La solitudine
savanţii au clonat urechea lui Van Gogh
scannerul urmăreşte precis curbura
lobilor inimii creierului
soarele a devenit o lumină oarecare pe cer
abia atingi vârful miilor de cuvinte
skipper pe un velier în ape fără maree
pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete
fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele
atingând pământul
zilele-piranha pătrund în vene aorte capilare
distilate în penumbra crudă a vieţii altora
simt
ştiu că trupul tău este
un gând al meu simplificat
şi sunetele din jur se opresc
în călcâiul lui Ahile
mintea refuză vacanţe în Caraibe
efluvii frumos mirositoare
acolo delfinii se sinucid cu cinism
de dragul artei pe nisipul alb
şi cuvintele stau în teci ca ghearele
unei leoaice cu pui
pe muntele Athos se scoate izvod nou
oare aş putea să te iubesc în două dimensiuni
ca pe o icoană?
şi dacă i-ar cădea o foiţă de aur
ar putea deveni un
corn al lui Noe gemând?
vezi?
dincolo de sticlă chirurgii
operează nesfârşitul bâzâit
al apelor
şi mirosul de camfor
ei sunt fii ai lui Noe
odată ajunşi la ţărm
vor despica lemnul în bandaje şi
fâşii
înălţând o casă
în ea se vor adăposti cohortele de inocenţi
gata să incendieze noul paradis
scormonesc pixelii
şi îţi găsesc o pleoapă
intru în ea ca într-o mare agitată
îmi şopteşti din spatele pupilei
sunt aici!
iată-mă!
înaintez prin tine legat de catargul prezentului
prin aorta pe care şi Columb ar fi ocolit-o
inima ta pluteşte în derivă
pe ea a mai rămas un chiparos
ieşit din nisipul cald
eşti o prinţesă în cămaşă de noapte
captivă la ultimul etaj al dorului
uneori
lacrimile tale
devin tridimensionale
arahnofilie
io
irod
păianjenul_de_iod mi-am scos pânzele
la vânzare
orice miriapod care posedă
un vag simţ estetic este
invitat să le admire
şi le poate degusta pe cele care
înfăţişează natură vie
(muşte licurici gărgăriţe etc.)
urzind mi-am încolăcit tentaculele
precum coarnele unui actant cornicoid
pictând mă simt un berbec mustind de sevă
în zilele când crepusculul se zbate în plasa mea
mă închipui bunul samaritean
dus de valuri în aerul nubeloid
purtat în timp ca într-o pubertate a simţurilor
ţin între braţele-picioare
un album cu poze vechi de
gumed
cu fiecare filă mă răscumpăr puţin
stând crispat pe cornişa unui gând
o să mă eliberez de trecut
simplu
o să-l leg de un zeppelin
când se va ridica la cer
va deveni o tablă a legilor
sparte
iar eu
un ipotenuz izosfer
o să mă descalţ de cele 99 de potcoave
şi înălţându-mă pe o turlă a lui Gaudi
voi face un ultim bunjee-jumping în pinacoteca
goblenurilor mele desăvârşite
de zbaterea voastră
inutilă
catedrală pe şine
tot ce-mi amintesc este
catedrala ce huruia pe şine
scoţând fum din locomotivă
ca dintr-o clopotniţă
încinsă de rugăciuni
şi se arunca în faţa ta
karenină triumfătoare
peronul în care străinul cu valiză de lemn
zăcea ca într-un cocon
mi-a spus că au trecut treizeci şi trei de ani
şi călătorii încă povestesc despre umbrele
ce se zvârcoleau printre macazuri
când îmbrăţişările noastre
se rostogoleau
la picioarele Anei
şi acum rămân acestea trei
pendul în clopot –
am desluşit toate limbile
căutându-te
chemându-te
iar dacă cerul
şi-ar lipi urechea de mine
tot n-ar auzi
vibraţia absenţei
plouă –
trupul de fier încins se crapă de ziuă
întind trecătorilor bucăţi din el
în fiecare
o cheie se răsuceşte
în gol