Patru poeme
18 septembrie (prima parte)
moartea vine într-o zi cu vânt
aerul e o epidermă electrică
în cafenele oamenii stau perechi la mese
(Romulus Bucur)
O zi cu soare şi vânt plăcut
pe malul Mureşului
(biciclişti,
biciclişti,
biciclişti).
O groază de sclipiri la suprafaţa apei
în depărtare, între cele două poduri
din partea asta a oraşului
(voci, zgomote diverse
în parcul din spatele meu).
Mult albastru şi încă destul verde pe
malurile slab populate la orele prânzului
(două dâre de avioane
dispar discret pe cerul senin).
La suprafaţă
doar iluziile persistă.
18 septembrie (partea a doua)
în R 16247 (un tren de după-amiază
cum au fost atâtea altele în partea asta de ţară)
două vagoane cu scaune ponosite
sunt mai mult decât suficiente.
O fetiţă simpatică sau enervantă
(greu de spus)
stă cu picioarele lipite de scaunul din faţa ei.
Cine să mai respecte clasicele ore de odihnă
în localităţile de pe drum, în acest
septembrie ca un august capricios.
Vaci, câini, capre,
un lac,
oglinda apei neclintită,
îmbietoare.
24 septembrie (prima parte)
Din nou în autogara
care arată exact aşa cum
o ştiam.
Vreo trei autobuze au plecat
doar de când am ajuns
spre destinaţii care îmi
vor rămâne necunoscute.
Alte autobuze parcate,
câţiva oameni,
nelipsiţii porumbei,
plus un oval floral,
pentru contrast.
Un cunoscut post de radio
poate fi ascultat la difuzorul
fixat deasupra băncilor.
Muzica se prelinge imperturbabil
în peisajul vag urbanizat.
Blugi avem,
ciorapi,
o geacă faină,
domnule dragă.
24 septembrie (partea a doua)
cerul era auster ca-n orice oraş
ca dintotdeauna şi
când cred că se schimbă
se schimbă în funcţie de dispoziţia mea
(T.S. Khasis)
Puţină atenţie, grăsane:
dacă porneşti dinspre autogară
şi traversezi pe pasarela care leagă strada Gării
de strada Dunărea, după care o iei la stânga,
apoi iar la stânga când ajungi pe Bogdăneştilor,
de-a lungul liniei moarte spre căile ferate, vei găsi
(nu ezita)
dovezile materiale ale ruinării tuturor speranţelor.
Toate semnele vor fi acolo:
ziua mohorâtă,
oamenii întâlniţi pe drum puţini
(ploaia măruntă va cădea din nou
chiar înainte să ajungi în staţia abandonată),
gunoaiele pretutindeni,
încrederea risipită
în toate cele patru zări.