niculae toporu’ şi prunii
după paşti
încă mai ardeau candele în cimitir
(la biserica din vale)
lumina lor noapte de noapte printre
livezile-nflorite
urca în sat teamă
niculae
dăduse plugul grapa pământul şi boii
de livada de pruni nici să n-audă
ciudat
toată noaptea au bătut câinii
devale în coastă la gruia
ca lupii la stână
tovarăşii intraseră-n livadă cu topoarele
toacă pe toacă
sub cerul stele şi luna plină
o rugăciune neterminată a zeci de biserici
pădurea în ecouri prelungi
până la ziuă treaba era gata
nuci cireşi gutui şi pruni
la grămadă
culcaţi la pământ cu floarea pe umăr
niculae a sărit cu furca
dar un topor ager cu coada lungă
l-a pălit cu putere
aşa l-a găsit mariţa cu cei opt copii dimineaţa
fără suflare
cu faţa în jos
şi toporu’ înmugurit
adânc înfipt în spate ca o lumânare
aprinsă undeva deasupra florilor de prun!
gheorghe uriaşu’
era primăvară
şi cu toţii aşteptau ziua aceea
însemnată cu roşu în călindar
când
de ani buni gheorghe uriaşu’
intra călare în crâşma lu’ dumitru cinzeacă
în anul acela
sfântu’ gheorghe căzuse într-o joi
după paşti
harmonică ţambalu’ şi trei viori negre lucioase
veniţi de la cocu de cu seară la mâţă chioru’
ca de fiecare dată
acum erau acolo băţ la intrare în faţă
aşteptând cu arcuşurile în mână
să apară conaşu’
popor
tot satul
numai bărbaţi
în frunte cu popa ceaslov
dascălu’ colivă
perceptor lăscaie sanitar cleşte
şi jandarmu’ pistol agăţat în şnur şi sabie
luaseră în cont de dimineaţă câte una mică
şi aveau chef de râs şi de vorbă
pe la zece
suna goarna la primărie
apoi clopotul mare urzea liniştea peste sat
gheorghe
se ştia bine
încăleca iapa lui sură toată şi pornea în buiestru
la pas
pe drum
nimeni
ici-colo câte o muiere răzleţită prin curte
trăgea cu ochiul aşa peste gard
să vadă când vine
când trece
mândru şi chipeş
spre cârciumă primaru’ călare pe iapă
după trei zile şi trei nopţi
gheorghe uriaşu’ ieşea vesel în prag
ultimul
slobozea în aer deasupra trei focuri
albe de puşcă
îşi lua iapa sură de căpăstru
şi pornea agale spre casă la pas pe uliţă
după trei zile şi trei nopţi lumea era făcută!..
paparudele
a treia zi după rusalii
umbra soarelui devenea punct
cald
zăpuşeală cuptor
stam de fleaşcă răstigniţi sub nuc
râdeam povesteam despre noi
piele arsă năpârlită întoarsă
puţoi cu tuleiele-n floare
pe uliţă
liniştea mută
şi dintr-odată pe la ion cobiliţă la vale
prin dreptu’ lu’ mânălungă a’ lu’ raţă
vorbe strigate uimire şi teamă
cu tobe surle şi geamparale
intrase în sat o ceată zgomotoasă de ţigani
dintre pagini slova începea
să vorbească singură
o sită rătăcită de mălai ouă sau bani
deschidea larg orice poartă
acolo
printre femei copii sau bărbaţi
codane lăieţe în pielea goală jocul
prindea pe toată lumea în cerc
rudă paparudă
vedeam bozul verde cu bobiţe negre strălucitoare
coroniţă pe cap la gât şi pe şolduri şirag
vedeam părul lung de abanos răsfirat
peste umeri peste sâni până la genunchi
gleznele subţiri moi
picioarele goale
rudă paparudă
vedeam cerul întors
steaua neagră deschisă-n ghioc
umedă la rădăcină
vedeam mâinile valuri deasupra în spumă
ploaia de vară
aruncată în sus din găleţi belşug
peste focul aprins
rudă – paparudă
vino de ne udă
cu găleată nouă
dă doamne să plouă
paparudă – rudă
cântec – joc
direct în ţărână
ochii noştri flămânzi prindeau
mura între pleoape
şi o mestecau rând pe rând îndelung!