CRAIOVA
(Poem-reportaj)
1.
în aprilie, la ora 5 dimineaţa,
păsările încep să triluie
în Parcul Operei. Întuneric.
Autobuzele pipăie tăcerea,
un om doarme ghemuit
sub fereastra unui magazin.
Lumini roşii, galbene, verzi.
Un taximetru opreşte brusc
lângă o trecere de pietoni.
Tramvaiele îşi cântăresc,
în balans, greutatea.
Cu botul pantofului
lovesc un ciob. Încet-încet
oraşul se trezeşte,
încet-încet mă-ndrept
spre trenul ce va pleca,
la 6.30, la Craiova.
[...]
31.
A ieşit soarele
când am ajuns la strada
„Nicolaescu-Plopşor”.
Barda şi inima
şi le înalţă spre cer
Mihai Viteazul.
Palatul „Jean Mihail”,
„Muzeul de Artă”.
32.
Ecorşeul este cea
mai emoţionantă
lucrare a lui Brâncuşi.
E cea mai vie
dovadă a existenţei
gândirii divine,
aplicată unui sistem
funcţional uman,
acţionând din
interiorul acestuia.
33.
Ecorşeul este harfa
harfelor musculaturii
umane, este omul
jupuit de piele.
E durerea în stare
nudă, în stare pură,
durerea ce strigă
pe toate gamele,
de la geamăt până
la ţipătul cosmic.
34.
Scaunul colţar păstrează,
în alcătuirea sa nevăzută,
întreaga fiinţă
a lui Brâncuşi.
Păstrează atingerea
mâinilor sale,
respiraţia, privirea sa,
aerul din vremea
când el era elev
la Şcoala de Arte
şi Meserii.
35.
Atitudinea paradoxală
de pe chipul lui Vitellius,
împăratul roman
portretizat cu atâta
măiestrie de Brâncuşi.
Dincolo de expresia
de trufie şi cinism
a ochilor şi a gurii,
nevinovăţie şi puritate.
Personajul avea,
în fibra sa
cea mai adâncă,
ceva din firea
şi comportamentul
unui viţel
ce-şi caută
protecţie şi apărare
sub pântecul
mamei sale, vaca…
[...]
37.
Fragment de tors, sculptat
de Brâncuşi
în marmură albă,
are două părţi distincte:
una, cea din stânga,
perfect şlefuită,
cealaltă, din dreapta,
lăsată în stadiul
de „Bloc” Nefinisat.
Tehnica: multiplă
(cioplirea cu dalta
şi gradina,
şlefuirea parţială).
Torsul este visul
despre femeie
al bărbatului
îndrăgostit:
lumini şi penumbre,
enigmă şi certitudine,
speranţă şi împlinire,
tânjire şi adoraţie.
[...]
44.
în Sărutul nu există
nici stânga şi nici dreapta,
braţele celor doi
cuprind toată lumea.
Nu există două fiinţe,
ci una singură,
una ridicată
la puterea
+ infinit.
45.
în faţa Sărutului
ar trebui să îngenunchem
ca în faţa Crucifixului
ori ca în faţa unei icoane
a Bunei Vestiri.
„Sărutul” Nu are nevoie
de adoratori sau prozeliţi.
îşi este sieşi biserică.
46.
într-o vreme –
oroare a ororilor! –
Sărutul a slujit
drept piatră
pe o cruce de lemn
într-un butoi cu varză.
Dar menirea ei era
să fie trimisă
într-o astronavă
spre adâncul
spaţiilor intergalactice,
ca expresie desăvârşită
a iubirii umane.
[...]
52.
„ – Mâncaşi?
– Mâncai.
– Băuşi?
– Băui.”
Savoarea perfectului simplu
aici, în piaţă,
la un prânz
cu mici suculenţi
şi bere.
Aprilie, după-amiază
debordând de lumină.
O umbră de tristeţe:
„Ce-ar fi fost dacă...?”
55.
Ora 17.10. Urc,
mă aşez la-ntâmplare
pe un loc la fereastră.
Doar câţiva călători…