suprem
(poemele lui Ylgart)*
„Paradisul este un subiect mult prea neglijat în poezia de azi.
Mă bucur atât de mult că Ylgart a ales să-l abordeze” (Erid Kivmmer)
[# călătorie spre paradis]
m-am urcat cu ellon myorck şi cu poetul ylgart
în mica rachetă
ellon a construit aici în vârful dealului
o rampă de lansare
pentru licurici destul de măricei
zon glor zice: am simţit că sunt un astrolab.
a fost înfricoşător.
întotdeauna mi-au plăcut poemele scurte.
acest cuvânt e ca un poem scurt
sau ca racheta lui ellon
de pe acest deal
prug zerkood zice: utilizaţi astrolabul
zilnic va fi aceeaşi poveste
incredibil cât de multă diversitate
de unghiuri
şi de planete
ylgart reciteşte un text
de la sfârşitul adolescenţei:
stăteam ceasuri întregi şi priveam cerul. Îl
micşora ochiul ferestrei. Îl
lega cu zale grele ca pe un întemniţat.
când eram pe câmp, în unele zile de vară,
îmi apărea ca o piele de cal întinsă
la soare în câte un prun sau măr
singuratic sau pe cumpăna câte unei
fântâni şi ea singuratică.
din camera mea
(eu întins pe pat cu mâinile sub cap),
cerul îmi părea neputincios, umilit.
abisul lui albăstrui îmi părea un ciob
dintr-o farfurie spartă, strălucind încă.
ieşeam în curte şi cerul avea acelaşi
surâs trist de întemniţat
care şi-a păstrat demnitatea.
în acele zile, nesfârşite zile,
aş fi vrut să fiu un taur imens sau
o maşină imensă
care să împingă oraşul după
dealurile din apropiere, pentru că
oraşul întemniţase cerul.
zon glor îşi gravează pe mână:
DEALUL RELUAT
înainte de a deschide un astrolab
în albastru perfect
unde visele încolţesc
şi stelele se reaprind
[# animăluţul]
(prima poezie a lui Ylgart)
al cui este acel animăluţ? Cred că ştiu
proprietarul său este totuşi destul de trist
nu-i o poveste obişnuită
îşi plimbă animăluţul bolnav
până când îi dau lacrimile
animăluţul e portabil
proprietarul are multe de povestit
şi până nu termină nu se va potoli
se ridică din patul său
cu capul plin de tristeţe
idolatrizează moartea
înfruntând ziua cu o teamă nesfârşită.
[# aici e paradisul]
(a doua poezie a lui Ylgart)
tac şi ascult
singurele sunete vin
de la spartul valurilor îndepărtate
şi de la păsările trezite.
aici e paradisul, punctul suprem,
sunt doar eu şi înălţimea dealului,
timpul încă nu s-a oprit
[# o arcadie străveche]
(a treia poezie a lui Ylgart)
am văzut cum s-a distrus exaltarea grasă
a generaţiei mele,
cum am jelit fericirea nemărginită.
acum e unsuroasă – tocmai ceea ce trebuie,
ca să mă întreb dacă fericirea fără margini
e porcină.
[# elysium]
(a patra poezie a lui Ylgart)
cât de fericit este elysium viclean şi veşnic!
prug zerkood a spus „Eternul elysium”,
şi apoi „Din nou”.
însemnările negre
vor fi mereu reluate.
te face să tremuri?
da?
tot ceea ce este cristalin
nu este din elysium
e din caraibe,
caraibul, din toate punctele de vedere,
este cristalin.
caraibul este complet transparent
dar un caraib este periculos.
[# desprinderi]
(a cincea poezie a lui Ylgart)
din corp se desprinde un alt corp
acesta este un proces obişnuit
şi din telefon se desprinde un alt telefon
lumina se desprinde cu sălbăticie
de pe maşinile care lovesc
plopii de la marginea şoselei
termină tu acest poem
de care vreau să mă desprind
[# nemuritor]
plec, îmi spune ylgart
e prea multă lumină
ceea ce mă alintă mă orbeşte
viermii care ies din firele de muşchi
prin piele
sunt flori de palmier morişcă
(trachycarpus fortunei)
doar astfel aş putea să devin nemuritor
o să mă obişnuiesc cu floarea de palmier
a viermilor
te părăsesc, îmi spune ylgart
e prea multă linişte
muţenia mă scoate din minţi
absenţa oricărui sunet
e o bombă care explodează în mine
gândeşte-te că încă-s viu
şi nu mă pot obişnui
cu-atâta linişte
[# vin amintirile]
(a şasea poezie a lui Ylgart)
vin amintirile
dar eu mai am de trăit
mai lasă-mă aici
pe dealul comprimat
în comunitatea mea
în care intru ori de câte ori
deschid laptopul
voi povesti mai târziu
chiar şi aşa timpul trece
cu mine lovindu-mă ca un pendul
de clopotul rece
de clopotul asurzitor şi rece
[# briana mi se arată în vis]
brianna mi se arată în vis
mă ia de mână şi îmi spune
vino cu mine prostule
să vezi ce nu ţi-ai închipuit
mă leagă de praştia copacilor
şi mă aruncă sus de tot
mai sus decât poate să ajungă
rachetuţa lui ellon myorck
dealul a rămas în urmă
o bobiţă pe care o ciuguleşte
paradisea apoda
pasărea supremă
care mă însoţeşte prin toate filmele
afişate pe pagina mea
apare o plajă întinsă mai întâi
brianna iese din valuri iese din valuri
tot iese din valuri
acesta e filmul pe care îl văd încontinuu
scena se reia la nesfârşit
până când toate scenele mele sunt
acoperite de clipa
în care brianna iese din valuri
apoi în al doilea film se deschide o poartă
prin care trece
umbra briannei
şi în acea poartă se deschid alte
câteva mii de porţi
prin care umbra briannei se mântuie
un abur sau un nor incandescent
brusc miroase a flori de leurdă si dafin
brianna acoperă tot cerul
în al treilea film apare eugen ionescu
şi scrie cu litere de tipar pe retina unei insecte:
totul nu-i decât poezie.
orice scrii e poezie!
îşi dă mâna cu ylgart în al patrulea film
şi amândoi recită aceeaşi frază la acelaşi microfon:
totul nu-i decât poezie. Orice scrii e poezie!
îmi spun:
nu eşti nici moz, nici ylgart, nici
prug zerkood, nici zon glor
niciun personaj care te ajută să-ţi depeni povestea
în al cincilea film îţi reaminteşti de
peter sparnau şi ulrich von tennstädt
cum strigau ca nişte nebuni
„Dumnezeu este aici!”
iar tu înfricoşat te faci una cu pământul
urmează alte şase filme
în care sufletul meu
liniştit ca o lumânare care arde încet
e fotografiat milimetru cu milimetru
şi apoi expus într-un sertar de rouă
în care se adapă melci şi cinteze
în total sunt unsprezece filme pe care le vizionez
tăcut ca dumnezeu
unsprezece filme care mă fac nemuritor
aud cum fâşie imaginile
cum se freacă de pielea mea uscată
roiuri de licurici în care arde
neonul eliberat din trupul meu
sunt unsprezece filme prin care viaţa mea a trecut
pentru a ajunge aici în visul calm al briannei
*(din volumul VIRTUAL. Cartea 3. Suprem)