siaj
mi-a mai rămas din ziua asta
o jumătate de inimă
şi tu
o iubire cu gust
de rufă îmbrăcată în ger
ne va hrăni moartea
doar sufletele noastre
copaci goi sfiindu-se
vor împrumuta puţin sânge
din rădăcinile memoriei
am visat vânt
şoarecii aerului
rotunjeau ninsori pe creştet
toamna îşi chema înapoi în rădăcini
culorile plecate la dezmăţ
dintr-un măr
se năştea curcubeul
revolta sângelui împotriva nopţii
o pasăre oarbă
cântă într-o peşteră roşie
oasele zilei vomită patimi
iarna asta
e ca o femeie fără sâni
ne vom conserva în ciocolată
moartea unei zile
femeia asta
care umblă despletită
prin sângele meu
rugându-se
va sfârşi până la urmă
într-o altă vină
crescută sub piele
de câteva zile
în inima mea
miroase a bărbat
şi a Dumnezeu
femeia lipită cu mâinile de trup
în noaptea aceea
ţi-am furat mâinile
am stat aşa înfăşurată cu ele
până în zori
apoi mă furişam din ce în ce mai des
până când într-o zi dimineaţă
am uitat să ţi le înapoiez
crezând că-mi aparţin
am plecat pe străzi aşa îmbrăţişată
lumea în jur striga
„Femeia cu mâinile lipite de trup!”
nu auzeam nimic
eram fericită că te pot atinge
cu mai multe mâini în acelaşi timp
mă-ntreb: dacă aş vrea să-ţi fur sufletul
aş avea suficient spaţiu să-l ascund?