Argilă, cernoziom, noroi
Mai palid decât cei care cred
în reîncarnare
Am străbătut câmpii fără nicio literă
Peisaje care nu au fost descrise
Am pierdut trenuri
Am ascuns comori îndoielnice:
Cum pot să mă privesc în oglindă
Fără să mă sperii
de bătrânul de dincolo?
Ştiu că nu ne mai întoarcem
Ştiu că sângele meu a fost
doar sângele meu
o patrie fără identitate
un amurg desenat stângaci
Am ales să cobor
Acolo unde alţii au ales să urce
Am ales să pâlpâi
în loc să îmi smulg cămaşa
Să-mi număr bulgării de pământ
Din care sunt făcut:
argilă, cernoziom, noroi
Mai palid decât cei care
cred în reîncarnare
am iubit ceea ce nu va mai fi
Aşteptând duşmanul
în tinereţe am ascuţit săbii
am pus calmantele la dospit în peşteri
frunzele care închid rănile
le-am tăiat din copaci
pânzele curate le-am păstrat
pentru pansamente
am învăţat să şchiopătăm
ca şi când aşa ne-am fi născut
din pădure am făcut arcuri şi săgeţi
Va fi război au spus înţelepţii
îl vom câştiga au spus proştii
(donatorii de sânge
au împărţit tot vinul)
într-o zi plângeam ca învinşii
în altă zi cântam învingători
nopţile nu le-am mai socotit
Au trecut anii
ca nişte războaie neîmplinite:
am şchiopătat din trufie
am plâns în cârciumi
am cântat în pieţe
rănile ni le-am desenat
pe armuri
Am îmbătrânit aşteptând duşmanul
ne-am înmulţit ca să putem pierde
Ca să urcăm înapoi
Asemeni viţei de vie
Care crede
că-şi poate urca strugurii
Până la cer
Ca să scape
Eu mă las convins că graţia
Da, graţia
Nu e decât o scară
Pe care am coborât
în ţărână
între focurile toamnei
Şi focurile primăverii
s-a tras o linie
de pământ
Ca să urcăm
înapoi
Vom folosi
viţa de vie
sau un fum
norocos
Copilul ascuns
Zilele în care am crescut
Şi zilele în care oasele mele
Şi-au amintit de copilărie
Sunt sărbători
Pe care le ascund
Cum creşte un os?
Ce aparate îl văd mişcându-se?
Razele care au pătruns
în interiorul copilăriei mele
Nu mai sunt acum
Decât nişte erori
ale tehnologiei
Scheletul meu de atunci
e îngropat în scheletul meu
de acum
„Un copil ascuns într-un
bătrân”
Sunt şi ce-am fost
Sunt şi ce n-am fost
Bătrâneţea este
singura crimă perfectă
Pământul rămâne la mal
Ştim:
bărbaţii tineri care poartă
de zile-n şir pe umeri
trunchiuri de copaci
spre mare
nu vor urca în corabie
nu vor pluti
nu vor visa că se vor întoarce
„Pământul lor va rămâne în grădina lor”
Ştim:
O inimă poate trăi
şi în alt trup
decât în cel
în care s-a născut
va pompa sângele altuia
fără să pâlpâie
„Toate identităţile sunt la fel”
da, ştim:
nu există
transplant de tristeţe
nu există corăbii
pentru noi toţi
nu există certitudini
când vine întunericul
Ştim:
va fi târziu
şi nu vom mai şti
Rostogolirea
Tu ai fost
ceea ce nu am vrut
Să se ştie
Dorinţa secretă
A trupului meu
Rostogolirea într-un câmp verde
Atunci când soarele
Nu avea alte raze
Fotogramele unei deziluzii
Tu ai fost
Ceea ce nu am vrut
Să fie
Ceea ce nu am ştiut
Despre lumină
Un răspuns alungat
de toate întrebările
îndoielile
Se vor întoarce
într-un câmp verde:
Nu avem răspuns
Ziarul de mâine
Am crezut tot ce am citit
Am trăit cu ştirile voastre
am scris cu literele voastre
am ţinut în braţele mele
tot ceea ce nu am fost
viaţa mi-au comparat-o
în fel şi chip
„Să fii ce trebuie”
am crezut tot ce am citit
inima mea să o înveliţi
într-un ziar
(Din volumul Toba de piatră, în curs de apariţie la editura Baroque Books and Arts)