cântec de tristeţe
lui Lucian Suchici
prietene
fără să ne dăm seama noi petrecem acelaşi mort
fără să ne dăm seama jucăm la aceeaşi masă
în oraşul cu mulţi idioţi
unde jiul trimitea doar ce avea mai împuţit
unde sforăitul aiuritor ne făcea să ne pierdem minţile de la zi la zi tot mai mult
în oraşul ăsta
prietene
ai cântat prima dată cântecul mizeriei şi al disperării
adevăratul cântec al mizeriei şi al disperării
dar ce ştiam noi despre asta
tot ce contează acum e paharul ăsta de cafea şi cearcănele de sub ochi
şi fetele care-şi plimbă coapsele
pe lipscani
sau în rovine pe dezrobirii
de unde îţi scriu eu
unde frigul îmi trage pătura de pe picioare
unde joaca şi sinuciderea se confundă
iarăşi despre fete
ele au ochii mari ca butoanele liftului
ele ne învaţă adevărata
lecţie a tradiţiei
lecţia cărnii
lecţia feselor reci ascunse sub tradiţia socialistă a blugului
lecţia sânilor şi noua perspectivă asupra filmului italian
lecţia sexului pe fugă şi noua perspectivă asupra existenţei
lecţia imperfecţiunii prin dunga nebronzată lăsată de bikini
şi multe alte lucruri despre care se vorbeşte prea puţin în
oraşul ăsta plin de idioţi
în fiecare cântec al tău prietene o lebădă îşi frânge gâtul
în fiecare cântec se dezbracă ea
femeia cu un sân
superba femeie cu un sân
ultimul anotimp
am visat cu fraţii mei
la ruşinea domnişoarelor
la gecile lor ieftine cumpărate din sucpi
fetele superbe
venite de la maglavit sau de la cetate sau de la moţăţei
pe atunci nu aveam bani să le ducem la film
tot ce puteam să le oferim era iubirea noastră stelară
ooo
dumnezeule
cum mai blestemam
pe atunci femeile nefardate
am dispreţuit-o pe marina pentru că
a refuzat să se culce cu noi
apoi am scos fiecare pumnalul şi ne-am înjunghiat unul pe altul
de ruşine
despre ea s-a scris cel mai frumos vers
s-a spus că era aşa frumoasă
că pietrele din urină erau cristale
şi multe ale tâmpenii juvenile
pe atunci fiecare orgasm făcea subiectul unui poem
şi am văzut că e bine
a doua zi am făcut lumea
şi am văzut că e bine
a treia zi ne-am sinucis
şi am văzut că e bine
marina
limba minţii noastre alunecă şi acum melc
pe sfârcul tău
şi lasă o dungă argintie
până jos aproape de bazin
în ziua aia subraţul îţi mirosea superb
te dăduseşi cu deodorantul tău
dav cu aromă de castraveţi
eu ţi-am împrumutat odată un tricou
tu mi-ai dat o eşarfă
eu nişte pantaloni scurţi
tu o umbrelă
tu te-ai spălat cu periuţa mea de dinţi şi eu cu a ta
şi te-ai rănit
că a mea avea peri mai tari
şi ţi-a curs un pic de sânge de la gingie
şi când te-am sărutat erai aşa sărată că parcă nu erai tu
şi până să ne dăm seama ne-am mutat împreună
şi eu în fiecare dimineaţă îţi citesc din sandu muşina
seara privim seriale
şi-mi place să te aud cum le comentezi
nu eşti foarte inteligentă marina
dar aveam în acel ultim anotimp
sentimentul că ne lipsea ceva că nu mai iubeam nimic
că am spus atât de multe tâmpenii care nu erau ale noastre
că ni se scârbise de noi înşine
şi de asta te-am înjurat şi pe tine marina
nu din vina ta
era mai mult o chestiune de fond
dar pe atunci tu erai frânghia
şi gâtul nostru mirosea ca tine
câteva fragmente din viaţa pariorului
1
la primul descălecat
pariorul îşi alese locul masa şi scaunul
undeva la mare distanţă de fereastră
de lume de tot ce era afară
aproape de baie
de unde venea un miros de măruntaie de peşte
şi de unde pariorii ieşeau cu solzi pe ghete
2
pariorul nu mai era sigur de nimic
nu mai avea încredere în nimeni
cu mâna stângă ţinea pumnalul sub tăblia mesei
cu mâna dreaptă îşi scria biletele
într-o zi se îmbătă
preacurvi
îşi ucise calul doar ca să se dea în spectacol
şi se trezi după două zile
şi mai nenorocit şi mai nesigur
3
şi parcă îl văd şi acum pe parior
cum se ridică în picioare
şi răstoarnă scaunul de metal
ca să atragă atenţia
şi începe
fraţilor patru nopţi am băut şi am pariat cu voi
dar acum mi-a venit dor de femeia mea
şi mă întorc acasă
iar ceilalţi îl aplaudă cu lacrimi în ochi
ca şi cum ar fi spus ceva
ce ar fi vrut ei să spună
şi-l privesc cu admiraţie
dar şi cu invidie
dar şi cu răutate
şi parcă i-ar reteza beregata aia de nenorocit
4
în ziua când ai plecat
erai îmbrăcată în blugii tăi puţin şterşi
care îţi dădeau o formă perfectă feselor
şi în bluziţa ta de mătase verde-închis
cu un tiv de dantelă neagră
cercei nu aveai
erai tunsă bob
aşa ai rămas în mintea mea
niciodată nu o să te uit
5
am purtat rujul tău roşu
în barba mea
timid şi temător
căci pe atunci bătrânii erau aspri
pedepsele grele
şi sigur m-ar fi gonit
6
m-am întors seara acasă obosit
am mâncat o tigaie cu carne sleită
m-am apropiat şi ţi-am spus la ureche
iubito
cât ai adormit
cafeaua a dat în clocot
7
ecoul străbătea zi de zi tot mai tare
risipiţii şi dobridorul şi maglavitul
şi speria lişiţele de pe balta huniei
s-au tras clopotele la mănăstire
dar despre toate acestea nimeni nu poate spune un cuvânt