acasă căută arhivă despre noi redacția contact

Şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din 6 decembrie 2024

de

Vineri, 6 decembrie 2024, a avut loc şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România. Lucrările au fost conduse de Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii.

Comitetul a analizat cererile depuse pentru indemnizaţia de merit şi a stabilit echipele pentru Turnirul de Poezie din 2025, acestea fiind ale Filialelor Craiova şi, respectiv, o echipă mixtă din Filialele Dobrogea şi Sud-Est.

Comitetul a stabilit componenţa juriilor Uniunii Scriitorilor care intră în competenţa sa şi a făcut propuneri pentru Juriul Premiilor USR pentru anul editorial 2024, care să fie ulterior supuse votului în Consiliul USR.

întrucât s-a obţinut indexarea corectă a sumelor de finanţare, Comitetul a stabilit ca, din luna ianuarie 2025, să se înceapă demersurile pentru finanţare, astfel încât să se asigure la timp apariţia revistelor Uniunii.

Comitetul Director a aprobat lista membrilor de onoare ai USR şi a decis componenţa la zi a Consiliului Editorial de la Editura Cartea Românească. S-a stabilit nivelul indemnizaţiei preşedinţilor de Filiale USR din anul 2025. S-au discutat, de asemenea, probleme curente ale funcţionării USR.