întrebări existenţiale
Peste tine au trecut
poveştile altora
şi fiecare a lăsat câte ceva
singurătatea s-a risipit
toţi oamenii aceia te înconjoară acum
e bine şi cald, e sublim
te tulburi şi îţi pui
întrebări existenţiale
noaptea începe cu urletul lupilor
şi se termină cu suspinul privighetorii
Sacrificiul
îţi arunci ideile
ca pe cuţitele vechi de bucătărie
te descotoroseşti de hainele
cu care ai fost ieri la eveniment
storci lămâie în paharul gol
vezi, se pot întâmpla multe
când nu vrei să te implici
sacrificiul înseamnă
că poţi face ceva
să-l reciteşti pe Ungaretti
să răsfoieşti revistele literare
să-ţi placă unul sau altul
dintre poeţi, niciodată acelaşi
să-ţi bagi minţile în cap
să nu mai alergi după ploaie
să treci împăcat
cu câinele tău
fără să dai de bănuit
că ai rămas acelaşi
în pustiul singurătăţii
***
Cu prudenţă
calc peste amintiri
nu aş vrea să le strivesc chiar pe toate
sunt ale mele
şi vreau să mai rămână o vreme
Vera crede în prezent
trecutul pentru ea nu există
nu ai amintiri
ce povesteşti mai târziu
uneori mă calcă pe nervi
amănuntele
eu o cred până la un punct
după care încep să ţip
ca un copil răsfăţat
provocatoare, Vera îmi spune
vezi ce înseamnă
să creşti amintirile
să exagerezi
căutând un refugiu în ele
Sfertul de veac
Lucrurile îşi complică forma
devastator avantaj
deşi a trecut peste ele
sfertul de veac
am impresia veşniciei
tot privindu-le
dar ele trec
şi se încarcă de amintiri
mai cade o uşă
se mai sparge un geam
devin inutile lucrurile dragi
printre ele umbra mamei mele
îşi face de lucru
privesc totul cu detaşare
iar regretul care mă încearcă
este şi sfârşitul poveştii
Va veni
Va veni timpul
când vei spune gata
cu sufletul pe tavă
întins ca o piele tăbăcită
gata cu armonia interioară
ce stă să explodeze
neliniştea va veni
ca un copac plin de stele
ca o vorbă duioasă
aruncată în vânt
toate se vor poticni
şi doar din când în când
câte un vis împlinit
şi oameni fericiţi care cântă
fără să se facă auziţi
Igor
Acum îmi amintesc
de gesturile tale
singurele cărora le-a păsat
de faptele şi ciudăţeniile mele
doar ele m-au salvat acum
când Igor merge prin amintire
poticnindu-se
trăind pentru mine atâta timp
cât nu m-am simţit singură
hrănindu-se cu iubirea mea
zi de zi şi noapte de noapte
distanţa dintre noi
a fost mai aproape ca ziua de mâine
acum încerc să merg pe urmele lui
prin casa bântuită de soare
prin ungherele din care ţâşnesc
sunetele lui eliberate acum
de fantasme
vreau sa-l chem
şi el îmi spune „Până aici poţi merge“
la tine pot ajunge numai în vise
Mi-a vorbit despre
Mi-a vorbit despre orbire
ca despre o necesitate a trupului
de a se odihni
apoi despre Vera pe care o traversa
şi despre muzeul presei
care trebuia să-i împărtăşească memoria
şi deodată refuzul de-a îmi întinde o mână
scuzându-se ferm dintr-o înnăscută pudoare
mi-a vorbit ca şi cum am fi stat împreună
pe o plajă pustie
fiecare cu un porumbel pe umăr
în rama inexistentă a unui tablou suprarealist