poemul despre otto
la cămin stam în aceeaşi cameră cu otto. Separaţi
doar de un perete fals
otto dormea ca un copil. Când visa otto
visa ca un om mare
noaptea lovea peretele din rigips. Zicea că trebuie
să ne jucăm amândoi
otto intra în mintea mea cu pofta unui lup tânăr. şi sub pătura mea
jucăriile erau din nori şi din fulgere
plouam în noi. Târam pe jos pijamalele ude asemenea unor cozi de reptile.
ne împiedicam în ele. Cădeam
otto îşi da cu apă rece pe faţă. Spunea
că trebuie să se trezească de-adevăratelea
însă otto nu era niciodată absolut treaz. Avea o rezervă de somn/ de care
nu se-atingea
rezerva aceea trebuie activată cu precizie. şi doar o singură dată.
aşa spunea otto
uneori otto uita să se spele. Sau apa nu era destul de rece. Atunci
apărea în cameră o femeie care-şi zicea mamă
otto nu avea mamă. Sau cel puţin aşa credea el. Nu îi sărea în braţe.
nici bomboanele de la ea nu-i plăceau
au gust de pământ. Sau cel puţin aşa spunea otto/ care
nu lăsa pe nimeni să le-ncerce
câteodată otto se proba în umbra acelei femei/ umbra
îi venea întotdeauna mare.
sau otto era prea mic. Nu i se potriveau lucrurile altora
aseară a apărut femeia din nou. Cu palmele transpirate.
otto s-a privit în stropii aceia
semănau cu ploile noastre nocturne. Sau aşa i s-a părut lui otto.
i-a cerut bomboane şi le-a mâncat
eu m-am jucat de-a ploaia. Toată noaptea m-am jucat singură. De-a ploaia.
eram goală. Într-o coroană de brusturi. Îmi crescuse umbra udă şi grea.
o târam după mine asemenea unei cozi de reptilă. Credeam că e otto.
că mă urmează
***
mă uit la mine încă nehotărâtă/ care
să fie ultimele haine/ cum
îi este mai comod pământului
să se întrepătrundă prin stofe colorate
negre
sau
albe
care ar trebui să fie ultimele cuvinte/ de bun-simţ
mai lăsaţi-o-ncolo de jale
lumea creşte în frumuseţe dacă ştie când să dispară
când să-şi croiască ecrane imense
reconectată la energii eoliene
posibil să spun: lăsaţi-mă singură
am nevoie de mustul acesta al singurătăţii
să-mi facă buzele roşii
pentru cel din urmă pupat pe gură
după cum la fel de bine pot să vă zic
am visat-o pe mama
îmi făcea semne din pragul casei de la bistreţ
casă-vagon: ce uşor ne găseam unii pe alţii
acum să vă daţi la o parte
mi-a spus că vine şi să nu se-mpiedice tocmai de voi
promisiuni pentru alhambra
jumătăţi de inimă
aici: strugurii vinul beţia/ şi
voma
promite că mă vei ţine în braţe când îmi va fi cel mai rău
să-mi trimiţi salutări
cum trimit unele păsări semnale dacă se-apropie primejdia
mă voi întoarce
alhambra
mă voi reinventa
voi pune
două cărţi pe-aceeaşi noptieră
două perne în acelaşi pat
promite răspunsuri
jungla trece prin sânge
fiare mi se spânzură în carne
promite că acolo
insurgenţele ţin loc de ziduri
spune ceva să însemne curaj
o îngăduinţă peste cele ce-au fost
acoperiş templului
de sus
totul este altfel şi mai mic
o pălărie imensă/ cerul
nu ne vedem de el
promite alhambra
puţin pământ
să ne facem casă
o droaie de copii s-aştepte dimineaţa
paharul cu lapte
despre mare şi noi
câteva figurine sculptate în nisip se vor graiul artistic al moleculelor mângâiate de vânt
e la fel de cald precum ştii/ marea
mai înghite din când în când câte un om
dincolo de geamandură viaţa prinde gust sărat şi muţenia lighioanelor din adâncuri
apa nu s-a schimbat prea mult
doar tu lipseşti
şi problema este că aşa va fi mereu de-acum încolo/ marea: fără tine
azi s-a sinucis un pescăruş înghiţind aerul dintre noi
l-am văzut ca într-o oglindă decadentă cum se făcea mic
aproape cât un punct aproape cât o jumătate de punct/ cât o tăcere
ţi-aş spune că marea a devenit asemenea unei femei siliconate/ cu bustul la vedere
că numai din cauza depresiei şi-a pierdut virginitatea
dar tu o iubeai prea mult şi cu siguranţă nu m-ai crede