în căuăcia lui tata
s-o surpat mormântul străbunicului lui izidur
nu-i semn bun
se abate vreo pacoste peste sat
zice tata furios
răstindu-se la potcoava
care tocmai o năştea pe ileu
urma să potcovească caii lui fogoment
îi pregătea pentru arat
holda din mărineasca
să ai grije când treci doba
pe la biserica de piatră
un pârâu ne însemnat
dar când se umflă în pene face prăpăd
acolo drumul îi făcut ţăndări
de puhoaiele venite la sfârşitul iernii
cu ochii grei de plictiseală
sivea copârţului vărul primar al tatei
aşteptând să-i înfiereze căuăcia
hânită de greutatea lemnelor la pădure
frământa răsăritul soarelui
în pălmile
crăpate de zoala cu muncile câmpului
io pruncul cel mare a tatii
spre deliciul sătenilor
fac ordine prin căuăcie
ascunzând sculele
trebuincioase la potcovit caii
se ivesc zorile
întunericul nopţii
e alungat de ciurdarul satului
gălăgia lui scoală din amorţeală lumea
trebuie scoase animalele pentru ciurdă
le duce pe imaş
să pască strălucirea amiezii
scursă în iarba cărnoasă
de la marginea pădurii
peste căuăcia lui tata s-a aşternut liniştea
groasă ca promoroaca din zilele geroase de iarnă
tata sforăie de oboseală
s-o sculat cu noaptea în cap
de la ora trei bătuceşte fierul
arzând întunericul în cărbunii încinşi
mama grijulie trage cu coada ochiului
cum ne hârjonim în frăgarii
mai bătrâni decât moartea
din faţa casei pavelii vuţii
după ploaie pe uliţa mică
pe ghiţa rotarului
l-or prins la furat tenchi de fiert
din tarlaua colectivului
l-or pus la gazeta de perete
l-or făcut de miru lumii
sătui de foame
pruncii i se înşiruie în faţa casei
ca şi rufele nevesti-sii
pe gardul din fundul teleacului
vânătorii satului or ieşit la împuşcat ciori
au cotă de dat la stat
noi liberi ca şi păsările cerului desculţi
frământam praful
înmuiat de o ploaie caldă de vară
ivită aşa din senin
noi cu obrajii roşii plesnind de sănătate
ne moşcoleam unii pe alţii
din cap până-n picioare
eram negri ca tuciul
bătrânii împovăraţi de vremuri
îşi mestecă amintirile între dinţi
aşa îşi omoară timpul stând la ocoşeli
pe laviţa din faţa casei
floriţa grancii
lui floriţa grancii
îi scoţi vorbele din gură cu cleştile
i-o murit bărbatul de tânăr
o rămas cu doi prunci mici
îi purta după ea la şirălit tenchiul
scrâşnind din dinţi i-o făcut mari
i-o şcolit la binş şi dr.petru groza
amu le-o venit rândul
o răsfaţă cu bunătăţi aduse de la oraş
vin s-o vadă cu rândul
s-o ajutat mult cu secretarul sfatului
brebea ăla şchiop era deştept tare
frate de-al bărbatului ei mort
dumnezeu să-l ierte
brebea împărţea dreptatea în sat
pe vremea când era primar tatu
privea cu atâta bucurie
fiecare răsărit de soare la petid
precum popa taina spovedaniei în altar
sătenii se bucurau de bunătatea lui
era om de ispravă
pentru fiecare găsea leac la suferinţa lui