***
Ce facem cu visele frânte
cu iluziile pierdute
cu paşii greşiţi
cu vorbele pregătite
cu zilele în care am râs şi am plâns
cu cenuşa iubirilor
şi mai ales cu noi care am trecut prin
toate acestea
***
Aripi nu am
doar braţe care se agită
neconsolată, fiinţa mea putrezeşte în aer
zbaterea este oarbă
noroc cu bucuria
care îmi creşte pe umăr
şi se aseamănă cu pasărea Phoenix
aşa mai pot să exersez imaginaţia
care uneori derapează
cu consecinţe neprevăzute
***
Mă zidesc încet
în cenuşa unei vieţi cu perspectivele
călcate în picioare
tocmai murise Nichita
căţelul meu iubitor
şi plângeam de neputinţă
în timp ce alţii
se îndoiau de sinceritatea lor
eu o aştept pe Vera
care repeta Ivanov
şi întârzia ca de obicei
***
O bănuiam că fura clipa
şi se prefăcea că nu ştie
aseară am simţit-o perfectă în rol
şi aproape sigură de efectul scontat
mi-a zis „Cum a fost?“
Replica era deja pregătită
am simţit-o zburând într-o bucurie
ascunsă
***
Dimineaţa se iveşte rece
ca un câmp de luptă
ceea ce nu ştiam despre lume
cădea în avans
se multiplicau iluziile
ca într-o oglindă de murano
infidelitatea era punctul forte
treceam dintr-o stare în alta
şi nimeni nu îndrăznea să tulbure
adevăratul sens al cuvintelor
doar de mine ştiute