Vocea sinelui

Fiind cunoscută în spațiul britanic atât pentru propriile volume cât și ca redactor-șef al revistelor de cultură poetică, Orient Expres și Poetry Review, poeta Fiona Sampson s-a apropiat de literatura română cu o răbdare tipic englezească. Volumul Folding the Real / Pliind realitatea (Editura Paralela 45, Pitești, 2004, în traducerea semnată de Laura Cristiana și Milijana Vukadinović) a apărut ca urmare a trecerii poetei prin spațiul românesc.
Spre deosebire de alte poete de limbă engleză, autoare care mizează pe feminitate în poezie, Fiona Sampson e posesoarea unei arhitecturi a poemului. Ea își construiește poemele cu mare atenție încât îmbină sensibilitatea feminină cu rigorile scrierii aproape dure: "Șži mișcându-se între frunzele stejarului lumina se tulbură,/ fierbinte ca ceara unei candele de zi, se învârtejește și picură/ dezvelind ceea ce este din ceea ce ar putea să fie, împingându-l în sus/ - pe ceea-ce-este - cu încăpățânarea unei flăcări galbene/ - o limbă - o discontinuitate încăpățânată care e un/ gest, dar nu pentru noi și nici adresându-se vreunui public,/ care este prin urmare o mergere mai departe și o maturizare/ deloc asemănătoare cu ce făceam noi (referențiali, șireți/ cu teama noastră de respingere), ci un fel de/ obtuzitate care își arogă toate câmpurile din spatele copacilor astfel/ că ele devin galbene, grâul de iarnă răsare galben,/ lutul e galben, chiar și frunzișul își scutură gălbeneala/ din el, o izbucnire de foc ursuză, și aruncă/ pe noi tot ce prinde, violent: și astfel se trece." (Compunerea câmpului)
Pot spune despre Fiona Sampson că este o poetă a înserării universale, iar întunericul e teritoriul în care autoarea atinge cote maxime ale creației fără a fi vizibile eforturi în traseul poetic ci doar o trăire intensă dublată surprinzător de o conștiință a realului. "În viață? Șži - da - da - zbateri lungi de o aripă o izgonesc din cer,/ argint din plumb, pământul întunecându-se dar luna înaltă ca și/ vârfurile copacilor, negrul străpungând negrul și albul/ gonind prin negru - cu aripile/ îndoite abrupt ca bumerangurile cu a penelor,/ tendoanelor, oaselor ridicare/ și abandon ritmic - ca și cum lumina ar fi lărgit/ penele, s-ar fi scufundat, ar fi zdrobit albul/ râu sau bâtlanul s-ar fi ridicat continuu, nedefinit,/ trăgând cu el apa întunecată, târând prin cer ceva/ - ce?- trăgând cu el ceva încă neformat - gustul amurgului/ înverzindu-se - din valea plină și fără formă/ câmpurile albe/ crângurile negre din memorie din mirosul lemnului/ cărarea câinele negru alergând cu picioarele-i lungi pe sub mărărcini/ bâtlanul amintind de o altă plimbare - în ploaie, tunete - / acum zece ani, aici - îl văd săltând peste copaci/ întunecați, neted ca o lună - și pasărea și eu încă trăim." (Plimbare, zbor).
Volumul Folding the Real / Pliind realitatea conține și poeme în care autoarea recurge la confesiune, dar nu aceasta e calea cea mai bună pentru poetă. Poemele în care Fiona Sampson își construiește discursul poetic după rigorile poeziei cerebrale sunt cele mai bune din această carte. De altfel, identitatea ființei (și nu doar cea creatoare) într-un spațiu de multe ori supraaglomerat e tema volumului de față. "Spațiul îl umple și îl golește. Umplerea și golirea spațiului. Așa/ se petrec obiectele pe lume. Odată ce le ai ele își încep/ acea ciudată fixare a luminii, a aerului și așa mai departe, iau/ problema volumului destul de în serios și chiar/ zgomotos, de fapt chiar îți dorești uneori ca ele să înceteze: există,/ zici tu, destui oameni de știință care deja fac genul acesta/ de lucruri, și de fapt tu vrei să oprești țipetele, să faci dragoste/ și pace și să înțelegi tot: numai că știi/ cum va ieși, obiectele vor începe să se influențeze/ unele pe altele astfel încât nici tu nici el nu veți putea/ să descifrați care e începutul și unde, ci veți auzi, în tăcerea ce/ urmează fiecărei acțiuni - în care fiecare lamă de iarbă, fiecare farfurie/ așa cum era se abandonează într-o confuză țigară post-/ coitum - huruitul prelung al puterii în retragere: a lucrurilor." ( Ce face mobila).
în poemele în care autoarea lasă în urmă realitatea și caută să-și impună "Conștiința poetică", ea își află una din laturile originalității. Relația viață - moarte nu e prezentă doar ca un teritoriu al spiritului, ci ea dă consistență la tot ce poate fi oglindit de real, însă trecerea de la starea de contemplare la cea de înfăptuire nu poate fi făcută în afara sinelui, aceasta este de fapt axa în jurul căreia gravitează poemele volumului de față. "(.) // Vocea - acea amprentă a sinelui - care se află deja în/ sunetul nenăscut, care se află în ureche sau se înalță să întâlnească/ sunetul pe care îl faci, cu stomacul ca o altă cutie de rezonanță oglindind-o/ pe a ta (familiar fiindu-i genul de cunoaștere pe care n-ai vrut/ să o lași să scape)/ cu coarda o foiță împărțind, unind/ sunetul pe care îl vei face cu cel deja făcut, sunetul/ așteptând cu cel actualizând - fiind - / în felul spațios al undelor (deplasându-se spre ceva mai mult,/ împrăștiindu-se și ramificându-se nesfârșit
într-un copac de tonuri,/ alungând marginile posibilului un pic), pe când/ ce este dat este o pliere întru sine, o/ repetare, înregistrând posibilul și ceea ce este/ dincolo de acesta și trăgând spre suprafață, prin/ lemn și prin fire și prin vopsea, amprenta sinelui: adică a ceea ce este." (Pliind realitatea).
Poeta reușește cu mare ușurință să traseze acea linie absolut necesară întru separarea realului de imaginar. Încă nu sunt sigură dacă e vorba despre "O linie aproape neagră ", așa cum e prezentă în creația poetului Mircea Bârsilă, ori doar despre linia vieții sau "Linia vie" Cum o numește autoarea și care nu poate lipsi din componența realității supusă plierii. "Linia vie care ține iarba - iarbă - sau cerul/ plin: unde se ridică din hârtie ca și cum ar fi fost acolo/ deja ca o fantomă sau ca o minune așteptând să se întâmple/ mișcarea (și noi suntem mișcați): lățimea ei nepermisă invizibilă dar/ neagră - culoarea întinată la margine îngrămădindu-se spre ceea ce/ noi percepem (dacă percepem) ca întreguri - între găuri? - năvălind/ peste, năvălind prin imagine ca o tăietură, un/ altceva profund aranjând imaginea ca pentru a indica/ un soi de frică sau de hotărâre ce o ține înăuntru:/ lumina sau brațul ridicat, mingea spărgând-o,/împărțind-o pe pagină: greutatea umbrei,/ linia descendentă, felul în care mușchii și tendoanele trebuie să se agațe/ de ea, pierderea a ce-o fi fost chiar în clipa/ dinainte de a fi - asta - prezentul și forma: această linie. " (Trasarea liniei) Tocmai această abordare a liniei vieții, îmi pare un gest de curaj dus la extremă, dar nu întâmplător. Poeta își cunoaște atât de bine universul încât nimic nu o poate surprinde. Deși e un univers întunecat, el nu este unul al însingurării, permite totuși pătrunderea fascicolelor de lumină chiar dacă nu poate fi vorba despre o lumină dătătoare de viață, ci mai degrabă, de una care doar semnalează viața.
O caracteristică a poemelor de întindere mare din volumul Folding the Real / Pliind realitatea, o constituie fragmentarea la care ar putea fi supuse luând în calcul aglomerarea (de multe ori) a stărilor și faptelor dintr-un astfel de poem. Fragmentarea e posibilă și nu ar diminua nici forța de expresie, și nici mesajul. "Pervazul e și un orizont. Te tolănești sub el/ pe patul de pături/ să privești copacii și iarba ecranând/ ingeniozitatea decolorată// care e un continent de distanță. Șžoproane de scânduri umplu ecranul/ cu spectrul sărac și îngust/ al unei lumini sidefii de scoarță cenușie/ paloarea unei pagini// și discerni pagina. Szajol. Dar ar putea fi/ ar fi putut fi/ altundeva, copacii osoși pură iluzie/ frunzele sticloase// pline de luminosul diafan al unui râu străveziu/ în felul în care accentul/ prinde cuvântul/ - zăbovind șters - de margine// deplasându-se dincolo de percepție. Sârbul/ neliniștit. Fuiorul negru/ al trestiilor dincolo de geam./ Un palid așternut de miriște.// Toate astea stingându-se deja și răcindu-se întru amintire./ Mai citești o dată./ Șži o să mai citești o dată./ Doi copii într-un măr/ încă legănându-se acolo. Lumina e în al cerului/ ecran alb/ pe pagină/ pe limba străinului tău. " (Jurnal de călătorie).
Un discurs poetic direct, supus unui vizionarism de bună calitate, ne oferă Fiona Sampson. Folding the Real / Pliind realitatea rămâne o carte scrisă inteligent în care luciditatea autoarei este elementul esențial în a nu se pierde printre hățișurile actului creator.