ziua de azi
nu ştim motivul întristărilor noastre
ziua de azi nu ne spune nimic
ne instalăm temeinic în prezent
cu voluptatea nemişcării
pe care ne-o predau profesorii noştri eleaţi
dincolo de bunătate şi de bună-cuviinţă
nu mai vedem nimic
doar amintirea unui chip dimineaţa
un chip obosit şi atroce
care adevereşte starea de fiinţă
un chip în care ne retragem cuminţi
ca în cochilia prezentului
de acum şi dintotdeauna
despre adevăr
ne-am întors către ele astăzi în după-amiaza aurie
ne-am întors către moire şi către nimfe
cu feţe mâhnite căutând desăvârşirea
în urmele lăsate de minotaur la ieşirea din labirint
ne răsună în auz respiraţia hopliţilor
hălăduind pe câmpiile eladei
adevărul timpului prezent e eternitatea lui
încercuită de memoria noastră tămăduitoare
palimpsest
astăzi locuim într-un palimpsest
astăzi suntem prea încântaţi de umbra unei litere
emoţiile devin cuvinte gândurile tresaltă
în jocurile de limbaj ale poeziei
astăzi se năruie după-amiaza
şi toamna şi lucrurile toate
în freamătul unei metafore
care ne conţine şi ne mistuie
cu totul
dincolo de labirint
minotaurul cu corpul nefiresc
e dincolo de labirint în amiaza clară
în liniştea concisă a lumii
orbit de lumină hăituit de miresme de forme
lipsit de apărare
victimă a propriei sale
îndrăzneli
desăvârşire
desăvârşirea e felul zeului de a fi
de a respira de a se reculege
mireasma e modul de a fi
al florii încercănate de rouă
surâsul e modul nostru de a iubi
în tăcere limitele
aceste nevăzuturi
neînţelese
iubitori ai ordinii
au venit ei iubitorii ordinii
să adulmece ritmuri şi destrămări
dar noi de unde să ştim dacă
grăuntele sensului creşte în adânc
dacă depărtarea începe
în subteranele igrasioase ale amintirii
în carnea luminii acolo unde sinele se întâlneşte cu sine
în spaima anatomică în păpuşa
isterică a subconştientului
care nu mai scoate nici un cuvânt
şi se întoarce spre noi cu privirea pierdută
concentrată în ea în chiar viscerele
care îi anunţă dispariţia
era acolo
răul era acolo închis în câteva cuvinte
nespuse încă
cu siguranţă era acolo şi nu putea fi
alungat sau îmblânzit
nu am mai auzit nimic despre el
ca şi cum o fantasmă i-ar fi luat locul
dar era acolo răul
cu siguranţă
acolo era
înţelesul
adevărul s-a scurs în eroare
înţelesul s-a aşezat solemn
dincolo de zid
în crăpăturile din priveliştile arse
în ochii nedumeriţi
acolo unde
totul nu mai înseamnă
de fapt nimic
durerea
durerea nu este a noastră
ea a rămas în urmă
nu ne mai aparţine
durerea nu mai are semnalmente
sau date personale
e ca o iertare târzie
de care nu ne mai aducem aminte