Autorul din perspectiva anomaliei
absurd atât timp cât voi fi în viaţă.
reală şi credibilă când nu voi mai fi în viaţă.
şi nu vor mai exista genuri de carne. Nici bărbat nici femeie. O deopotrivă continuă. Acuplare fără atingere. Permanenţă de la suflet în suflet unde şi carnea va fi fost un remediu al vieţii o destăinuire să fi fost sufletul. O realitate să nu fi fost vreodată
suntem cum eşti. Paznic lângă paznic.
temporar fiinţă socială. Permanent fiinţă-înfiinţată cu nefiinţa
prea lesne. Unde nici aşteptarea.
De la călduţa asta cu ţârâita
uşor gălbui mi se deschid porii. De parcă m-ar duşa cu suc. suc din portocale vechi. Iau o gură cu fără de dinţii mei fântână arteziană sunt. Mi se deschid porii până la oase şi toate energiile ploii ăsteia uşor gălbuie mă încropesc. Spre răsăritul de soare spre viaţă.
spre căţeaua asta leşinată de deasupra care suferă de prostată.
Un fulg de uşoară
nouă paznicilor de noapte ne bat inimile noastre de dragoste. fiecare cu inima lui de dragoste. Unul nu are ce mânca altul nu are unde locui şi toate sunt preludii. Le dezvelim aşa mari cât palatele cât berbecii fripţi la grătar numai noi le auzim cum ne bat de parcă am fi vii. şi deschidem gurile
noastre de paznici şi suflăm a primăvară să o ţinem uşoară
spre dimineaţă colega nouă îşi scoate din cutiuţele ei mici o oglinjoară cu cea mai frumoasă din ţară. Se dă peste bătrâneţe
cu acuarele vii ca o copilă două codiţe mici un
pogonici după arici
Avem muşcate la masa de prânz
uşoare grele celelalte mese. Ne ridicăm
de subţiori să ne vedem cu rotulele
afară. Ne dăm pe lângă doamna bucătăreasă.
de la rotulă la rotulă. Să ne umple şi nouă
castroanele cu ce a mai rămas din gura
altora. Avem foame din destul şi întrebările retorice nu ne mănâncă niciun răspuns nu ne surprinde slăbiciunea
doamna bucătăreasă nu ne împarte pe toţi
la fel. Noi ne facem că închidem ochii
mâncăm din pungi numai zâmbete vrem. Bucăţile cele mari din ceva dezosat le doseşte pe coapse că zicem noi s-a îngrăşat din râs. Se uită la noi câteva buze de capră ne iau acasă şi ne pun la fereastra spre balcon.
Da bună s-a făcut
trei oase şi un zâmbet parcă era.
a luat de la noi şi a pus pe ea
s-a mai întremat puţin.
a luat de la ea şi a pus pe noi
frumoasă s-a mai făcut
că noi credeam atunci
că o mărită blugii.
noi ne târâm pe părţile
pe care am apucat să le
ascundem de frica şi tentaţiile ei
cu câte un coleg în cârcă privim
şi ce crupă şi ce uşoară
şi umerii ei sculptaţi pe calapodul nostru
de parcă noi şi în faţă am fi
şi în spate am fi şi la depărtare
este ea către noi.
de nu ar strica-o faţa ar fi şi mai frumoasă
a luat de la noi şi a pus la ea
ce nu am putut ascunde părţile ei
ale noastre de frică şi tentaţii.
şi are şi ţâţe.
Ne mirăm că e nepotrivită
într-un loc al ei ştiut
se tot mută de-a lungul şi de-a latul
că ne zice nouă nu mai are
loc de ea. Noi tot o sfătuim
să mai lase de la ea să mai pună
de la noi.
ne trezim câteodată lângă noi.
cu ditamai inima. şi ne facem
că rămânem în urmă să ne legăm
la şireturi. Ea se depărtează
tot creşte. Înverzim prin copaci
de inima colegei noastre şi îi
zicem bună.
Zice ăla că are ţigări colegul tău
pe noi ne taie pe burtă şi începem să piuim.
ne aşază banii de o 100 în fişicuri. Dacă sunt
ca tot poetul zic să încap. Mă ridic în picioare
şi o iau la fugă cu bancomatul. În urma noastră se iau pe noi nişte găini.
colegul meu zice că fumează de trei zile la o ţigară. Trage un fum îi pune dop pentru mai
târziu. Noi ne dăm pe lângă el îi promitem
marea cu sare să ne dea şi nouă un fum.
ne vine să îl sărutăm lung şi apăsat în bot
să îi luăm fumul de ţigară de pe cerul gurii.
şi aşa de rău ne pare că ţigara trebuie să ardă
să scoată fum ca să avem ce fuma.
colegul nostru fumează pe ascuns în palme.
că noi credem că aşa viaţă
numai la puşcărie în moarte nici atât.
Noi în faţa şefului de obiectiv
nu recunoaştem niciodată că
suntem hapciţi. ăsta are mulţi ochi
noi zicem are şi la spate ochi ne îndrăgostim pe loc de el
când mai închide câte un ochi către noi.
ziua îşi pune pleoapele într-un pahar
cu rouă şi se face lumină. Numai
ziua ne controlează de viaţă.
niciodată noaptea nu ne-a trezit din
somn. Cu ochii noştri cârpiţi credem
în şeful de obiectiv. Îl mai luăm câteodată
peste picior să doarmă şi el cu noi
dar ştie el când să ne trezească.
în unghiul mort mai dăm o tibie
din mână în mână pe cale orală
gura sticlei este tot un ochi
şi miroase a femei. Ne-am zis
nu se ia gustul femeii pe noi cu hapceală.
mai scuturăm sticla mai fluierăm să zică cei
care ne văd de la depărtare ăştia hapcesc apă.
dar noi hapcim de ne facem praştie cu cei
de dedesubt şi întindem unii de alţii. Pun şi ei punem şi noi
mai luăm câte una mică. Ne hapcim
şi plângem de bucurie. şefi de obiective
ne vedem cu toţii.
că nu mai ştim pe ce lume suntem.
Fumăm o ţigară fumăm o pâine
coaja ţigării aia puţin mai înnegrită şi
crocantă. Să ne pocnească între degete
când o strângi cu toată partea ghemuită
a palmei. Ce alunecare hârşâită când o desparţi
de trup. şi ce de foame ascunde în ea.
o bucată de pâine o bucată de foame
să vezi cum se întâlnesc gurile
noastre şi vorbim de una de alta.
fiecare în gura celuilalt. Ne mestecăm ne îmbibăm bine cu salivă să ne
pufăim prin toţi porii cresc paiele
astea de grâu. Pe lângă plantele astea
de tutun nimic nu creşte. Dar noi
ne închipuim nişte frunze tocate
învelite în hârtiile plumbuite de ziar.
pe lângă noi nimic creşte. Nimic
rămâne mai nimic din chiştoacele
din găleata cu nisip.
pufăim prin toţi porii o bucată de foame
care costă cât o ţigară.
Cu mâinile la spate
patrulez în holul ăsta. De
fapt am mai multe feţe.
îmi pot duce mâinile chiar în lateral.
le las să mă urmeze aşa prin piept
că tot a nins noaptea.
şi sunt în floarea nopţii
unii îi zic merkaba care se des-face
prin în-face. Deştepţii
ăştia nu cred că noaptea din
noapte este o floare ce se continuă
în propria înflorire către rădăcina interioară
în-florirea des-florire
adunat din exterior aşa
o lunecare în propria lunecare
fără sorţi ca interiorul
să crească la ieşire
exterior
cufundarea spre cufundare
îndesire spre îndesire
alungire
păi daia pot să fiu orice şi oricine
să am o
grămadă de feţe cu care mă văd
câteodată la o bere când sunt.
nemaipomenit
de singură. La lumină.
în holul acesta gigantic cu ferestre
mate la capete.