acasă căută arhivă despre noi redacția contact

In memoriam Ioana Dinulescu

de

S-a stins făptura Domnului Ioana Dinulescu, dar nicidecum scriitoarea cu acelaşi nume. Ioana Dinulescu a debutat în revista Ramuri (1971), cu poezii, lirică ale cărei ecouri au fost consemnate (cronologic) de Laurenţiu Ulici, Eugen Simion, Constanţa Buzea, Nicolae Manolescu, C. M. Popa etc. Rămân volume care au loc, oricum, în istoria literaturii române contemporane, de pildă, Călătorii de recunoaştere(1982), Legea şi visul (1987), Eu şi lumina (1988). A fost redactor la Ramuri. A fost şi un om al Cetăţii, în calitate de jurnalist (îndeosebi la Radio Oltenia Craiova), reactiv când a fost cazul, cinstit până la capăt, fără preget când simţea că trebuia luată atitudine. Este doar unul dintre motivele pentru care îi regretăm absenţa. Mai trebuie să menţionăm, însă, pentru cei mai tineri, sau pentru cei care nu au cunoscut-o, că Ioana Dinulescu a fost o persoană cu aptitudini de prieten cum puţini pot fi, prin câteva calităţi, care sună puţin, dar răsună mult: voce sinceră, directă, mesaj poate mai acuzativ, dar asumat. Regretăm că s-a dus un om cu personalitate, cu un curaj al opiniei cum rar am văzut, chit că asta se poate întoarce, îndeobşte, împotriva ta. Parcă am vota (adică, nota bene, am dori), Doamne iartă-mă, ca astfel de om să revină printre noi! (G.C.)

 

Scara poetei

Era o zi de toamnă atât de senină

şi frumoasă că părea o minune anapoda

ca naşterea zeiţei Atena din coapsa tatălui său.

Navigam pe străzi desfundate,

cu asfaltul crăpat, drapată de o rochie nouă,

din mătase fluidă, aproape lichidă,

punând la grea încercare atenţia

bărbaţilor sastisiţi din orăşelul meu.

Habar n-aveau ei că eu sunt poetă

şi, în acea zi senină de toamnă,

aveam de gând

să-mi cumpăr o scară de argint.

Obosiţi ca nişte miri de mucava

înainte de nuntă,

bărbaţii din orăşelul meu îşi contemplau

chipurile în oglinzi prăfoase,

rătăceau, sastisiţi fluturi de molie,

în plasa propriilor destine de mucava.

Est-timp eu navigam pe străduţe

liniştite, miraculoase, cu sânii mei feciorelnici

alintaţi discret de rochia mea nouă

din mătase fluidă.

Văduva trandafirie, iubită a nimănui,

defilam cu o scară de argint în braţe

în umbra marilor copaci,

morţi înainte de a fi semănaţi.