farul din Alexandria
în fiecare noapte în cămăruţa mea
de schimnic
construiesc Farul din Alexandria
să mă vadă corăbiile de departe
cum stau printre munţii de cărţi
aici lângă Coloanele lui Hercule
locul unde se despart mările
în depărtare se vede Atlantida
aici îmi construiesc eu Himera
capcană pentru stele şi vise
jocul meu de-a Universul
în alte vremuri am construit Piramide
am fost un lucrător cuminte
aparţinând Ghildelor din Ashkelon
în vremurile viitoare ştiu că voi construi
galaxii în cer
sunt Poetul adică Bufonul zeilor
înţeleptul şi Puterea de care până
şi zeii se tem
numai să vrea poetul
şi Zeii
vor deveni pagină de carte
arheologie stelară
de multe nopţi nu am mai scris nimic
munţii mă aşteaptă să cresc aşa ca ei
iar eu de o mie de ani
nu m-am mai înălţat cu un centimetru
atâtea cuvinte în jur şi tu
nu îl găseşti pe cel bun
atunci când îţi trebuie
trenuri se duc şi vin
prin subteranele memoriei
frica este un tunel
prin care trebuie să treci
un vis premonitoriu
toţi vom sta cândva
cu oameni străini la masă
şi toţi vom arunca sare peste umăr
ca într-un tablou ceresc
toţi vom scrie textele esenţiale
când ele nu vor mai fi citite
noi toţi vom adormi târziu
în sanctuarul literaturii
jos în noroi unde vom sta păziţi
de sârma ghimpată
şi vom aştepta fluierul sergentului
pentru a porni la atac printre gloanţe
şi cărţi ratate ale căror schije lovesc
atât de puternic rupând carnea literaturii
când vom ajunge în teritoriul inamic
vom fi primiţi ca eliberatori
ne vor spune eroi
vom fi statui
ne vor ascunde în manualele de şcoală
deriva continentelor şi alte întâmplări
pe sufletul meu alunecă
plăcile tectonice
femeile pe care le-am iubit
sunt vulcani unii stinşi
alţii gata să erupă
şi nu pot să mă deghizez în Bacovia
ori în Rimbaud
când eram tânăr am plantat
copaci seculari sequoia
ei vor creşte ţinând minte un tânăr
care ţinea continentele
într-un vag echilibru
şi în tăbliţele din Sumer
se aminteşte de mine
vânam leii în deşert
şi aduceam astrologia oamenilor
îi învăţam mersul stelelor
şi al destinelor deşi destinul meu
nu mi-l cunoşteam
un poet civilizator
nu ştie când continentele
se vor opri din derivă
doar pentru poet
în maelstrom
mă înşurubez în poezie
şi în spaimele nopţii
între ştiinţă şi magie
mă zbat ca un fluture
atras de o lampă
am îndoieli şi certitudini
îndoielile devin certitudini
şi certitudinile îndoieli
practic eroismul cultural
de unul singur
printre oameni sunt un cărturar
iar printre cărţi sunt un om
am dorinţe puţine dar puternice
şi nicio dorinţă nu o voi putea
împlini
dar aşa este soarta samurailor
să accepte ce pentru alţii este
de neacceptat
sunt bătrân şi tânăr simultan
trăind în cosmos dar şi pe pământ
mă înşurubez în poezie
şi ea se înşurubează în mine
cândva vom fi
o singură fiinţă