FLORINA ILIS: „Nu cred cã existã reþete ale succesului. Sau, chiar dacã ele existã, în orice caz eu nu le cunosc”

Horia Gârbea:  Se întîmplã destul de rar ca un roman sã adune atîtea aprecieri favorabile ºi atîtea premii importante cum s-a întîmplat cu multipremiatul volum „Cruciada copiilor”. Cum v-a venit ideea? De ce  e folosit acest titlu care trimite la istoria Franþei dar ºi la Blaga?

Florina Ilis: Ideea mi-a venit foarte simplu. Eram în gara din Cluj-Napoca ºi mã pregãteam sã urc în rapidul de Bucureºti. Pe o linie alãturatã, un tren special de vacanþã se pregãtea sã plece spre Nãvodari. Foiala de pe peron e descrisã chiar în primele pagini ale romanului. Mi-am pus atunci întrebarea : Ce s-ar întâmpla dacã? Cu asta încep toate poveºtile, nu-i aºa?

H.G.: Vã mulþumesc dar trebuie sã observ cã nu v-aþi referit direct la titlu. Vreo aluzie la Blaga? 

F.I.:Cartea mea trimite, ca ºi piesa de teatru a lui Blaga, de altfel, la cruciada istoricã, cunoscutã sub numele de Cruciada copiilor. La începutul sec. al XIII-lea s-a rãspândit credinþa despre jertfa ºi misiunea noilor inocenþi de a purifica lumea ºi de a reabilita ideea de cruciadã. În 1212 tineri din Franþa ºi Germania au rãspuns acestei sacre chemãri. În prima jumãtate a secolului al XIII-lea astfel de miºcãri ale copiilor au fost foarte frecvente în vestul ºi centrul Europei. Miºcãrile inocenþilor au eºuat însã, dar ideea de cruciadã a rãmas. De aici a pornit ºi ideea romanului meu. 

H.G.:Scriind „Cruciada copiilor” cunoºteaþi romanul „Împãratul Muºtelor” de W.Golding? Eu presupun cã da. V-a influenþat? E „Cruciada copiilor” un remake?

F.I.:Cunoºteam romanul lui Golding, desigur. Îl citisem cu mulþi ani în urmã, dar, în perioada în care am scris Cruciada copiilor, în mod deliberat,  nu m-am întors la acest text. Ca sã nu mã influenþeze.

H.G.:Acest roman v-a scos dintr-un relativ anonimat. Cãile prin care un autor ajunge brusc sub reflectoare au reþete? Depinde succesul ºi de noroc? De promovare? Cunoaºteþi autori foarte buni rãmaºi anonimi?

F.I.: Nu cred cã existã reþete ale succesului. Sau, chiar dacã ele existã, în orice caz eu nu le cunosc. Când am început sã scriu Cruciada copiilor literatura românã avansa într-o direcþie complet diferitã celei spre care mã îndreptam eu. Dar n-a contat pentru mine. Acum toatã lumea scrie poveste, dar prin 2000-2004 scriitorii din generaþia mea sau mai tineri nu se gândeau decât la o literaturã confesionalã, mai mult sau mai puþin eroticã.

Poate cã e nevoie ºi de noroc ca sã ai succes. Atunci când urmãreºti succesul. Dar, dupã pãrearea mea, norocul ar trebui sã funcþioneze numai în zona loteriei. Nu cred cã în cazul literaturii norocul este important. În ceea ce mã priveºte, cel mai important lucru mi se pare valoarea artisticã a operei. Nu am scris niciodatã ºi nu voi scrie pentru succes. Eu nu mã grãbesc nicãieri. Sunt aici pentru a scrie cât mai bine.  

H.G.: Dar fãrã blamatul succes autorul nu poate trãi, cãlãtori, la urma urmei nici publica o nouã carte la o editurã „bunã”. Oare între succes (notorietate, recompensã materialã etc.) ºi valoare nu e nici o legãturã?

F.I.: Pentru mine succesul nu este o mizã, asta încerc sã spun. Am publicat Cruciada copiilor fãrã sã fi avut vreo notorietate anterioarã. Cum spuneaþi ºi dumneavoastrã, nu mã cunoºtea nimeni. Am trimis manuscrisul, cineva l-a remarcat ºi, simplu, a fost publicat.

H.G.: Despre „Cinci nori...” s-a vorbit parcã mai rezervat decît despre „Cruciada copiilor”, deºi nu mi se pare mai puþin interesant. De ce oare? Cum v-a ajutat experienþa japonezã sã deveniþi scriitoare în limba românã?

F.I.: Cred cã Cinci nori coloraþi pe cerul de rãsãrit a fost tratat cam superficial de o parte a criticii noastre. Nu s-a înþeles cã existã, dincolo de aparenþa exoticã a lumii japoneze, o profunzime care ar trebui sã ne dea de gândit. La noi nu se vorbeºte decât în teorie ºi în abstract despre postuman, dar în Japonia am asistat la multiple manifestãri ale ceea ce Fukuyama numea postumanitate. În acest roman am încercat sã surprind punctele de tangenþã dintre lumea tradiþionalã, puternic semiotizatã ºi cea contemporanã, în care tehnologia de vârf devine o a doua naturã a omului. Romanul are o construcþie sofisticatã care poate pune probleme. Nu m-a mirat lipsa de înþelegere a lui. A venit prea repede pentru literatura românã. În schimb, cei foarte tineri (am avut mai multe întâlniri cu elevii de liceu) l-au înþeles perfect.

H.G.: Conceptul de postumanitate mi se pare cam tulburãtor. Cît estimaþi cã mai avem pînã acolo? Un futurolog mã convingea cã trecerea roboþilor de la inteligenþã la conºtiinþã e treabã de unul-douã decenii. Credeþi asta?

F.I.: Cred cã va dura totuºi ceva mai mult. Producerea conºtiinþei de cãtre neuroni reprezintã încã una din marile enigme ale ºtiinþei. În mare parte, cortexul este o terra incognita pentru cercetãtori. Deocamdatã fizicienii au reuºit sã transfere o stare cuanticã de la un atom la altul. Acesta e un prim pas înspre teleportarea cuanticã. Desigur, lucrurile vor evolua mult în urmãtoarele decenii.

H.G.: Apropos de postumanitate, a apãrut primul roman scris integral de un computer. Sîntem în pericol sã ne pierdem joburile de romancieri? Sau noi o sã programãm acele computere?

F.I.: Nu suntem în pericol. Cel puþin, pe durata vieþii noastre. Poate, cândva în viitor, lucrurile se vor schimba.

H.G.: Ce carierã internaþionalã are ºi va avea „Cruciada copiilor”? Aveþi ecouri din þãrile unde a fost tradus? Care sînt ele (þãrile dar ºi ecourile)?

F.I.:Romanul Cruciada copiilor a fost publicat în traducere în Israel. Am participat anul trecut la Târgul de carte de la Jerusalim unde a fost lansat. Am înþeles din întrebãrile care mi s-au pus acolo (contextul era perfect, nu-i aºa? Eram la Jerusalim, chiar oraºul pe care ºi-l doreau sã-l cucereascã ºi sã-l apere vechii cruciaþi!), am înþeles atunci cât de mult a incitat acest roman. Cred cã ar merita sã aibã o carierã internaþionalã. Cu puþin „noroc”, nu-i aºa? 

 H.G.: Aþi scris ºi teatru. Mai scrieþi piese? Ce anume?

F.I.: Am publicat pânã acum un volum cuprinzând trei piese de teatru. Iubesc foarte mult teatrul. Mi se pare o artã vie. Mai am în minte ideea unei piese de teatru, dar deocamdatã am alte proiecte. Cândva, o voi scrie totuºi.

H.G.: Aþi scris ºi poezie. Foarte frumoasã, zic eu. Mai scrieþi uneori versuri? Mãrturisesc cã, de la o vîrstã, poezia s-a depãrtat de mine. Nu-mi mai vine sã scriu poezii, doar poveºti. Aþi resimþit asta? Cum explicaþi?

F.I.: Eu gândesc în versuri tot timpul. Doar cã nu le scriu decât rar.

H.G.: Cum vã explicaþi cã în condiþiile acestei explozii a romanului-poveste teatrul scris la noi e tot mai sãrac tocmai în poveºti?

F.I.: Într-adevãr, aºa cum vãd ºi eu lucrurile, existã o întoarcere a epicului în prozã. În poezie, estimez cã vom asista curând la o revenire a liricului, un fel de neo-romantism aºteaptã undeva la orizont. Poate, în acest context, în care fiecare specie se întoarce la esenþa ei, va urma ºi  o „re-dramatizare” (nu cred cã epicizare) a teatrului.

H.G.: „Cruciada copiilor” va fi ecranizat. Eu l-am considerat, din prima cronicã pe care i-am dedicat-o, o poveste cu mare potenþial pentru ecran. Aþi participat la realizarea scenariului? Vã incitã ideea de a fi o autoare ecranizatã?

F.I.: Nu am participat la realizarea scenariului. De altfel, nici nu ºtiu sã scriu scenarii. Am vãzut, însã, în mintea mea, filmul acestei cãrþi. Sper ca proiectul cinematografic al d-lui Constantin Dicu sã fie unul reuºit.

H.G.: Filmul românesc e acum pe val. E vreo legãturã între scenariile care l-au impus ºi contextul literar al prozei noastre? Cine de cine profitã? Filmul de emanciparea prozei, sau proza va benaficia de locomotiva cinematografului?

F.I.: Cred cã proza actualã ºi cinematograful noului val s-au dezvoltat în paralel. Cinematograful s-a impus mai repede fiindcã poate sã ajungã mult mai uºor în atenþia publicului. Eu sper ca beneficiile sã fie reciproce ºi de-o parte ºi de cealaltã.

H.G.: Aveþi de gînd sã scrieþi direct scenarii de film?

F.I.: Nu.

H.G.: Am aflat cã nu vã place sã vorbiþi despre dumneavoasrã. De aceea nici eu nici cititorii nu vã cunoaºtem preferinþele literare. Ce romane vã plac, ce piese de teatru?

F.I.: Am foarte multe preferinþe literare. Îmi place enorm literatura japonezã. Teatrul japonez tradiþional. Sunt, apoi, autori mari pe care-i citesc ºi recitesc cu mare plãcere. Acum citesc Versetele satanice. ªi îmi place, mult, mult, poezia.

H.G.: Întrebarea inevitabilã: la ce lucraþi acum?

F.I.: Da.

Florina Ilis s-a nãscut în anul 1968 ºi locuieºte la Cluj. A publicat un volum de haiku-uri, Haiku ºi caligrame (2000). A cunoscut un mare succes cu cele douã romane apãrute într-un interval scurt de timp: Cruciada Copiilor (Premiul Uniunii Scriitorilor) ºi Cinci nori coloraþi pe cerul de rãsãrit. A publicat ºi un volum de teatru.

Horia Gârbea (n.1962) este autorul a douã romane, numeroase piese de teatru ºi traduceri pentru teatru.