acasă căută arhivă despre noi redacția contact

In memoriam Gheorghe Iova

de

Filiala Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu deosebită tristeţe dispariţia poetuluiGheorghe Iova.

A fost un scriitor original, nonconformist, un neo-avangardist care a influenţat literatura generaţiei sale.

S-a născut în anul 1950, la Găgeni, Buzău. A absolvit în 1972 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, specialitatea Limba şi literatura română – Limba şi literatura franceză.

Până în 1989 a fost, pe rând, profesor de limba franceză (1972-1976), în comuna Breaza şi în oraşul Râmnicu Sărat, muncitor necalificat la întreprinderea de Filatură si Finisaj Baloteşti (februarie-august 1978) şi la Centrul de Cercetare şi Proiectare a îmbrăcămintei din cadrul Centralei Industriei Confecţiilor din Bucureşti (1980-1989).

Din 1990, a fost redactor la revistele Contrapunct (1990-1992) şiContemporanul – ideea europeană (1992-1994), profesor de filosofie la Academia de Arte din Bucureşti (1994-1996 şi 1997-1998) şi muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti.

A debutat, în 1983, în antologiaDesant 83, prefaţată de Ovid S. Crohmălniceanu (1983, ediţia a II-a, Editura Paralela 45, 2000).

în 1992, a publicat volumul personalTexteiova.

A primit premiul Frontiera Poesis, pentru „Cartea de poezie a anului”, pentru volumul1973. Sintaxa libertăţii de a spune, Editura Axa, 1998.

în anul 1999, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru eseu, pentru volumulAcţiunea textuală. Bunul simţ vizionar.

Prin despărţirea de Gheorghe Iova, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.