arta de a nu şti să scrii poezii
nu ştiu să scriu poezii
nimeni nu m-a învăţat învăţătura scrisului de poezii
nici una dintre alea o mie de cărţi pe care nu le-am citit
nici una dintre alea o mie de femei pe care nu le-am iubit
nici una dintre alea o mie de secunde pe care nu le-am trăit
nici una dintre alea o mie de rugăciuni pe care nu le-am rostit
cu ochii în palmă
inima în maşina de carne
şi talpa pe grumazul cuvintelor
stau
şi scriu poezii
iartă-mă doamne că nu ştiu ce fac
cina cea de taină
ţi-am zis să nu amesteci vinul
cu picăturile de apă sărată
aşa eşti tu neatentă
şi atunci şi acum
ieşiseşi goală din apa mării
şi sărutai paharul
ai muşcat cu poftă din halca de suflet pe care ţi-o pusesem dinainte
dinţii albi buzele umede
sânul tău stâng odihnindu-se
pe linia vieţii atât de scurtă din palma
pe care o întinsesem la cerşit
şi atunci şi acum
fără să-mi acorzi nici o atenţie
nu mai murisem
nu mai înviam
sunt
eu sunt râsul copilului
eu sunt şotronul desenat pe asfaltul crăpat
eu sunt umbra greoaie a păsării
eu sunt croncănitul ciorilor în lanul de porumb
eu sunt mirosul de motorină din autobuz
eu sunt coada la paşapoarte
eu sunt tânguirea nătângă a cerşetorilor
eu sunt zugrăveala cojită de pe turla bisericii
eu sunt caietul deschis în bancă la lucrarea de control
eu sunt coroana de flori veştejite pe lespedea mormântului
eu sunt gheaţa din pahare topindu-se în soarele după-amiezii
eu sunt roata înţepenită a căruciorului de la supermarket
eu sunt limba mare a ceasului care s-a oprit la fără zece
eu sunt praful de pe cărţile din bibliotecă
eu sunt bibeloul crăpat
eu sunt tu