fericit
uneori imi pierd toate simţurile
se-ntâmplă pe neaşteptate
mâinile par ajunse la capătul propriilor istorii
picioarele sunt borne bizare
abdomenul pare umplut
cu heliu
levitez prin aerul dens
gelatinos-sclipitor
globii oculari se mişcă necontrolat
transmit mesaje pe care
doar surzii le-ar putea decripta
din gură dispare până şi gustul
amar
şi nu mai pot auzi nici măcar cum ţeasta
se sparge-n bucăţi
ar trebui să înnebunesc de frică
dar cu toate astea mă simt
fericit
sunt singurele momente
în care oamenii
privesc fără a părea că înţeleg
ce se-ntâmplă
dar fascinaţi de lipsa de orice
agitaţie a victimei paralizate
din care se hrăneşte
un animal întunecat şi feroce.
oraşul păsărilor migratoare
îmi spun
poţi termina de citit cartea asta mai târziu
acum ar fi bine să deschizi fereastra
să tragi nişte aer proaspăt în piept
sau mai bine nu
este o iarnă foarte rece
mercurul din termometre arată grade puţine
şi nu doar gradele sunt puţine în oraşul acesta
unde nimic nu este unde trebuie să fie
unde totul este altundeva
mai ales tu
spun la televizor
că drumurile pe care te-ai fi putut întoarce
sunt blocate
că protestatarii au închis piaţa
au ridicat oameni de zăpadă
baricade din turtă dulce
beteală
şi globuri de pom peste tot
am vrut să te sun să îţi spun
că de fapt e-o minciunâ
în fiecare zi merg mult
chiar trec pe acolo
şi singurul lucru pe care îl văd
este absenţa ta:
un tanc
care trece peste mine sfărâmându-mi oasele.
mind game
. Poetului Adrian Alui Gheorghe
în întunericul incandescent al străzii
un bărbat singur
îşi măsoară cu paşi rari disperarea
în bucătărie
o femeie singură
tremură cu lingura-n oală
printre bucăţile de carne
neputând să înţeleagă
cine pe cine a ucis
spaţiul dintre cei doi geme
Cioran ar spune că de pustiu
Hawking, de viaţă.
ultimul poem
un lucru interesant pe care îl poţi face
este să începi un poem
fără să ai idee
despre ce vei scrie
fără să ştii la ce să te aştepţi
pe măsură ce literele
semnele de punctuaţie
se succed unele altora
să începi să scrii pur şi simplu
fără gândul că
poate acest poem va însemna startul
celui de-al treilea razboi mondial
locul de odihnă veşnică al unui veteran din Afghanistan
ori poate la fel ca universul
va continua să se extindă
să se umfle
ca un cadavru în crematoriu
până îţi va exploda în faţă
şi vei realiza că nu te poţi salva
nu poţi înota
în măruntaiele
acestui neant
despre care habar n-aveai că vei scrie.
amniotic
ghemuit în mireasma de metropolă
a propriilor reflexe
noapte de noapte
reconectez cordonul ombilical
aştept mesaje din înalt
cu privirea aţintită
spre diagrama trandafirului lipsă din buchet
rămân suspendat
între halucinaţie şi oglinda care nu reflectă nimic
luminat tot mai intens
de focul rece al veiozei din sare de Himalaya
liniştea încetează să mai fie
axă de simetrie
devine fiinţă
sumbră
oraculară
în cei câţiva metri cubi de aer
bliţuri puternice luminează pe covor
cartuşe de război
motoare sfărâmate de bombardiere
garduri din plasă şi sârmă ghimpată
spre care ca într-o aură de cercuri concentrice
mă îndrept cuprins de un soi de abstrusâ clarviziune
aşa mă găseşeşte în zori ea
agăţat într-o spânzurătoare de cobalt
şi când sunt iarăşi întins pe podea
cu aşternuturile răvăşite de jur-împrejur
deconectează cordonul
şterge embrionul transparent
lichidul amniotic de pe trup şi din păr
atunci redeschid ochii
încep să visez
interiorul minuscul
ilizibil al lumii
şi fiecare clipă ce vine
are propriul organ de simţ
ovare fertile
reţele de cablaj subteran
cu ajutorul cărora
civilizaţii colaterale programează
sexul verbului a muri.
profeţi şi sânge
confuz ca o focă ce a uitat
că trebuie să aplaude pentru
a primi peşte
pătez aşternuturile cu transpiraţie
lucioasă şi abundentă
ca de actor porno
urmăresc documentare
şi filme mute
aflu că antimoniul avea rolul de a proteja
ochii egiptenilor în deşert
lilian gish îşi făcea singură cascadoriile
şaptezeci de posturi tv şi nimic de văzut
schimb canalele tot mai repede
până sunt aproape de orbire
şi leşin
buricul degetului mare a dezvoltat
un soi de protuberanţe dintr-o
piele galbenă şi tare
pe care le-am ros
până a curs
un sânge de culoare foarte închisă
dens şi cu gust de carton
când a căzut pe gresia albă a băii
a început să formeze o mică baltă
plină de imagini şi de figuri alegorice
pe care doi gândaci
doi moise de chitină
încercau să o despartă
protuberanţele au reapărut instantaneu
parcă înţelegând absurdul jocului
şi nu mai există loc pe buricul
degetului mare să-mi scriu poemele
povestea vieţii mele
şi nici măcar pentru melancolia delicată
a pânzei de păianjen
am sfărâmat gângăniile sub talpă
m-am dus la culcare
pe călcâie cu resturi de profeţi
şi sânge.
adoxografie
un drum
care coboară mereu
încetul cu încetul
simţul auzului dispare
oraşul
oamenii
capătă proporţii ireale
propoziţii scurte
flash-uri
acutizează percepţia
urechile se micşorează până dispar
nasul se retrage în carnea feţei
dinţii se resorb
picioarele
ca nişte coarne de melc atinse
cu degete de copil
se retrag în burtă
şi nu mai mergi
ci orbitezi în jurul unei planete
din beteală şi globuri de pom
umbra ta cade
peste vitrine împodobite
peste copii ce colindă
cu emoţia unui medic legist
aflat la prima autopsie.
dextrogir
scriu versuri care în vis
se arată drept
ce de la bun început au fost:
pleura subţire a plămânului
cu floare la rever
vibraţia în sens invers a spiralei adn
fiecare poem este o piesă
dintr-un puzzle al fricii
stilul
vertebră din coloana resentimentelor
tematica
derivă dintr-un număr raţional negativ
cu rădăcina în concentraţia
de magneziu din sânge
lipsa semnelor de punctuaţie
este un generator
care alimentează cu spaime
îndepărtatul oraş al trupului meu.