De la Goya, bunicul păstrase jobenul asumându-și
toată aventura onirică, însemnul ecvestru cu panaș
în bor de mătase pe care și-l scotea numai în fața
păsării fără somn!
Când venea la București pe bidiviu descântat în piei
de broscoi, trăgea la Puțul cu Plopi, șipote verzi
ca niște cozi de năpârcă, miez nărăvit
pe ghizduri clădite de fântânari care îndoiau
piatra de câteva ori până s-o potrivească.
Grozav îi plăcea să-și oglindească jobenul în luciu, ca Narcis,
dar cu capul în cumpănă, ridicând brațul drept militărește
gata să-și salute podoaba!
Despre plopi spunea că erau niște copile cu pletele
pline de ciori de la care s-ar fi molipsit tot Cișmigiul !
în Poiană, colț cu benzinăria din Brezoianu locuiesc eu.
După câteva înghițituri, gura bunicului scotea abur
alb de narcisă, ușor de trăit lângă mit,
de înfloriri, gândindu-se pe sine...
*
Să oprești cuvântul din tremur, să răstălmăcești
înțelesul genunchiului care se moaie, își dă pe față
pasul greoi al trecerii spre singura lume luminată din tine
mieroasă ademenire, soră de-arsură cu luna...
Să resimți apăsarea de fluturi ori trilul barbar al vrăbiilor
când puiul de cuc se preface, totuna de dulci, gata să
compensezi cu glasul tău obsedantul prototip al oricărei
muzici, chemând încet spre cușca-nsângerată
pantera semețită, leul din gând și singurul pripas,
mitul mușcat de vârcolac, lupoaica zeilor ce mint,
numai coadă și fălci, devoratoare de stele
până absoarbe tot cerul...
*
Paradă de-arabescuri moi
excizii lungi de dinapoi,
un mit urban,
inimă grea de șobolan
constrânsă de sacâz în corzi
din rustic și republican
spre rafinată alboradă în duet,
atinși de cer concomitent
în boldul lui.
O poveste clasică de familie
începe cu niște ace de siguranță
anomalii proletare
investiții în aparatură de sănătate mintală
frigiderul pentru râme eșalonat în rate
lunare îngheață testul de sarcină
și te întrebi dacă norocul
are vreo legătură cu proba ta de urină...
Nu ai nici un amestec
te simți subțire ca untul
pe pâinea tăiată în două.
Degradarea istorică în pandeme totemice
articulează sofisticatul bufet suedez
cu lichior de ouă
și sos de lăptuci excitante
pentru creații ratate,
contra conformitate este mai sigură
vaccinarea din țesutul valid
de la sir placentar
până la măturătorii de baligă
care încheie parada.
*
Șži dacă singură ești mit al lumii
care doare? Ereticul clădindu-și rug
din așchii smulse din statui
sau piromanul implicit
cioplind odoare?
*
Pe fundalul femeii nesigure dezvelite
în dreptul frunții, umbra s-ar mai supune
rânduielii din zori cu măturători încrezători
în comori dintr-un mirabil găvan,
glindire în spuza viselor arse de vii
arcuirea gestului prăfuit reclădind
sufletul aruncării, mitul falsei identificări
din componistica îmbrățișării când fiecare
privește peste umărul celuilalt ruine aliniate
până la ultimul act al gunoierului care nu vrea
să știe decât lumea purificată de el.
Dintre coapsele albului controversat nechează
pulberi sirepe, pigmentează detașări rânduite
din iepe cu mânji care nu văd decât esențialul
până umbra reintră, se îneacă în sângele ei,
dintrodată mutație în ceea ce de mult
treuia să răsfrângă ceremonia unei nunți de hârtie
neprihănit ghemotoc furat de vânt
din bătaia pojarului...
Lași vântul să bântuie hybrisul înserărilor
cu nonșalanța cuvântului dinaintea sfințitei înseninări...
*
Când fluviul dă-n clocot,
poetul încalecă mitul nedeslușirii,
lumea lipește urechea de neguri orizontale,
îl crede! Până la ziuă reinventează galopul
și valul crapă galben copite-nstelate.
Legiuni aproape inerte gata să cadă
în trufia din urmă sorb frunzele laptelui;
patrie interzisă lentilelor aburite
gata să devină un simbol mare și grav
urcă întruna la cer mistice broaște
cu mormolocii în cârcă...
Sub umbrarul lunii, viața
a schițat un zâmbet fugar,
cu picioarele strâmbe.
Evadat din covată, copilul a prins
riduri pe scâncetul vârstei.
Un excurs donquijotesc printre morile
de vânt și-a pus amprenta
pe zidurile prin care a trecut.
La ceas de seară, un paj gârbov
se anină de trena crăiesei
ce-l va duce
în țara minunilor veșnice.
îngenunchez în poezia aceasta
ca într-un sanctuar
cu relicve de îngeri.
Pe buza candelei înflorește
un strop din sângele Domnului.
Mă încrâncenez să extrag cuvintele
insinuate în carnea ei sidefie.
învăț perpetuu, dar niciodată
nu știu să-i oblojesc sublim
rănile provocate de silabe.
Mă dor genunchii de penitența
la care mă supune
de-o viață.
Oameni debusolați
împart mesele zilei
în bucăți de pâine mucegăită.
Noaptea îi prinde pe cei fără casă
chircindu-se la streașina lunii.
Cu tot avutul în sacoșe soioase,
put ca un tomberon mobil .
O rază de fericire
le inundă, vara, fețele creponate
celor rămași pe picioare,
după iataganele gerului.
Gările îi atrag ca un magnet,
deși nu pleacă nicăieri.
Șži totuși visează .
***
Atâta lumină în grotă
coboară din cer
când se roagă ascetul.
Viața lumească,
atât de departe.
Doar plânsul apei în stâncă
măsoară tăcerea.
Trupul - o adiere de vânt -
poartă un suflet de înalt,
cât o bucată de cer.
Omul sfânt -
umbra lui Dumnezeu
pe pământ.
Poezia n-a expiat
pe buzele poetului
mort tânăr.
A dobândit trup nemuritor
din spiritul lui.
Pășea pe stele
ca pe dalele străzii,
precum Iisus pe ape.
Noapte de dincolo
a zărit ușor
cometa cu coadă.