1. Zidul
sus în nerostire
cu iedera părăsirea sporind-o
venisem împins de bucuria cărnii
cea tânără în sine – având imperii
pe seară când pe frânghii roşii
clopotele mării zuruiau
brusc arătându-mi-se
locuitor mărunt al fricii m-am văzut
la porţile-acelea unde
cu zidul măsurându-şi înălţarea
mereu deasupră-i veghetorii stau
am înţeles şi-am plâns în înserare
pe când clopote cu neguri încărcate
pe frânghii roşii coborau în mare.
2. Cum scribii
cei ce-l judecă doar după cuvânt
nu ştiu nimic despre poet
între lucruri bolnave
aureola nu e a lui
el doar o urmează
mai repede sau mai încet
pe răni pune în neştire nisip
cum pe cerneluri scribii cândva
nici nu pluteşte nu nicidecum
fiindcă el nu e
ci numai era
cum steaua-n afară străluce
prin arderi lăuntrice pure
daţi-i ce-i e dat să îndure
el urcă de bunăvoie
pe cruce.
3. Dealul clopotelor
mai ascultă şi gurile vântului
cu apele conversând
mai apropie-ţi micile vietăţi ale nopţii
clopotul ce bate-n dungă
varsă neguri peste case
acum crucile ţin dealul
în fluviu să nu se surpe
mâini străine întârzie
cu buchete în umblare
Doamne cum se aud iar
respirând prin ţevi de crin
altfel de grai fiind mireasma
ce recoltă viitoare
gândul ăsta-n minte-ngroapă
sunt rosturi pe care poate
n-ai să poţi a le pătrunde
dar vin zorii
viaţa încă-i o somaţie
răspunde.
4. Vuitoarele coruri
ai pierdut până şi micile
mocnit repere ale căii de noapte
se-ndepărtează larma
se stinge-înapoia zidirilor vechi
doar descântece negre şi zvon orgiastic
se mai aud
de-acum în urmă lucra-vor
complotul şi faima murdară
tragi în nări
mirosul crud şi aprig al sevei
umbli sub astre umile
spre ţinutul de alb cotropit
încă-şi face mireasma de cap
într-acolo
încă umblă adolescenţa-n cămaşă de crin
lângă fluviul cu vuitoarele coruri
care te-au vrut
spre ziuă
tinere trupuri în întâmpinare
din ape ieşi-vor
pentru un alt început.
5. Urme
cu scaietele cu nalba sălbatică
prin arşiţa semnului
focul sporovăind în miriade
limbile sale
în umilinţă în pânza umilinţei
înveşmântat
cordon ombilical şarpele-având
în toiag de măslin
sprijinindu-ţi trecutul
urci domol colinele asculţi vuietul
marginea-i doar înlăuntru îţi zici
şi steaua răspunde
foşnetul scade
al vietăţilor mici
cel bogat în vise
nicicând nu se pierde
ajunge mesajul chiar de e numai gând
noapte de vară
am trecut pe acolo
urme se mai văd fumegând.
6. În munţi
drumul se curmă de parcă
se scurge-n adânc
cauţi cu privirile-n zare
doar vulturi planând în înalturi
puncte înaripate înscriind în albastru
orbitele lor circulare
stâncă pustie pe care nici iarba
sălaş nu-şi găseşte
cu vipera soră de spaimă
inima îi glăsuieşte
ard munţii lăuntric
şi-aruncă
lavă spre cer
orbitor şterge-nserarea
ultimul vultur stingher.