Ca formulă textuală, cartea cadrului universitar craiovean Xenia Negrea, Florin Mugur şi poetica exasperării, este o monografie complexă. În plan intern, ca articulare semnificaţională, gândirea critică se mişcă între descriere, explicaţie, comprehensiune, interpretare şi evaluare. Avem de a face cu o monografie doctorală, ridicată temeinic, sistematic şi aşezat. Etajul subteran al construcţiei este unul de tip biografic, deosebit de compresat şi de comprimat. Biograficul este la subsolul edificiului şi, în special, în notele de subsol. Unul dintre fluxurile analitice ce alimentează mecanismul de funcţionare vie şi unitară a construcţiei critice îl reprezintă explicaţia biografică. Aceasta este coarda gravă a instrumentului critic. Pe scurt, rezultă că Florin Mugur (1934-1991) (pseudonimul lui Legrel Mugur) este fiul lui Leon Mugur (jurnalist la gazeta democratică interbelică Încotro) şi al Rosei (născută Thau). Copilăreşte în atmosfera casnică, familială şi literară proletcultist-realist socialistă şi debutează, astfel, la 14 ani. Precocitatea este şi poetică, şi pro-proletcultistă: la 16 ani este angajat redactor la Editura Tineretului şi îl cenzurează pe Mihail Sadoveanu. Aici, după cum istoria o menţionează, după cum recunoaşte el însuşi şi după cum se reţine, are ca sarcină de început, îndeplinită, pe aceea de a stiliza de cosmopolitism Dumbrava minunată de Mihail Sadoveanu. În mod evident, debutul său în volum la 19 ani este proletcultist-realist socialist: Cântecul lui Philipp Muller (1953). Surprinzător, după absolvirea Şcolii de Literatură Mihai Eminescu, iese de pe linie şi i se retrage pe doi ani dreptul de semnătură (1957-1959). Aşa cum pertinent observă Xenia Negrea, acesta este momentul în care din călău devine victimă (p. 37) şi în care se declanşează o criză identitară de ordin existenţial şi literar.
În raport cu ce a însemnat pentru scriitorii perioadei respective proletcultismul şi realismul socialist al anilor 1950, în monografie se delimitează sintetizator o tipologie memorabilă. Ar exista patru categorii de scriitori: a) unii care au ştiut şi au făcut, b) categoria celor eliminaţi, a victimelor, c) categoria celor care au crezut şi n-au făcut nimic şi d) categoria celor care nu au putut opta, precum Florin Mugur, care aşa au crescut şi au făcut ce li s-a cerut (p. 11, p. 37).
Axele comprehensive şi interpretative ale cărţii sunt cele mai relevante; ele dau măsura de cercetător şi critic notabil a Xeniei Negrea. Pe drept cuvânt, în raport de curbele interioare ale creaţiei sale, Florin Mugur este calificat ca fiind expresionist. Ipoteza de lucru, deplin probată, este că mişcarea creatoare esenţială a lui Florin Mugur a fost disimularea şi că aceasta a generat o emergentă şi apoi o continuă, constantă şi activă poetică a exasperării, specific expresionistă (p. 9, p. 355). Resortul productiv al întregii opere a lui Florin Mugur vine din rezistenţă şi exasperare (p. 15). Sunt delimitate trei etape ale creaţiei lui Florin Mugur: etapa realismului socialist, etapa de transfigurare prin selecţie obsesivă şi etapa transfigurării prin destructurare aluzivă (după formulele preluate de la profesorul Eugen Negrici care, tot în paranteză fie spus, apreciază exactitatea comprehensiunii dovedite de autoare, vezi coperta a patra).
Fenomenologic, explicativ şi hermeneutic, Florin Mugur este un scriitor pe care generaţiile critice de până astăzi l-au citit şi l-au evaluat în termeni pozitivi. Prin monografia de faţă, Xenia Negrea reconfirmă implicit că Florin Mugur rămâne un scriitor semnificativ pentru literatura română. Totuşi, am spune că, deşi la un moment dat în anii 1960 (când despre el a scris însuşi G. Călinescu) s-a aflat în marginea canonul literar activ, la ora actuală acesta se situează în perimetrul canonului pasiv. Florin Mugur este un scriitor din canonul literar de rezervă. Sub acest aspect, un lucru este clar: Xenia Negrea a scris o carte de mâna întâi despre un scriitor de mâna a doua.