Roza vânturilor
în Dealu Frumos de Sibiu
dinspre Făgăraş spre Braşov
pe axul ţării
se rotesc munţii dealurile câmpiile
şi mai ales oamenii
Nu mă sfiesc să-mi strig bucuria
care se ţine încă de mine cu puterea
pe care mi-o dă adâncul firii obârşiei
şi a norocului
Roza vânturilor care bat din cele opt direcţii
e steaua ce indică drumurile noastre
dinspre istorie
îmi caut drumul propriu călcat prin decenii
acoperit de iarbă de spini de flori
îmi caut chipul
oglindit în nervurile apelor
iţe ale ţesăturii vieţii
pe care mi-a lucrat-o mama
la războiul de ţesut
în larma războiului de arme
Puntea
O punte între anotimpuri
între morţi între vii
O paletă de culori în nuanţe galben ruginii
Majestuoasa toamnă a lumii a vieţii
nopţile lungi cu vise pastelate
Dorul de soare al iernii
aninat de o creangă pustiită de frunze
Tristeţea obliterată cu un dram
din bucuria imaculatei zăpezi
Oů sont les neiges d’antan
cu nămeţii cât casa
Fereastra devine ecranul mitic
pe care se desfiră firul existenţei
Motive/ momente de cădere în sine
Roata rulează în sens retro
spre marasmul copilăriei
Nasul turtit de geamul înflorat
valsul steluţelor albe
cerul cufundat în pământ
încet mai puţin încet
O nebunie este viaţa
iar şi iar
o murdărim
apoi o dăm cu var
O uit
din nou o regăsesc
intactă prin darul ceresc
tot mai rar
înaintez spre Tine
împărat al lumii
cu paşi nesiguri
dar sigur în fine
îmi trimiţi câte un semn
aparent neînsemnat
îl primesc demn
încep treptat să nu mai am
nevoie de interlocutor
vorbesc singur
atât de uşor
Eu întreb eu răspund
cafelei din ceaşcă
ce începe să vibreze surd
în mâna cerească
Uşor mai puţin uşor
încet mai puţin încet mă îndrept
spre unde mă călăuzeşte
clopotul din piept
înainte de vreme
Fiecare în posesia clepsidrei destinate
A mea prefiră nisipul neostoită
Doar doar o găsi vreun grăunte aurifer
Neaflându-l mă trimite la ocnă
să mi-l procur cu sudoare
Nu sunt sigur deocamdată
decât pe sintagma similară
din horaţianul aurea mediocritas
Să merg pe calea de mijloc
e cel mai profitabil mai cert
mi s-a transmis din înalturi
Fără echilibru şi cumpătare
în sensul clasic al expresiei
De nu
pot cădea de pe firul întins peste prăpastie
între cei doi munţi viaţă şi moarte
înainte de vreme
Dar fără temeritate poţi rămâne la poalele muntelui,
cuvântul cârcotaşului
Un bob
Un bob de fericire se strecoară printre gene
coborând pe obraz cald şi alene
îmi aminteşte galeş că încă vieţuiesc
slobozind înspre mine un fior tineresc
Mă îndeamnă calm să cobor înapoi
să mă ţin vertical să nu mă îndoi
Chiar dacă spre finişul nedorit am ajuns
s-aştept stoic de la Domnul răspuns
în fiecare dimineaţă să mă scol încrezător
că fiecare zi e-mbobocită cu-n sor
Pe greabănul poeziei
îmi e destinat să fiu biet muritor
cărat în spate de poezie
pe toate coclaurile vieţii
Ştiţi că această zână a artelor
nu iese nicicând la pensie
Cred că am greşit răspunsul
la cununia cu ea
Am spus da fără să ştiu
ce povârnişuri mă aşteaptă
Luna de miere s-a terminat
Viaţa de miere s-a terminat
Eu tot în cârca mândrei mele
străbat pustiurile
să adun buchete de cuvinte vii
Escaladez crestele semeţe ale limbii
să sting nestematele poetice
arzând în focul mocnit
al vulcanilor latenţi din mine
Dorul de viaţă
Nici un dor nu e mai dor
ca dorul de viaţă
Las anii să se numere în voia lor
Nu mă stingheresc
să-mi trăiesc înalt clipele
Mă trezesc dimineaţa cu zarea
însorită pe pleoape
Dăruiesc ofrande Domnului
pentru încă o zi cu ochii deschişi
Lucrurile îmi zâmbesc
ai casei asemenea
Bucuria existenţei se furişează
în camerele inimii
îmi oferă o poftă vie
un dor de viaţă mirifică
Nici poezia nu e încruntată
îmi susţine reveria
pulsul funciar optimist
Mă trage totuşi de mânecă protector
să evit implozia fericirii supreme
Dueluri
Bucuria în duel permanent cu necazul
veselia cu tristeţea
binele cu răul
viaţa cu moartea
Ni se spune că negativul e mai puternic
nu e bine să-i oferim teren
îşi ia singur
Mereu îndemnul să fim pozitivi
putem oare
Putem învinge datul
răspunsul e nu
îl putem măcar ţine în frâu
hrănindu-l cu voinţă
cu speranţă
cu stoicism
Nu e facil dacă harul e minim
Nu învingem totdeauna
Orice victorie însă
orice ridicare din cădere
ne dă credinţă
Ne dă putere
să trecem pragul cu inima împăcată
că am făcut
tot ce ţine de noi
întâlnire cu moartea
Mi-am dat întâlnire cu moartea
într-o joi pe seară
O ţin la respect până în târziul de acum
Nu toţi reuşesc
Până la întâlnire încerc să privesc viaţa
dinspre capătul celălalt al liniei comune
dintre ea şi moarte
După alegaţia taoistului Lao Tzu
Mă întreb cât mai am de murit
din timpul existenţei
Se spune că mori câte puţin încă de la naştere
Regret că n-am întrebat-o pe mama
decât de ziua în care m-a scos la lumină
nu şi de oră
Aş fi putut calcula acum
şi secundele rămase
Poate o să-mi spună moartea mai apoi
la întâlnirea de joi