Harta călătoriilor
Desenez harta globului pământesc:
insula mea, ţara ta, Italia şi imperiul celorlalţi.
Cel mai des explorez insula,
pare o călătorie către centrul lumii,
cobor trepte, intru în tuneluri,
merg ca prin catacombele Romei,
dar nu ajung vreodată la capăt,
uneori mai văd şi lumina,
irizată într-un vitraliu colorat
de bătrână catedrală gotică.
E ca şi cum aş exfolia o ceapă,
scot straturile unul după altul,
miezul nu e de găsit nicăieri.
Asta era undeva definiţia ironiei.
Ţara ta este învăluită în ceţuri,
un ţinut enigmatic de basm,
nu mă laşi să vizitez decât teritoriile de margine,
spaţiile însorite, caline,
în care trupul se poate lipi de alt trup
fără consecinţe, fără primejdie.
Când trec, fără ştirea ta, linia interzisă,
calc timid peste câmpul minat.
Dar poate că bomba stă chiar în pieptul meu
şi de asta îţi e mereu teamă.
în Italia călătoresc fără grijă,
port o trenă de lumină şi păşesc ca pe ape.
Topesc câte-o rază de soare şi o sorb din cafea,
aerul mă mângâie precum mâna lui Dumnezeu.
Frumuseţea din jur mă însufleţeşte,
mă face un gladiator neînvins.
în imperiul celorlalţi îmi car leşul în spinare,
este mai greu decât crucea de lemn,
toţi rup din el bucăţi mari,
însă nu se uşurează deloc,
creşte monstruos şi mă cocârjează.
Când cad în genunchi, mă gândesc disperată
în ce punct de pe hartă să fug.
în locul pe care nu-l poţi contura niciodată,
ştii că va fi cea mai frumoasă călătorie.
Solstiţiul de vară
în noaptea de solstiţiu ţi-am vorbit
despre falsitatea jurămintelor la căsătorie,
nimeni nu cunoaşte termenul
de expirare a iubirii,
însă toţi o promit până la moarte.
în noaptea cea mai scurtă din an,
ne-am iubit fără jurăminte,
de cuvinte, noi nu avem nevoie,
It’s All About Faith,
dar înainte să cânte cocoşul de două ori
de mine te-ai şi lepădat.
în aceeaşi clipă ai îmbătrânit
în fotografia din laptopul meu.
Bărbatul meu de nisip
Mirosea a Occident. Un meteorit,
căzut pe strada unui oraş anodin din câmpia Dunării.
în anii ‘90, mirosul Occidentului era un parfum
Giorgio Armani.
Când mă îmbrăţişa
mă simţeam pe o plajă caldă la apus.
Pe atunci, nu citisem Cartea de nisip
şi nu mă gândeam la comparaţii livreşti.
Era nesfârşit, se strângea şi se risipea întruna
pe muzica celor de la Led Zeppelin.
Mi-a lăsat o casetă, am păstrat-o mult timp,
până când casetofoanele au dispărut.
Bărbatul meu de nisip are tot optsprezece ani.
Nu vreau să mi-l imaginez cu părul cărunt,
veştejit sau cu burtă, ca băutorii de bere.
Aş putea să-l recompun minuţios
dintr-o picătură de parfum.
în vara în care l-am cunoscut
am devenit frumoasă.