somnul lui Serghie
îl visez pe Serghie bolnav în camera de la stradă
aude toate ţipetele ţigăncilor
aude viaţa care continuă cu copiii de abia născuţi
şi se vede legat de patul bolnavilor
atât aş vrea să intru în camera lui
să îl ridic şi să îl duc afară să mai simtă
căldura soarelui cum i se aşază în oase
Serghie fixează tavanul pe care amândoi am pictat un om de zăpadă
şi plânge ca un bătrân nesătul de viaţă
ar mai vrea să trăiască încă un anotimp lângă mine
afară ninge din cerul de culoarea laptelui
aş merge să mă joc în zăpadă
dar îmi e frică să nu moară Serghie
fug afară şi îi aduc un bulgăre pe care i-l aşez pe frunte,
nu mai simte de mult zăpada
nici mâna mea îngheţată pe care mi-o ating de buzele lui
mă apucă de urechi şi îmi spune
nu mai plânge
de atunci nu mai plâng
Serghie nu a lăsat nicio urmă în zăpadă
nu ştiu câte ierni au trecut peste mine,
s-a şters şi omul de zăpadă de pe tavan,
toate poveştile le-am auzit din camera de la stradă
în care Serghie a trăit ani mulţi şi fericiţi
***
ne-am închis în casă
pe podelele reci se mai simte urma laptelui
numai perdeaua de sticlă mai păstrează privirea lui
serghie a plecat demult şi nu se mai întoarce
cu numele lui mi-am tivit zilele care trec
mă întreabă în fiecare zi vânzătoarea din colţul străzii
cum se mai simte serghie şi nu mai ştiu să schimb replicile
serghie a adormit
şi nu mi-a spus cum să vorbesc despre el
îl caut pe toate străzile acestei lumi contrafăcute
seara ajung obosită acasă
pun în acvariu toate frunzele culese din copaci
şi le privesc cum se mişcă precum peştii
şi toamna a trecut demult
în acest decembrie nu ştiu să mai privesc pomii fără Serghie
înainte să adorm mă gândesc la el
televizorul nu l-am deschis de 3 ani
îmi ascund toate poeziile despre serghie sub saltea
şi adorm cu zâmbetul pe buze
ca şi când mâine Serghie mi-ar deschide uşa
dar îmi dau seama
că nu există o limbă comună între vii şi morţi
inimi mucegăite
inimi sfoiegite puse la uscat pe veranda casei
suntem bătrâni la mijlocul anilor
nu ştim să apucăm în mâini pasărea de la colţul acoperişului
şi să o agăţăm în copacii verzi
ne e frică poate e chiar moartea care ne pândeşte
şi aşteaptă să îi atingem ciocul
să îşi dea drumul la glas
nu e moartea
i-am spus bunicului Ilie
care a adormit pe prag de frica păsării
moartea nu stă ascunsă într-o pasăre
dar bunicul Ilie crede că dacă adoarme pe prag în fiecare noapte
va păzi casa de moarte
bunicul plânge înainte de somn
iar dimineaţa îmbrăţişează pe toată lumea
şi verifică paturile
e greu să ştii că poate fi ultima clipă
în care priveşti cerul, zice Ilie
mă voi duce să apuc pasărea bunicului
şi să gătesc aşa cum ştia bunica
să nu ne mai stea moartea deasupra capului
să nu ne mai fie frică să adormim,
e totuşi ceva bun în toată nebunia
dimineaţa ne trezim de parcă ar fi ultima zi
pe care o trăim şi facem atât de multe lucruri
încât noi nici nu mai ştim cum adormim
doar bunicul Ilie mai ştie
întoarcerea lui Ioan
Ioan nu ne-a spus la ce oră să adormim
ca să ne trezim sănătoşi
ştim doar că marţi după ce ne spălăm bine feţele
ieşim în mijlocul curţii şi privim soarele
până ce nu se mai vede
departe de ultimul acoperiş din sat
intrăm în casă pentru că ne-a obosit privirea
şi ne aşezăm în paturile noastre cu saltele moi
oasele ne stau paralele cu pisicile aduse de vietnamezi
am vrea să adormim
dar nu ştim ora
Ioan a plecat acum o lună
şi a uitat să ne spună cum să facem
sa fim sănătoşi până la sfârşitul zilelor
spune copilul cel mic rugăciunea
apoi toţi ne punem în genunchi şi ne ridicăm de câteva ori
duhul trândăviei şi al grijii de multe nu mi-l da mie
zice Ioan din dreptul uşii şi noi ne repezim să fugim în curte
de acum vom şti ora la care să adormim
a venit Ioan şi ne va spune
cum să ne scăldăm dimineaţa când ne trezim bolnavi
ultima zi a săptămânii a rămas tot duminică
e bine că ţinem minte zilele la bătrâneţe
ne spune Ioan
atunci îmi privesc trupul
îmbătrânim fără să ne dăm seama
şi ne trezim că ne rugăm de alţii
să ne spună cum să rămânem sănătoşi până la sfârşitul vieţii
Ioan al nostru
a venit acasă
cu pace ne vom culca şi vom adormi
că tu Doamne întru nădejde ne-ai aşezat
spălarea de după
am văzut cum oamenii îşi spală chipul în nămol
dansează pe lăzile cu ierburi
îşi pun la ureche trifoiul
şi îmi zâmbesc ca nişte pisici de război
unchiul Cristi
unchiul Cristi stătea la masă ca în toate zilele
locul lui era în stânga lângă fereastră
voia să cureţe nucile de coajă
lua câte una în mână şi apoi ne privea pe toţi
obosise şi ar fi vrut ca altul
să facă treaba lui
dar toţi stăteam cuminţi la locurile noastre
unchiul Cristi mai gusta din când în când câte o nucă
se strâmba şi o arunca pe fereastră
se făcuse ora 9 şi unchiul Cristi
nu terminase nucile
aş vrea să mănânc şi eu o prăjiturică
de care îmi făcea Puica
voi nu aveţi mâinile ei
nu ştiţi nimic
se făcuse miezul nopţii şi unchiul Cristi începu să mănânce miez cu miez
nu vreau să mai văd nuci cât voi trăi de acum încolo
Puica mea nu mai e
unchiul Cristi a plecat în camera lui
şi eu am început să plâng
am adunat nucile de pe masă şi le-am aruncat pe geam
de acum unchiul Cristi va fi bine
se va aşeza cuminte pe scaunul lui
în partea stângă
lângă fereastră