mesaj într-o sticlă
nu voi mai iubi niciodată îţi spui
dictându-i sufletului tău să ia bine aminte
ce amăgire
îţi vine ca o mănuşă. Toată existenţa ta
într-un singur cuvânt
eşti liberă să priveşti înapoi
nu eşti decât o afacere neîncheiată.
o pată. Un vis
te vei trezi dar va fi prea târziu
inima ta sălbăticită
va mai bate
trecând printre zgârie-norii Dallasului
de-a lungul râului Pecos la graniţa cu Mexic
în jurul lacurilor peruviene la mare
altitudine
unde aerul e mai greu decât cerul
ori la masa tăcerii.
daca te-aş pierde luna s-ar stinge
pământul s-ar împânzi cu insecte
uriaşe
tatuate cu litere mari pe aripi:
think positive or you will die soon!
parcurile şi clădirile ar rămâne ocupate
de oameni cu frunţile exagerat de triste
din pământ se vor auzi
gemetele cartofilor încolţind
pietrele se vor desprinde din munţi
şi vor înăbuşi râurile
daca te-aş pierde lumea aşa cum o ştim
s-ar nărui
şi toate poemele ca acesta ar fi moarte
din prima lor zi
cine vine aici
cine vine aici vrea să afle ceva despre mine
n-ar fi cu mult mai uşor să întrebe de tine?
nici îngerul păzitor nu-ţi poate transcrie gândurile
ce-ai să faci cu toate darurile primite la naştere
cu imaginile
rămase în mintea ta încă din copilărie
vei vedea în curând
cum toamna îşi macină frunzele
vei vedea un poet singur
cumpărându-şi o altă viaţă
în paharul cu whisky
straturile sufletului tău
prinse într-un singur suspin
te pregăteşti zi de zi
să visezi pentru ultima dată -
un punct negru cât tot universul
să îngâni o singură voce
să închizi ochii
o uşă să se deschidă
ochii aceia
în ochii tăi să rămână
ceva bun ceva frumos
ceva bun ceva frumos îţi poate aduce o nouă zi
urci un munte pe urmele indienilor Cherokee
pământ străin roşiatic
pietre care îţi iau ochii în bătaia soarelui
de partea cealaltă
o pajişte scăldată în linişte
ceva bun ceva frumos
îţi poate aduce o nouă zi de toamnă
vino cu mine!
împreună vom cânta
vom fi actori mimând cuvinte
manechini fără veşminte
tu vei fi tu
eu umbra ta. Nimeni nu ne va crede
şi nu vom depinde de nimeni.
limbajul
din afara acestui poem
va dispărea
va rămâne o durere difuză
va zvâcni un nerv
din gurile noastre va răsări un soare nou
pierzi
pierzi câte ceva zilnic
vinzi numai ceea ce-ai cumpărat
(ca într-un frumos poem a lui Omar Khayyam)
tristeţile din spatele fusului orar
cele de zi/ cele de noapte
O, noapte
în cămaşa ta ruptă
nu-ţi voi mai spune nimic
sa spună ceilalţi care-s treji şi visează
argintul lunii arcuit pe suprafeţele moi
pe zăpada cuminte
afară se-aude motorul unei maşini
apoi nu se mai aude nimic
suntem aici într-un an al decepţiilor
unde nicio legendă nu se mai naşte
niciun clopot nu se mai mişcă
vechii barzi şi druizii îşi schimbă sufletele între ei
autoexilaţi pe insula fericirii
Lug zeul comerţului roade singur
o coajă de pâine
suntem aici –
atât de departe de noi
spunem că doare fără să ne asumăm plânsul
au îngheţat mormintele
rădăcinile plantelor
îngheţate şi ele
unde să ne mai ducem mamă
cu crucea ta în spate
în ce alt pământ s-o ‘nălţăm?