La cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Naţional de LiteraturăFestLit Cluj 2023, a fost lansat Concursul de manuscrise pentru tineri scriitori.
Juriul (format din Gabriel Chifu, Nicolae Oprea, Irina Petraş, Nicolae Prelipceanu, Răzvan Voncu) a evaluat textele intrate în concurs şi a decis câştigătorul acestei ediţii:Savu Popa.
Cartea sa va fi publicată de Editura Şcoala Ardeleană, conform unui parteneriat cu Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor.
Festivalul „Literatura tinerilor”,
Ediţia a VI-a
în zilele de 15 – 16 septembrie 2023 a avut loc, la Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu” Din staţiunea Neptun – Olimp, Festivalul „Literatura tinerilor”, manifestare devenită tradiţională, aflată acum la a VI-a ediţie, organizată de Uniunea Scriitorilor din România.
Această ediţie s-a bucurat de sprijinul financiar al Ministerului Culturii.
Anul acesta au citit din creaţiile lor 13 tineri poeţi, prozatori, dramaturgi, recomandaţi de Filialele Uniunii Scriitorilor.
Programul a cuprins şi un dialog al tinerilor scriitori cu membrii juriului. Din juriu au făcut parte: Nicolae Manolescu – preşedintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Angelo Mitchievici, Cristian Pătrăşconiu şi Horia Gârbea.
Juriul a decernat trei premii: Premiul I –Andreea Iulia Scridon(din partea Filialei Braşov), Premiul al II-lea –Gabriel Nicolae Mihăilă(din partea Filialei Sud – Est), Premiul al III-lea –Tudor Ştefan Goţia, cel mai tânăr participant (din partea Filialei Alba – Hunedoara).