ascunse în unghii
nu am scăpat de lumea mea de apă
de câinii hăulitori la biciclete
afară se simte mirosul de transpiraţie
de peşte şi nuci
altă dată digerat cu uşurinţă de mormoloci
cine ar fi putut să se schimbe
să îmbătrânească
în afară de iedera schilodită
de foarfecele zidarilor
aici a curs odată lapte şi miere
au curs zăpezile
împinse de alte zăpezi
pe mormintele câteodată hrănite
şi pline de păr
aici
da
aici
au fost înşirate pe străzi
perdelele aducătoare de moarte
prin ele mormolocii îşi încurcau cozile
şi le rupeau
sângele se strecura printre garduri
fugea
şi în urma lui broaştele
dulceaţa ne curgea prin sânge şi se strecura
am crescut într-un oraş al apei
şi de câte ori apa trecea peste calea ferată
ştiam că a venit timpul
să culegem smochinii
din ei ani la rând au mâncat locuitorii senilizaţi
şi gândul că va fi un an bun
mă ţinea departe de cârciumi
nu mă mai interesa pescuitul
până nu demult o sursă de carne
pentru că acum dulceaţa ne curgea prin sânge
se strecura
şi se lipea de mâinile noastre
de solzii râcâiţi aruncaţi pe şosele
atunci am cunoscut-o şi pe ea
mirosea a ouă clocite
eu a putregaiul scormonit
în căutarea râmelor grase
şi porcii cu râturile înfipte-n pământ
îşi mişcau cozile
dunărea e un mormânt de apă
cum să nu vorbesc despre fraţii
şi despre părinţii noştri îngroziţi
ne urmăreau şi strigau să nu ne ducem departe
răcoarea îmi dădea linişte mă acoperea
nu ştia nimeni de gropanele de sub apă
am fost prins şi eu în vârtejul lor
nimeni nu a venit să mă tragă de mână
să mă ajute cu o vorbă
pe feţe se vedea frica şi eu iubeam aerul ca niciodată
aici s-au întâmplat multe
pleosc
broaştele sar când se apropie cineva
sar şi eu odată cu ele
înot
mă las în voia curentului
limbajul delicat al viermilor sârmă
de partea cealaltă a uşilor încuiate
se aud scheletele culese cu grijă
şi învelite apoi în cearşafuri
locul meu e în oraşele violente
sunt urmaşul viermilor sârmă
cresc în buzunarele pământului
şi mă amestec cu umezeala
îmi place gustul sângelui
până nu demult închegat în fântâni
şi scos cu ajutorul unor cârlige
doamnă
apele vin şi umplu găurile de cârtiţă
mirosul vinului nu se ridică
el se lipeşte de picioruşele cu cleşti
le ajută să apuce să strângă rădăcinile
cu el muzica devine acceptabilă
să ne fericim în moarte
e singura certitudine
îmi plac doamnă femeile rafinate
însă cele mai bune sunt lupoaicele
hesse a ştiut acum o ştim şi eu
şi dumneavoastră
scriu cu singurătatea animalului hăituit
tăiat în cioburile paharelor
simt răceala gropilor săpate cu groază
de muncitorii scuipaţi şi mizerabili
popii strâng ceara şi se topesc după bani
scriu singur simt singur tac singur
cele mai bune sunt lupoaicele
sunt urmaşul viermilor sârmă
cu corpurile pătrunse de vin
morţii îşi varsă spumele printre rădăcini
ştiu de la tata
înainte să moară cu capul dat într-o parte
a strâns bine pumnii şi a plecat
ca atunci când stai între vagoane
şi trenul te mişcă dintr-o parte-n alta
trebuia să mă ţin bine
altfel mă trezeam pe câmpurile cu rapiţă
în forma mea de copil al pământului
abonatul nu poate fi contactat
vă rugăm să încercaţi mai târziu
şi uite aşa cu degetele înfipte în piele
las telefonul şi deschid uşa de la balcon
câmpurile cu rapiţă nu mă mai cunosc
carnea noastră de jos în sus
o să ajungă în motoarele avioanelor
londra madrid roma berlin moscova
ziua stoarce din mine blândeţea
vorbesc aceeaşi limbă în toate oraşele
nu îmi pasă
vă rugăm să încercaţi mai târziu
să formaţi numărul cu capul dat într-o parte
şi în pumni să trosnească ecranul grăsuţ
când mă apropiam de mal peştii şi crustaceele
mureau sub tălpi
rămâneau în nisip
nu ştie nimeni că acolo se pot găsi schelete
printre rădăcini ştiu de la tata
or să îmi stea şi mie oasele daca nu le ard