Despre poet şi poeme
Motto: Am închis în sfere de ger
Câteva cuvinte ca pe un dar...
Nimic nou în toate câte le spui
Câte le-ai povestit păreau cunoscute
Dar nerostite aşa cum le rosteai tu
Numindu-le poeme
Cei mai muli şi-au dat seama că de fapt
Şi ei ştiau toate lucrurile astea
Doar că le-a fost imposibil să le spună
Pentru că fiind foarte ocupaţi
Cu treburi mult mai importante
N-au mai avut timp pentru aşa ceva
Şi în plus li s-au părut atât de banale
Toate rostirile astea
încât s-au jenat să le mai spună şi altora
Acum îţi întorci ruşinat faţa înlăuntrul tău
în fântâna din care toţi s-au îndestulat cu apă proaspătă
Iar acum vor să o astupe definitiv
Pentru că au treburi cu mult mai importante de făcut.
De o parte şi de cealaltă a cântecului
pentru sora mea Mili
Niciodată n-ai vorbit nimic despre plecare.
Am rămas singur aici între colinele astea tremurânde
Deşi tu îmi spuneai că vom fi mereu amândoi
Eu mai pot vorbi doar cu chipurile tale
începând cu cele din copilărie
Ca nişte broderii mătăsoase uitate demult prin aer
Şi aduse în preajma mea de câte o pală de vânt
Acum toate cuvintele nerostite au rămas între noi
Asemeni frunzelor viitoarelor primăveri
Mustind de întrebări
Cărora doar tu le vei mai şti numărul
Ca să te pot revedea a trebuit să primesc dezlegare
De la instanţe grijuliu inventate de umbre tăcute
A trebuit să jur că la revederea noastră eu nu voi întreba nimic
Dar mai ales că nu-mi va scăpa nicio lacrimă
Ba chiar era necesar să mimez un soi de bucurie ingenuă
Pentru că tu... Nu mai erai aceeaşi.
Tu deveniseşi într-adevăr altcineva
Doar vocea ta îmi era cumva cunoscută
Dar am simţit ca pe o flacără diamantină în ochii tăi
Bucuria de a mă revedea
Izbucnită din durerea ta imposibil de ascuns
Un urlet de animal încolţit de miliarde de suliţe bine ascuţite
îmi cotropise tot trupul devenit brusc o biată cavernă
Schingiuită de propriile-i ecouri
Mi-ai cerut să-ţi cânt un cântec de demult din copilărie
Amândoi ne străduiam să mimăm firescul
Tu nu îmi spuneai nimic despre plecare
Deşi în cântec chiar despre asta era vorba
Amândoi de o parte şi de cealaltă a cântecului.
Amforă care să-i semene
Aceleaşi privelişti îmbâcsite de priviri le ţinem încă în noi
Ferecate viclean cu lacăte ruginite
De teamă că am putea împărţi fie şi la doi
Mirările toate revărsate-n ispite
Ne cutreieră abrupt benzi rulante cu sentimente uzate
Nimic nu ni se mai poate întâmpla semnificativ
Busolă nu mai există vreun nord să ne-arate
Continentele sufletelor le-am scufundat demult fără vreun motiv
Ca să mai pot respira măcar până la primul răsărit cunoscut
Din lut proaspăt am vrut să plămădesc o amforă
care să-i semene
Dar fiindcă fără să ne iubim prea mult timp a trecut
Amfora s-ar topi cât ai da cremene.
Năframă de toamnă
O toamnă mai frumoasă şi lungă ca aceasta
N-am mai văzut – trecând cu mult în iarnă
Când geruri trebuiau să ne pleznească
Merii năuci cu flori se pregătesc să cearnă
Gutuii cei târzii livizi îmi par de-a dreptul
Ciulinii-n mov dau încă să respire
în cuib de berze stă înfipt stiletul
Trecutei veri cu arşiţe trase-n fire
Niciun cocor nu cred că a mai vrut să plece
Chiar vinul fierbe încă-n butoaie de aramă
Şi rănile-n apusuri au început să sece
Căci nopţilor buimace din nou le sunt năframă.
N-aş fi aflat
Zilele-acestea toate ca nişte coli de scris
Cum veşnic călătoare-s tot vin şi iarăşi trec
Spre alte zări probabil deşi nu s-ar fi zis
Că visurilor noastre le sunt demult edec
De azi... De ieri... De cine ştie când
Lumina-n palimpsest se scurge ca o ceară
Acum noi plămădim o literă un rând
Mâine cu totul alţii vor fi templului scară
Ce-ar mai putea conta când toate-şi vin spre sine
Secundele-şi duc suflul într-o cadenţă rară
Vezi...dacă tu n-ai fi strigat la mine
N-aş fi aflat că toamnă e afară.
Despre ceva anume
care-mi scapă
Aproape ca pe o mirare dincolo de închipuire
Amintirea unui gând foarte de demult
Pe care-l credeam transformat
într-un fel de poem
Despre ceea ce mereu
Am avut senzaţia că-mi scapă
Deşi îmi părea aşa de cunoscut
Niciodată n-am putut să reţin
Acel ceva anume
Acel regret de déjŕ vu
Eu cel aproape bucuros de propriile-mi tristeţi
Aş fi putut scrie poeme reuşite despre zile şi nopţi
Despre anotimpuri
Mai ales despre veri infernale secetoase turbate
Stând doar cu ochii aţintiţi pe fereastră
Şi privind la celălalt – de fapt tot la mine
De dincolo de altă fereastră
Privind la mine cel nepriceput cel orb
Cu toate laşităţile înflorite
Precum bubele pe trupul lui Iov
Ceva anume care iată
Şi de data asta mi-a scăpat parcă printre degete
Printre simţuri îmi tot scapă mereu acel ceva
Cu neputinţă să-l rostesc…
De aici încolo poate să urmeze aproape orice
Vârtejuri în rotiri sincopate
Iedere prelungi de emoţii ieşite din pardoseala
Pe care întins credeam că stau
Cuprinzându-mi infinitezimalul trup
Aducând mai mult a semn de întrebare
Chihlimbar
Cu ani în urmă poemele mele se prelingeau încet încet
Pe fruntea ta pe buze pe sâni apoi şi mai jos
Pe pântecul ca o câmpie însetată
Apoi şi mai jos şi mai jos şi mai jos
Până ce te traversau ca un fulger – aşa-mi spuneai
Ca un fulger mă traversează poemele tale şi mă pătrund
Şi mă înfioară poemele tale – aşa îmi spuneai.
Te înfiorai încă de la primele silabe
Alteori strigai în gura mare
Că doar câteva cuvinte din poemele mele sunt suficiente
Să te ude din creştet până-n tălpi
Erai udă toată din numai câteva cuvinte
Adeseori chiar de la primele silabe rostite
Sau doar inventate de mine pentru poeme
De cele mai multe ori nici nu mai apucam
Să le imaginez să le rostesc să le scriu
Tu simţeai că ele există cumva şi te biciuiau
Precum în vechime ploile de vară plezneau aprig
Câmpia plină cu bulgări uscaţi de secete
Desigur foarte multe cuvinte au rămas aşa
Nerostite şi nescrise
Din ele s-ar fi născut cele mai bune poeme
Iar tu te-ai fi înfiorat şi mai abitir
Chiar şi la nerostirea lor – îmi spuneai.
Numai că între timp liniile fierbinţi
Ce separau trupurile noastre nu mai există
Poemele scrise sau nescrise rostite sau nerostite
S-au depus ca un calcar fosforescent pe oasele noastre
Cuvintele toate se văd acum foarte clar în noi
Precum resturile de animale şi alge preistorice
într-un străvechi chihlimbar.