Specialist recunoscut în domeniul ştiinţelor sociale şi al ştiinţelor socio-umane, profesorul Antonio Sandu publică la Editura Tritonic o carte remarcabilă, Elemente de sociologie . Aceasta constituie o introducere în teoria fenomenelor sociale.

Ceea ce face înainte de toate valoarea şi originalitatea cercetării în discuţie se arată a fi

a) comprehensiunea şi interpretarea socialului, adică hermeneutica socialului, şi

b) noutatea perspectivei postmoderne şi transmoderne de abordare metodologică, transdisciplinară şi constructivistă.

Obiectul descrierii şi interpretării îl formează fenomene sociale, precum procesul de socializare, instituţiile sociale, dinamica status-rol, grupurile sociale şi calitatea vieţii.

Metoda de lucru este una complexă. Se îmbină cercetarea empirică, analiza, sinteza şi investigaţia meta-analitică. Un capitol special, paote cel mai bun capitol al volumului, este dedicat metodologiei cercetării sociale. Aici se precizează că în realizarea oricărei cercetări sociologice „se pleacă de la analiza unor teorii de referinţă în domeniul ce urmează a fi investigat” şi că „orice cercetare sociologică urmăreşte un design metodologic ce constă într-o serie de etape distincte: construirea ipotezelor şi întrebările cercetării; explicarea şi operaţionalizarea cadrelor teoretice coordonate şi cu cea a ipotezelor cercetării; stabilirea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor utilizate” (p. 143).

Armărtura teoretică a cărţii este una de nuanţă constructivistă. Cercetarea este prezidată de „paradigma social-constructivistă şi cea postmodernistă” constând în aceea că se consideră că realitatea socială este analizată din perspectiva actorului social. Pentru acest actor, realitatea constituie „rezultatul unui proces de negociere colectivă între membrii comunităţii interpretative a sensului pe care aceştia îl atribuie diferitelor aspecte ale relaţiilor sociale”. Interacţiunile şi tranzacţiile sociale pornesc de la o realitate ce se construieşte procesual de către agenţii comunicaţionali. Interactanţii şi tranzactanţii negociază şi renegociază sensurile, înţelesurile şi semnificaţiile; fiinţele comunicaţionale ajung la un acord interpretativ privind realitatea. Cu alte cuvinte, realitatea este un construct, iar oamenii se comportă faţă de ea în conformitate cu Teorema lui Thomas: realitatea produce consecinţe prin însăşi conceperea ei. Construcţionismul social are, în plus, în atenţie să clarifice şi să explice procesele prin care actorii comunicaţionali ajung să înţeleagă, să descrie, să-şi reprezinte şi să explice lumea în care trăiesc, care-i traversează şi care-i include.

Se consideră ca punct de plecare al construcţionismului social opera lui lui Kennet Gergen. În viziunea profesorului Antonio Sandu „modelul social construcţionist este unul de tip postmodern, putând fi pus în legătură cu teoria acţiunii comunicative a lui Habermas” (p. 42). Constructivismul se întemeiază pe relaţiile sociale ale individului şi pe rolul acestuia în configurarea ideatică a „realităţilor sociale semnificative”. Nu numai că realitatea este construită, dar şi „adevărul capătă caracterul unui construct social”. Tradiţionala distincţie explicaţie-înţelegere ajunge să fie modelată de felul în care în care se structurează, se utilizează, se aplică instrumentele metodologice ale cercetării. Astfel, această distincţie nu mai este „pe deplin operantă cu privire la validitatea rezultatelor cercetării” (p. 43).

Volumul cuprinde şapte capitole: „O introducere în cunoaşterea socialului”, „Puterea”, „Societatea”, „Procesul de socializare”, „Elemente de sociologia grupurilor”, „Elemente de sociologia devianţei şi marginalizare”, „Calitatea vieţii şi construcţia politicilor publice” şi „Elemente de metodologia cercetării sociale”. Conform mărturisirii autorului, unele părţi ale capitolelor au fost „preluate” din publicaţii anterioare ale autorului şi au fost reconfigurate în raport cu specificul preprogramat al cărţii.

Aşa cum arată Antonio Sandu, publicul-ţintă al cărţii îl reprezintă în special studenţii profilurilor şi specializărilor sociale şi umaniste.

Cartea este remarcabilă atât prin radiografierea tematicii, cât şi prin abordarea problematicii şi punerea în evidenţă a ideaticii sociologice. Principalul merit al cărţii îl reprezintă însă prospeţimea metodologică, utilizarea celor mai noi metode de cercetare în studierea socialului. Am zice că avem de a face cu cea mai bună carte de sociologie construcţionist-postmodernă scrisă în limba română până acum.