lui Andrei Codrescu

1

n-am contribuit cu nimic la perpetuarea acestei rase de imbecili de pe întreaga planetă

veşnică massă de manevră pentru guvernele tuturor ţărilor

n-am nici un merit în asta a fost o pură întîmplare

aş fi putut ca oricare altul să contribui cu unul sau mai multe specimene

şi-atunci aş fi fost bucuros ca o caracatiţă care-a fătat

în acelaşi timp mi-ar fi fost silă de mine însumi

nu mai mare decît acum cînd trăiesc împotriva tuturor

dispreţuindu-mă că nu reuşesc să mă sinucid

ştiind că sunt prea laş pentru asta şi prea ataşat de aceste iubite şi blestemate cuvinte

care-mi ghidează existenţa ca nişte răspîntii de macaz direcţiile trenurilor

căci existenţa mea cuprinde multe direcţii uneori contradictorii

trenuri care merg în ambele sensuri pe aceeaşi şină

ori plante tropicale care cresc în seră iar apoi sparg geamurile şi-mbracă sera într-o draperie

verde şi sîrmoasă ce rezistă gerului de pe-aceste meleaguri

sunt omologat ca un urmaş demn al lui iov lipsa averilor şi a prietenilor sporindu-mi

bogăţia lăuntrică acea obscură colcăială de cuvinte şi emoţii

pe care le-ncearcă o mie de oameni de pe strada în pantă

unul lîngă altul plantaţi mai deşi decît copacii

şi atunci cînd aceşti oameni în şir ajung la mare constată cu stupoare că sunt eu însumi

şi se lasă în val ca ventuzele unei caracatiţe gigant

năpăstuită bolnavă de toate anomaliile rasei ei şi nemaisperînd

să se întoarcă vreodată pe mal

Nu pot folosi mai mult această hîrtie decît acum

sunt poetul total al clipei care moare sub umbra literelor

şi sunt deja hulit pentru asta de-un continent întreg de tărtăcuţe golite de orice substanţă

în locul creierului de-ar avea măcar lapte şi tot ar fi bine

mamele au scuza că gîndesc cu laptele din sîni şi din cavitatea amniotică

căci pruncii înoată în lapte uterin şi-şi desăvîrşesc ţipetele în lapte

pe planeta asta de imbecili ţipetele pruncilor din burţile mamelor sunt singurele care mă interesează şi mă hrănesc

căci ele sunt adevăr necorupt

o omenire nenăscută le face pe mame să tresalte o clipă în jar metafizic

o clipă doar şi-apoi totul moare pe masa bancherilor cu minţi şi tunuri supersonice

ţintind spre altă planetă căci pe asta au distrus-o pe-ndelete

Mînia de a fi în viaţă mă face să salivez

precum cîinele lui pavlov ori al lui molotov

toti cîinii poartă nume ruseşti toţi papagalii nume româneşti

declicul atlantidei coboară printre bordeie săpate-n nămolul de paradă

întrecerile populare au cotă pe sticlă şi zappingul a devenit sport internaţional

raliul de formula unu în patul stewardesei împuşcate pe insula caiman

poate că ne pregătim pentru stele şi uleiul cosmic al înaintării ne afectează buricul

buricul e pecetea maternă a naşterii clonarea difuzează o umanitate fără sex

ne vom lungi pe carul mare languroşi ca nişte bivoli castraţi şi vom răcni

pînă-n casiopeea care nu-i decît secretara directorului de platou al filmului în relief

care va scînteia şi tremura în tăcerea nopţii universale amin

2

cînd merg pe străzile acestei naţii devenită simplă populaţie

de care rîd florile şi arborii de cacao

plante simpatice căci îşi conştientizează regnul

aşa cum potcovarii satului îşi ţin rangul bătîndu-şi dinainte pe cruce cîte-o potcoavă

n-am copilărit la sat dar laptele de capră adus de-o ţărancă la fereastra părinţilor mei

mi-a scăldat primii ani cu mirosul lui de ierburi crude

şi cred că puterea cuvintelor de acolo-mi vine

dar norii acizi din mîneca putredă a ocîrmuirii mă sufocă

şi-mi dau de înţeles că nu sunt dorit tot felul de ipochimeni

îşi înalţă columne din excremente de caracatiţă

ei vor umple naţia de bubele lui iov în absenţa durerii şi-a căinţei lui iov

ei vor scufunda în turbă băşinoasă sandaua colosului din rodos

transformînd-o într-o uzină de energie alternativă pentru concernele planetei

mirosul sensibil al artiştilor va fi decretat neproductiv o simplă fandoseală

cei ce nu vor să-şi comercializeze vînturile în piaţa publică vor fi expulzaţi din cetate

li se dă un ultim avertisment celor ce votează cu laptele de capră

3

abia am terminat cina cu iaurt şi biscuiţi wasa

ştiu că aerul planetei mă va primi cîndva cu un căscat nepăsător

nu reprezint nimic şi asta îmi asigură liniştea frunzelor de rododendron

nume tropical dat neliniştii mele de a trăi şi scîrbei mele de a îmbătrîni

scoici îmi sunt cuvintele nedesfăcute de unghiile niciunor oameni

puţini sunt cei care ar merita să le desfacă doar musonul

le poartă pe plaje departe

cutezanţa de a fi altfel e o insulă şi voi muri pe ea

rîcîind crusta palmierilor fără să pot prevesti ceva bun pentru rasa umană

un crab port sub piele el mă sufocă-n fiecare clipă

limba mea nutreşte libertatea curenţilor marini

care transformă grotele în biblii freatice

unde s-au stins pe rînd generaţii de caini şi abeli

stalactite şi stalagmite îi amintesc cîteodată în amurg

cînd sîngele meu se preface că n-are predecesori nici urmaşi

4

sunt un bătrîn poet suprarealist cu ţipătul castrat din faşă

alerta tinereţii a fost înlocuită de elanul tardiv al statuii care vomită

pe toţi şi pe toate pe scribii somnolenţi cărora le cade capul în bolul cu orez

corbii din zare se rotesc prevestind războaie

pînă la ultimul strop sîngele e dictat şi parafat de împăraţii acestei planete

ei ştiu totul cu mult înainte să se întîmple ceva

scribii somnolenţi le mulţumesc că le dictează războaie şi le dau cîte-un bol de orez

şi corbii sunt mulţumiţi de sîngele dictat din belşug

eu stau de-o parte între pereţii pe care-i iubesc

pereţi care au condus la groapă şi pe cei buni şi pe cei răi iertîndu-i din toate cărămizile lor

O pereţi nu vă pot ajunge în imparţialitate căci sunt plin de dezgust

şi toate organele mele ţipă din sîngele limfa şi urdorile lor

ţipă că au fost castrate de cei ce ne conduc şi azi cu lozinci de sens invers

ultimul ţipăt al unui poet suprarealist va fi turnat în ceară roşie

şi expus în peştera-muzeu printre stalactitele şi stalagmitele lui cain şi abel

ale lui zalmoxe şi gingis-han

5

sunt singur în toată casa şi nu ştiu dacă vreau să mor sau să trăiesc

cele două ferestre ale odăii mele îşi pasează răspunderea una alteia

un film despre speranţă nu e o bună investiţie pe-această lume

în care praful de puşcă e temelia băncilor a justiţiei şi-a celorlalte excremente computerizate

doar ceaiul cu lămîie a mai rămas tot atît de bun ca pe vremea bunicii

şi soarele în geamlîcul casei de la predeal demult demolate

mă dor oasele de-atîtea amintiri mai nocive decît osteoporoza

aveam un prieten care a murit aşa cum ploaia se opreşte brusc

atîţia ani am călătorit prin ploaie cu prietenul meu şi nu ştiam de fel

care din noi va rămîne ultimul pe malul unui soare fără vlagă

cu buricul busolă dereglată negăsind drumul către mare

am rămas singur între ploaia care a stat şi marea care nu se zăreşte

şi nu-mi rămîne decît să port mai departe vechiul pardesiu flendurit

ce flutură în vînt potolindu-mi cumva durerile de bun rămas ori de bun găsit

pe care mi le pricinuieşte această decăzută planetă

6

aş vrea să mor experimental ca un cerşetor ţîcnit

ca să văd dacă-l vor milui pe mort mai mult decît pe viu

un blid cu orez în plus la pomană coroane mai bogate

laude exagerate ale operei odinioară taxată ca mediocră

cuvinte mai calde la adresa omului

durerea înlocuind batjocura abia stinsă pe buze

feţe mimînd căinţa inexistentă

fariseismul e mai transparent decît negura

şi mai uman decît dinţii rechinului

dar eu ca un ţîcnit ce sunt prefer ca-n moartea mea reală

negura să mă-nfăşoare şi dinţii rechinului să-mi sfîşie carnea

nu înainte de-a le răsturna în cap blidul cu orez milostivilor

a-i scuipa în faţă pe chiorii voluntari ce-mi apreciază poemele doar îmbibate cu moarte

şi a-i bate peste gură cu urzici pe cei ce nu văd omenia decît în panegirice

doamne apără-mă de păcatul trufiei fă-mă să mor brusc

să n-apuc să-ndeplinesc toate aceste futilităţi căci lighioanele

vor rămîne lighioane şi atunci cînd algele vor deveni palmieri

lumina va ţîşni din mare iar soarele va fi acoperit de ciuperci gigantice