 de ani adâncime
aici e nevoie de vorbe
în stare să cumpere bunăvoinţa morţii
de ce eu
senzorii vieţii pâlpâie încă
bruegel cel tânăr în bruegel cel bătrân
tic-tac tic-tac
aici e nevoie să puneţi de toate
dar mai ales e nevoie să nu luaţi nimic
pentru că nu vă aparţine nimic
dansează cu el
ţi-am zis femeie
dansează cu orfanul acesta
pe care l-am numit într-un moment de vagă inspiraţie
dumnezeu – înhămat la propriul car alegoric –
trage frâiele razelor pân-ajunge luna
în dreptul gurii
şi se lasă muşcată
dorinţa de om
la balconul ceresc rufele tale adună soarele
pe care n-ai apucat să-l trăieşti astă-vară
flancate de sfinţi expropriaţi
cu pielea crăpată
de la brâu încotro nici minte nu ţin
nici azil
în blana de lup a fiecărui sunet
femeie acesta nu este fiul tău
l-a abandonat o noapte îndrăgostită indecent
de întunericul altei nopţi
dacă-l iubeşti
dansează cu el
ţine-i ritmul
fotografie cu tata
amintirea tatei trece prin antebraţ
se lasă-n degete
cu furnicături peste ecusonul său de poştaş
tata a fost poştaş în ithaca de la poalele dealului măgura fetii
ducea pensii
scrisori
arar câte-o vedere din oraşe mari
cel mai mult îi plăceau vederile
se uita lung la fiecare
le mângâia
să simtă-n podul palmei asprimea zidurilor istorice
tata călătorea cu velocipedul
înjura când se rupea lanţul ori se-ncurcau spiţele
că se-nvârte roata-n gol
venea acasă seara plin de praf
îi lustruiam pantofii
adunam praful în grămăjoare să păstrez din drumurile bătute de tata
puteam să fac o măgură a noastră din cât praf s-a strâns de pe pantofii lui
toamna trecută tata n-a mai înjurat velocipedul cu toate că
lanţul era rupt în trei locuri spiţele
căzuseră jumătate
nici de vorbit n-a mai vorbit
atunci mi-am făcut prima fotografie călare pe velocipedul său Carpaţi
am vrut să-i fac una şi tatei
dar i se schimbase culoarea
se lăţiseră fălcile
din nări îi ieşeau dopuri de vată
nu e tata am zis şi
m-am lăsat păgubaş
a doua zi am cumpărat lanţ nou duzina de spiţe
nişte tenişi din pânză
pantofii n-are cine mi-i lustrui
nobila casă
pereţii ei pulsează
vene cu morfina altor timpuri
când mi se lipea gloria pe tălpi şi
nu ştiam dacă merg
sau
plutesc
în nobila casă
am decretat starea de urgenţă a verbului a fi
am iubit
substraturi de pudră devenisem femeie
acum
în nobila casă
pe pervazul ferestrei îşi ţin de urât două peruci
cu ele mi-am trăit naufragiul
am urât
cearşafurile albe
citatele din Borges
lecţia despre libertate şi vid
lumea să ţină minte
când voi întoarce obrazul celălalt
să fie prin preajmă
umbra ei de femeie
îmi doresc un bărbat al meu/ în amintirea
celor care-au promis că se-ntorc
dar n-au făcut-o
să-i arăt strada unde locuiesc
seara
să-i dezleg nodul de la cravată
fiecare nasture să-l mângâi în căderea liberă a cămăşii
să-i recunosc
absenţa
după consistenţa frigului
că nimic nu ţine de cald unui om decât alt om
unui obraz decât alt obraz strâns lipit de el
tot ce-am trăit prinsă în bulboanele dezgustului
gros-planul ratărilor succesive a fost
pentru a salva în final acest scenariu
loja capitonată
din umezeala stranie
de hidră
a singurătăţilor degustate la ceremonii
îmi doresc un bărbat al meu
îl revendic deopotrivă lui dumnezeu şi poporului său masculin
pentru asta mătur cu sufletul apele
umilinţa de lux a oricărei femei/ când
aşteaptă bărbatul în care să se piardă