Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Dansuri triste

        de Ştefan George

traducere de Miron Kiropol


HIROTONISIRE

Vino! Te cheamă fluviul unde trestii înalte
În tandru vînt legănîndu-şi drapele
Pun piedică la valuri ce tînăr vin să salte,
Şi-ar duce mîngîierea pe ţărm ierbos cu ele.

Fii, tolănit pe pajişti, odihnă îmbătată
De tari arome pure, nestînjenit de gînd.
Înlăturate sufluri străine au să cadă.
Cu ochii tăi doar ruga-mplinită contemplînd.

Ramuri se zbat în codru rînd pe rînd,
Iar pe oglinzi obscure din netedele unde
Bruma-şi cojeşte zidul deja; vezi locul unde
Elfi vor dansa, nu-i auzi întru cînt?

Acum luceşte-n rama colţuroasă de frunze,
Constelat de cetăţi, întinsul fericit:
Trecerea nu mai are vechi nume ce-au fost  spuse,
Forme, fiinţa; moartea retrăind un alt chip.

Eşti gata; şi zeiţa îţi vine mult aproape,
Sub valuri de culoarea lunii prinde fire,
Cu jumătate-nchise, grele de vis pleoape,
Plecată către tine în hirotonisire.

Simţi gura ei pe chip cutremurat,
Văzîndu-ţi puritatea, sfinţită-n nemăsură
Îţi luă sărutul şi nu a alungat
Degetul ce-i ţinea gura ta pe gură.

INFANTELE

Lîngă sabie şi scut pe zidul pal
Cu ce alb chip infantele surîde,
Închis în aur şi-ntunecat oval.
Trăi timp scurt în sala necălcată
Geamăna-i fire: suflu-ngheţat de creastă
I-a fost un soţ de joc, aproape gîde.

Dar el nu-şi plînse creşterea rămasă
Pe loc, nu fu adult cu ochi livid
Ca unul şi-altul ce-s pictaţi pe zid,
Căci i-au fost date fericiri în pază.

Cînd înfloreau luminile în seară
Venea la el a elfilor fecioară;
Săltau în zbor cu mingea de mătase,
Păzită cu evlavie de har,
Ce măslinie, roză îi rămase
Lucirea azi pe scînduri de stejar.

LEAPĂDĂ LACRIMI

Leapădă lacrimi
Iubirii date
Momeală-n toate.
Pace fii-n patimi!

Sub paşii tăi vezi
Topite zăpezi.
Duhul cald curînd
Flori promiţînd.

Venind la-ncîntare
Iunie se răpune
Chiar de îţi apare
Trupu-i în minune?

Leapădă lacrimi
Iubirii date
Momeală-n toate.
Pace fii-n lacrimi.

*
Taci plînsul meu, laudă,
Orice soartă pizmaşă
Rezervă bogăţiei.
Îndură şi caută,
Peste chinuri fie
Triumf cîntul ţie!

Aşa e doctrina,
Urmînd-o cinstit
Un an. Răsărit
Şi prînz l-au găsit
Dar cît îl înşeală,
Şi-i tot oboseală.

Sub rădăcini sapă
De stejar şi-ngroapă
Baston şi mantie,
Deja stîrvuri, ştie!
Atunci către zări
Văd voioase plecări.

Dar cedează digul
Apelor reţinute,
De plîns în ochi singur
Gemu… Toate-s mute
Şi-mi rămîne, să-mi sparg
Lira de un pom larg.

*
Opreşte-ţi moară aripa,
Cîmpul vrea odihnă clipa.
Apele dezgheţ aşteaptă,
Vegheaţi de lăncii sub clar
Pomi pitici ca-n piatră-s faptă,
Drobiţe date cu var.

Copile lunecînd vin
Pe oglinzi de iazuri, lin,
Înapoi de la altar,
Şoptind rugăciuni spre casă,
Una dogmei de zeu rar,
Alta-n vis ce o apasă.

Suflă duh peste pămînt?
Tremur frica-n lămpi trecînd,
Auziră o chemare?
Fiii beznei din străfund
Primind soţii fiecare…
Clopote, bateţi profund.

*
Pe cărări de stînci în sîn de zări să plece
Scăldînd singurătatea-i în limpezimea rece,
Să-asculte-al frunzelor şi-al apelor cuvînt,
Plîngerea să-i expire ca moartea unui cînt,
Cu vîrtejuri furtuna să-l oţelească-ntreagă,
Să ştie fericit patria să-şi aleagă.

Dar prin ce soartă rea şi ce perfidie
Ajungînd noaptea la margini de vîltoare
Pe-o suplă îndoită tulpină îi apare
Din mlaştină un crin ce în lucirea-i vie
Aripi are ca leagăn corola-i dezvelită.
Un înger rău, un înger de ispită!

Călătoru-şi urmează drumul, şovăitor,
Prin stuf trece surdă o chemare,
Sub ulmii ca al fantomelor popor
El merge despărţit de vindecare.
În beznă ochiul rătăcit ca un foc tremurînd,
Părul i se zbîrleşte amestecat de vînt.

*
Fugim în lungul albei stepe,
Nu mai mi-e rău de rămas bun.
Agile roţi ne duc, începe
Intrarea-n primăvară-mi spun.

Goană în vis, noapte sonoră.
După un somn prea puţin am
Bruma căzînd pe auroră,
Răsfrîngeri palide pe geam.

Ferigi şi palmieri joc saltă,
Urzeala lor e de cristal,
Spice şi muşchi şi flori de baltă,
Ce bizar cosmos vegetal!

AGRAFA

O voiam din rece oţel,
Baretă trainică lucire,
Dar, în adînc de puţ, la fel
Nu-i alt metal copt spre topire.

Iată aşa o vreau: ciorchin
Straniu şi vast, ce nu se teme,
Mulat în aurul divin,
Răsfrîngere de sfinte geme.

ALGABAL

1

De galbene luciri e un palat
De rege soare, scund dom constelat,
Cu focul ca izvor arde-n suire
Sub fulger de topaz şi ambrei fire.

Şi ca oglinzi puse pe faţa-i toată,
Tribut de state smuls de la oraşe,
Înalţă lespezi aurului faşă.
Pe jos cu piei de fiare se arată.

Coroana lumii-n van ţîşneşte darde,
Ochiul celui unic fără nu îl arde
Şi mii de urne poartă duh dintîi,
Suflet de ambră, tămîie şi lămîi.
Grădinile-mi nu cer aer şi soare,
Eu însumi le-am creat grădini, şi-n zare
Roiuri de păsări fără viaţă zboară
Fără să fi văzut o primăvară.

Pomii-s cărbuni cu ramuri de cărbune,
Sumbru un cîmp începe-n sumbre margini.
Poveri de fructe ce rămîn paragini
Par lavă între pini stînd să adune.

Răsfrîngeri gri din peşteri cad cu taină,
Că-i zi ori seară, nu ştii care vine,
Esenţe tari cu a scrumului haină
Plutesc peste gazon şi flori şi cline.

Cum să te zămisleşti în aşa sanctuar
– M-am întrebat mergînd şi plin de vise
Gonind cu ele grija iar şi iar –
Imensă, neagră floare din întunecări scrise?

ALGABAL

2

Ca florile de măr sunt gingăşie
Şi mult mai blînd decît tinerii miei,
Dar silexul şi cîlţii-n foc sunt ei
În  sufletu-mi zbătut primejdie vie.

Pe scările de marmură cobor.
Un trup decapitat acolo zace,
Iubitu-mi frate, cu deget uşor
Purpura capei mi-o înlătur, pace.

ALGABAL

3

Ploaie de roze,
Purpură sumbră,
Sunt mîngîiere?
Albe şi umbră,
Blînd ajutor?
În mov ce piere
Şi-n galben zbor:
Sărut de fantome
Binecuvîntînd.

Deschideţi ecluze!
Să cadă arome
Şuvoi rînd pe rînd
De roze nespuse
Ce vor fi mormînt.

ALGABAL

4

O şa pe caii negri pune
Să gonim pe lut de spaimă
Pînă-n smîrc, pierind din nume,
Sau loviţi de fulger, taină.

Pălind pe cîmpia seacă,
Mulţi războinici trec de veci
Şi doar torţe de pin joacă
Fum veghind pe trupuri reci.

Purpure curg rîuşoare
Cu drepte fire, mărunt,
Ce dau cîntări plîngătoare.
Vînt sec suflă peste cîmp.

Soaţe bat ţărîna vană
Cu cosiţe, par c-arată
Jalea lor, balsam pe rană.
Plîngere adevărată?

*

Pentru că-n pat de mătase
Pizmaş somnul s-a pierdut,
Basmul să devină mut
De cîntări miraculoase
De copile din Helada
Ce-mi plăcură în alt timp.
Vrăji, purtaţi în mine-n schimb
Nilul, cîntăreţi ca roada.

Am dormit sub baldachin,
Am mîncat pîine zeiască,
Voi cîntaţi fuga-n divin,
Moartea-n slavă să mă crească.
Înainte ca să-mi poarte
Somnul pleoapa arsă,
Încîntaţi-mă cu moarte,
Cîntăreţi cu Nilul casă.

ANIVERSARE

Vino, sora mea, urmează-mă, ia amfora de gresie,
Să mergem împreună prin zi, adu-ţi aminte,
Între noi ritul e cu evlavie păstrat.
A şaptea vară-i de cînd am aflat,
În timp ce vorbeam lîngă izvor luînd apă,
Moartea logodnicilor noştri.
Să mergem la fîntîna unde doi plopi
Se înalţă pe cîmp lîngă molizi,
Apă să luăm în amfora de gresie.

 

© 2007 Revista Ramuri