Norii acopereau alţi nori
Ca pe un animal rănit în pădure,/
mama învelea soarele într-o pătură, îl aducea în cameră/
Urmam linia fiecărei crăpături în perete,/
acolo unde se sfârşea,/ ascultam cu urechea,
micile tuneluri dinăuntru,/
inimile ca florile de muşeţel agonizând
înaintea furtunii./
Şi casa nu se mai termina.
Insectele apăreau prin fisurile anotimpurilor/
se putea respira şi fără aer,/
Vorbitul în şoaptă şi marginile unei fotografii de familie
printre celelalte în cutia de pantofi/
precum o ţară mică, neuniformă pe continentul nou,/
unde locuitorii au drept drapel, un tricou sfâşiat,
înnegrit de focurile de tabără
în serile reci de august.
Norii acopereau alţi nori,/
aveam nevoie de alte amintiri,/
singurătatea noastră, o alee lipsită de puls
care pleca de la copacul din faţă,
se pierdea în livada nesfârşită.
***
Ultima dată
a coborât în fântână,
când era mic,
îşi aminteşte
de aerul întunecat
şi rece,
de pereţii
uscaţi,
atât de lucioşi,
încât se aştepta
ca sub palmele sale
să se deschidă
mai multe pleoape,
să iasă pupile
încinse
sau goluri
pline de priviri,
şi tot nu a dat de apă,
şi-a ţinut răsuflarea,
gândurile i s-au răcit,
curajul ca un trunchi
i s-a frânt
izbit
de un fulger,
a ridicat capul,
şi-a îndreptat privirea în sus,
în plină zi
a văzut stelele
ca nişte semne de ceară
pe un cer curat ca lacrima,
a rămas încremenit,
nici nu a deschis ochii,
le văzuse prin pleoapele
care îi deveniseră atât de transparente
încât i se păruse că întreaga lume
i se putea revărsa în privire,
arzător,
până în măduva oaselor,
ştergându-l.
A aşteptat puţin,
A respirat încet,
Tot mai încet,
Privirea, până la urmă,
I se obişnuise
Cu înaltul cerului,
Cu stelele de ceară,
Cu respiraţiile zilei,
Cu pulsul care îi inundase
Timpanele
Şi nu simţea nicio mângâiere,
Doar întuneric,
Răceală,
Uscăciune,
Un uşor miros de igrasie,
Nicio urmă de apă,
Sufletul i se subţiase
Ca firul de pai
Pe care îl păstrase-n colţul gurii,
Inima
I se chircise,
Zvâcnea precum gheara păsării
Care trecuse pe lângă el,
Smulgându-i din mâini
Bucata de prescură.
închise ochii,
Pereţii dispărură,
Răceala se preschimbă-n roată de fântână,
Prinse a se-nvârti ameţitor,
Zguduind pământul,
Asurzitor,
Un ţipăt
Ieşi
Dintr-odată
Din rărunchii de oţel
Ai nopţii.