Malte Persson

L-am cunoscut pe Malte Persson (n. 1976) în Oltenia, la Cetate, într-un workshop cu opt poeţi tineri (patru din România şi patru din Suedia) care s-au tradus astă primăvară, de-a lungul unei superbe săptămâni la malul Dunării, în tandem, prin intermediul englezei şi al francezei, dar şi la capătul unor lungi discuţii prin care fiecare dintre noi a  putut să ajungă la “rădăcina” poeziei celuilalt. La Cetate, gazde ne-au fost Maşa şi Mircea Dinescu, a căror Fundaţie Culturală a organizat, împreună cu ICR Stockholm, întregul proiect. L-am reîntâlnit pe Malte în toamnă, la Göteborg şi la Stockholm, unde am avut prilejul să participăm împreună la lecturi şi discuţii care mi-au reconfirmat încrederea într-un scriitor inteligent şi cultivat, poet, traducător şi prozator (romanul său recent, Edelcrantz förbindelser, publicat de Bonniers, se bucură de un mare succes în Suedia) de valoare, care este, se pare, o certitudine a literaturii suedeze de ultimă oră.

Apariţii

În trenul de noapte dintre Marrakesh şi Tanger,

străpung întunericul cu privirea

şi văd ceva ce mi se pare că este

cupola unei moschei.

Apoi îmi dau seama – e o cisternă de petrol.

Cu cât mă îndrept spre sud,

cu atât pe cer semiluna se aşază pe orizontală.

Mi se pare că seamănă cu logoul Nike.

Un simbol pentru a cui victorie?

***

Când dimineaţa radiografiază noaptea cu raze X,

de-abia dacă e vizibil un schelet:

oase albe de peşte lăsate în nisipul alb.

Ce pisică a fost pe aici ca să-şi satisfacă

gustul pentru carnea în culorile curcubeului?

Vreau să spun: ce animăluţ de casă

cu colţi încovoiaţi am păstrat, fără să ştim,

ghemuit în cap?

Ciclopul clipeşte în peştera lui ca o orbită goală.

Carneţelul de lângă pat e tăcut.

Totuşi, dungile lui îi alarmează

pe vânătorii de fosile ai zorilor şi pe cei ce pescuiesc

rămăşiţele hainelor unor bărbaţi descompuşi

pentru nasturii lor de sidef.

În buzunarul secret, harta comorii rămâne neschimbată,

dar peisajul se schimbă.

În întuneric nu e nimic pentru care ar merita să sapi:

mica mimează aurul şi un întreg vârtej sclipitor

prin orele ghemuite în sălaşul leului, unde
                        materia rece

e digerată lent dincolo de storurile coastelor.

E-o vreme de brontozauri.

Bile grele de biliard se rostogolesc

pe masa de disecţie,

iar printr-o felie subţire dintr-un fruct tropical,

fâşii de lumină de temperatura corpului

fac să apară constelaţii de piatră,

pe care o tradiţie în mod straniu necontestată

le dă nume precum “Enciclopedia”, “Dalta de gheaţă”,

“Uniciclul” sau “Noaptea Vastă”. O, Noapte Vastă,

între labele cui

sunt o minge uzată

ce sare?

***

Nu te încrede în imaginile

surprinse de camera de supraveghere autobiografică,

ca un pasager dintr-un vehicul în mişcare.

În muzeul de miniaturi al memoriei,

un moment decisiv se strecoară

ca un instantaneu, secvenţa unei copii.

Strugurii turnaţi din cornul abundenţei

al trecutului s-au fermentat sau au putrezit? –

Lumina rage. – Sunet de frâne,

când trailerul viitorului

încetineşte.

Mai iute decât intoxicaţia vine greaţa

la serbările în familie date pe fast-forward,

unde suntem propriii noştri oaspeţi

nedoriţi şi bătrâni.

Fragmente (remixate)

din Proiectul Apollo

Aici, nopţile sunt adesea înstelate. Atunci putem fi văzuţi cu claritate din cer. Cuvintele urâte pot fi înlocuite cu stele. O copilărie ca un precipitat. Ne găsim lângă o căsuţă pe malul lacului. Există unsprezece tipuri diferite de gheaţă: structura cristalelor e determinată de presiune. N-o să vină nicio navă spaţială. Părăsim dimensiunea Spielberg.

Avem instrumente

care ne ajută să navigăm prin ceaţă:

un somn greu se adună în locurile joase.

Doar pielea ne mai desparte de noroiul acestei planete.

Costumele noastre de supravieţuire sunt subţiri ca hârtia Bibliei.

Dorinţa de a face dreptate poate fi descrisă ca o dorinţă de simetrie,

ceea ce e în întregime o chestiune de estetică.

E scris cu un font mortal,

un fel de Times mai greu,

o literă de plumb ce se produce cu repeziciune

în inimile politicienilor.

Grupul de intervenţie intră acum în trup.

Între pierderea sensului şi sensul pierderii –

unde este firul pe care să te caţeri?

Unde e saliva rândunicii, care ţine cuibul întreg?

(Sărutările nu vindecă buze crăpate.)

Papirusul. Biblioteca. Papirusul. Biblioteca. Papirusul. Astronomia. Papirusul. Anatomia. Când s-a ridicat (...) şi a pornit spre Egipt. Papirusul. Pe plaja de la Mare Imbrium: atâtea date. Hieroglifele îşi au tiparul aici. Nisipul e un mediu superior de depozitare. Nisipul (...) se scurge printre degete, îţi intră în ochi, atât de departe s-a întins deşertul. Biblioteca. Astronomia – o imagine oglindită în ochii noştri. O stea se prelinge prin lentila telescopului. Ca un inel de aur pierdut, străluceşte în străfundul pupilei. E un iaz adânc, de care noi, copiii nu îndrăznim să ne apropiem. Acolo unde papirusul. Acolo unde biblioteca se deschide spre bibliotecă. Şi unde cuvintele pot fi înlocuite cu stele.

Un val de atingeri

colindă prin spaţiul surd.

Întoarce cartea. Întoarce-o pe dos.

Era o vreme când ni se terminau

conversaţia şi oxigenul.

Frecventam anarhişti

care credeau într-o societate ideală

ce-i va plictisi de moarte.

Suntem în 2007.

Citatele sunt stoarse din cărţi

ca sucul dintr-o lămâie

sau ca lumina din corpurile cereşti.

Cuvintele sunt scrise aici

şi aici. Tot ce rămâne de încercat

sunt: lirismul tactil

şi tacticile.

Fiecare acţiune are o consecinţă –

unii ar putea numi asta pedeapsă.

Lanţul cauză-efect ne leagă pe toţi

cum sunt înlănţuiţi într-un şir

condamnaţii la muncă silnică.

Numai de n-am căuta căldură aşa cum o fac rachetele Sidewinder! Ca formele în camera cu infraroşu. Ca animalele adânc în vizuină. Ca firele de iarbă împletite precum cromozomii unui chanson infinit... Un melc de grădină călătoreşte prin vid. 384.402 kilometri. Las un loc liber în patul dublu al cărţii, îmi arunc undiţa în spaţiu –