Marco Vitale, poet, traducător şi consultant editorial, s-a născut în 1958, la Napoli. Din 1989 locuieşte şi lucrează la Milano. Colaborează la revistele L’indice dei libri del mese şi Poesia. Îngrijeşte pentru editura Unicopli colecţia „Le cittŕ letterarie”.
Opera sa poetică a fost adunată recent în volumul Gli anni (Nino Aragno Editore, 2018, cu un studiu introductiv semnat de Giancarlo Pontiggia (pp. 5-14) şi o notă a autorului (pp. 387-390)), alcătuit din următoarele volume: Monte Cavo (Edizione del Giano, 1993), L’invocazione del cammello (Amadeus, 1998), Il sonno del maggiore (Il Bulino, 2003; apoi în Bona Vox, Jaca Book, 2010), Canone semplice (Jaca Book, 2007), Diversorium (Il Labirinto, 2016).
Volumul L’invocazione del cammello (Amadeus 1998, cu o notă semnată de Gabriella Caramore) a primit premiul Alpi Apuane şi a fost semnalat la premiile Montale şi Gatto. Volumul Canone semplice (Jaca Book, 2007, în colecţia «I poeti», condusă de Roberto Mussapi) a fost finalist la premiile de poezie Lago di Orta şi Frascati.
Este autorul monografiei Parigi nell’occhio di Maigret (Unicopli, 2000; 2013).
în iunie 2008 îi apare, în limba germană, la editura Josef Weiss din Mendrisio, sub semnătura traducătoarei Maja Pflug, culegerea cu titlul Ein Winter. La aceeaşi editură îi va fi publicată, în 2011, povestirea Port’Alba.
Dintre traducerile sale amintim: Lettere portoghesi (BUR, 1995), Gaspard de la Nuit de Aloysius Bertrand (BUR, 2001), Stanze della notte e del desiderio de Jean-Yves Masson (Jaca Book, 2008), Miseria della Cabilia de Albert Camus (Nino Aragno Editore, 2011).
Revenind la volumul Gli anni, încheiem cu fraza finală a studiului introductiv semnat de Giancarlo Pontiggia (tr. N.): „Scopul pe care poetul şi l-a asumat în crearea versurilor sale este în fond – acest lucru se înţelege acum, după atâţia ani – chiar acesta: să păstreze bucuria unei întâlniri, o împărtăşire a sentimentelor şi a gândurilor, un vis luminos şi scufundat în incertul său mister, sau un stacojiu care «coboară precis/ pe tot verdele mantiei» (Pictorul anonim) dintr-o veche pictură care, în mod uimitor (pe calea iubirii) se deschide privirii noastre şi e descoperită de toţi încă neatinsă «de căldura uşoară şi de mister»” (p. 13).
Această prezentare este însoţită de traducerea în limba română a şase poezii din culegerea Gli anni (Anii), traducere semnată de Carmen Teodora Făgeţeanu.
Ţi-era somn şi în ochii tăi mari
Ţi-era somn şi în ochii tăi mari
de noapte
credeai că s-a împotmolit un cuvânt
împărtăşit, o reverberaţie de-a lungul ţărmului
Ne-am vorbit ani la rând
şi tot ce am spus despre asta odihneşte acum
la răscrucea unui timp
la care nu ne-am mai întors
să ne imaginăm paşii anticilor
filozofi şi foşnetul lor
în timp ce urcau la porţile
pe care mi le-ai arătat aproape
cu teamă, în toată tăcerea aceea
în această dimineaţă în piaţa invadată de ceaţă
în această dimineaţă în piaţa invadată
de ceaţă
Leonardo şi-a amintit un presentiment al tău
Tăcerea se transforma în lumina largă
şi opacă
învăluită în ea şi straturile sale
netezeau încrezătoare la fel ca mişcările
peniţei tale de argint
Şi oamenii prin tot acel început de lumină
se grăbeau aplecaţi, cumpăniţi
de parcă nu aveau o altă grijă
decât să alunge
şi amintiri şi vise
Văzduhul aduce ploaia
Văzduhul aduce ploaia
în tăcere: e vară
întunecaţi norii se eliberează, timpul cedează
o singură fereastră e luminată, aclamă
acolo sus, cu gesturi îndepărtate
aproape abstracte
Dar ce este
această nelinişte care doare
şi redesenează spaţiul?
Această seară care aşteaptă
cum aştept eu şi tu
între miile sale de fibre
fir şi semn
ca într-o urzeală vie
Exerciţiu de iubire este această lumină
Exerciţiu de iubire este această lumină
limpede şi calmă
această joncţiune
acest fir delicat care racordează
şi caută sângele. Dacă vrei
poţi să numeri articulaţiile de pe vârful
degetelor tale
inclusiv respiraţia pietrei
a splendorii retablului
Uneori o poezie e doar o mică observaţie
Uneori o poezie e doar o mică
observaţie despre o fotografie
o adiere creată din nimic ca şi cum ai spune
priveşte, cum zâmbeaţi
aici când lumina
aurea o zi fără sfârşit, priveşte
ce tineri eraţi, ce caraghioase erau
hainele de atunci. Unde sunteţi?
De mulţi ani, nu ştiu câţi
De mulţi ani, nu ştiu câţi
este o clipă în vis în care îmi amintesc
o motocicletă în întunericul unui garaj
Dar când am condus-o
ultima dată şi de ce
apoi am uitat-o?
Este o motocicletă nici mare nici mică
forma este aceea a unei dorinţe
din anii şaptezeci; garajul
aparţine tatălui meu.
Astfel cobor să o văd, o pornesc
cu uşurinţă şi plec cu o uşoară
surprindere promiţându-mi
s-o folosesc mult mai des, dar ştiu bine
că nu o voi face
nu am condus niciodată o motocicletă
mi-ar fi fost teamă tatăl meu
nu mai este acel vis
se repetă cu neschimbată
uimire pentru că mecanismul
se porneşte uşor
şi timpul este încă acela pe care l-am petrecut
fără să-l cunosc cu adevărat
Prezentare: Elena Pîrvu
Traducere din limba italiană:
Carmen Teodora Făgeţeanu