I. Mireille Rădoi scrie ca şi cum sfârşitul lumii ar fi foarte departe, ceea ce de altfel aşa şi este. Cum pericolul „de neevitat“ a trecut, trebuie să ne apucăm să trăim: să ieşim din baza de date a lumii („Information Age”) şi din baza de date a calculatorului.

Remarcabilul volum de debut al lui „mireillerădoi”, ieşireadinbazadedate (Timişoara: Brumar, 2013) ilustrează poetic încercarea de a ieşi din blocajul bazei de date şi a trăi direct, de „unul singur” şi pe cont propriu: „Singurătăţile scriu cel mai limpede poem” („0109”).

Poezia este deci o abandonare a mediului virtual. Odată rupt de baza de date, poţi deveni realmente singur, te poţi întoarce spre tine şi ai posibilitatea de a accesa poezia existenţei. Şocul abandonării virtualului este unul puternic şi întristător. Ieşirea din baza de date te obligă să recurgi la alte surse de energie. În mod conex, lumânarea se impune drept simbol întors al existenţei inocente, senine: „Mi-au sărit siguranţele/ Îmi trăiesc viaţa la lumânare/ Mă întristez: majoritatea crede că lumina-i semn de moarte!” („Avertisment”).

Viaţa în afara “biţilor” devine luminoasă, esenţială şi autentică. Trei sunt cuvintele pe care cartea le scoate în evidenţă, prin transcrierea cu majuscule : „LUMINA” („Profeţie 5”), „CHEIA” („Iarba Fiarelor”) şi „SUNT” („Libelula”). Ele marchează traseul unei lecturi de profunzime, drumul unei lecturi arhetipal-existenţiale. Omul superior este omul cunoaşterii de sine, al reflecţiei despre sine, al judecării de sine. Unul din mesajele esenţiale ale preoteselor prezicătoare din Templul din Delphi era „Tu eşti”. Pentru a-ţi asuma destinul delphic, înainte de toate, trebuie să te identifici cu eu SUNT: „Sunt în vremea lui ESTE!” („Primăvara 37”), „Sunt măsura a ceea ce este” („SMS [Ediţie specială]”). Pe de altă parte, CHEIA are semnificaţia de instrument, de metodă, de tehnică a cunoaşterii lui „SUNT” şi de cunoaştere a lumii: „Sufletul cunoaşte CHEIA secretelor boltei înstelate/ Deschide-ţi seiful interior,/ Acolo ruginesc cheile aruncate!” („Iarba fiarelor”). Se ştie că la început a fost cuvântul şi prin cuvântul creatorului („să fie lumină”), s-a făcut lumină. „LUMINA” este polisemică. Prin ea se inscripţionează şi creaţia, şi conştiinţa, şi cunoaşterea, dar şi mântuirea: „Isaia anunţă LUMINA prin sms şi organe de ascultare/ (…)/ Dumnezeu e tot mai mult o stare de veghe/(…)/ El va veni” („Profeţie 5”).

II. În altă ordine de idei, există două tipuri de spirite poetice: există poeţi luminoşi şi poeţi întunecaţi. Sub aspect axiologic, nu are importanţă ce fel de poet eşti. Această taxonomie explică doar situarea eului liric în raport cu percepţia existenţei. Din punct de vedere liric, omul este o fiinţă fragilă, perisabilă, pieritoare; este permanent în pericol, permanent apăsat de necazuri, nostalgii, întrebări, dezamăgiri şi tristeţi - „tristeţea îmi dă târcoale ca un râs îmblânzit” („SMS [Amin]”). Pentru orice fiinţă viaţa este tragică. Fiind scurtă, limitată, supusă îndoielii, orice viaţă este un dezastru. Pentru toţi oamenii are loc, la un moment dat, prăbuşirea lumii. Dintre oameni, poeţii, ca fiinţe ultrasensibile, percep şi mai acut dezastrul. Tuturor ni se scufundă unele corăbii, poeţilor însă li se scufundă toate corăbiile. În raport cu scufundarea, cu inevitabilul dezastru existenţial, poeţii prezintă două atitudini. Unii au o atitudine întunecată: adică nu există nici un fel de salvare, nu avem nici o ieşire, nu există nici un fel de lumină; aceştia sunt poeţii întunecaţi. În schimb, la poeţii luminoşi transpare viziunea generală că pentru orice există o soluţie, o ieşire, o cheie, o cale, o izbândă. Poetul luminos vede întotdeauna o „luminiţă”.

Sub acest aspect, Mireille Rădoi este un poet luminos: are o problemă şi admite existenţa unei soluţii cât de imprecise, vagi şi triste. În universul lui Mireille Rădoi există multe întrebări, nelinişti, îndoieli, piedici, obstacole, inconveniente, probleme, frici, tristeţi şi dezamăgiri. Toate acestea sunt asumate cu conştiinţa că ele nu ne iradiază întreaga existenţă, cu ideea că „Întunericul nu zideşte nimic” („Profeţie 5”) şi cu propensiunea de a preschimba „toxina răului/ în iertare şi uitare” („Duminica”). Poezia aceasta delimitează trei căi de salvare. Una dintre soluţii este de a întâmpina întunericul dezastrului cu atitudinea resemnată şi luminoasă că „nu mai contează nimic „(„Instantanopole”). Apoi, o alta constă în înţelepciunea necunoaşterii şi a neputinţei de a înţelege: „Nu înţeleg cum reuşeşti să pleci/ de infinite ori până să vii o dată” („Profeţie 3”), „Pentru sănătatea dumneavoastră,/ Evitaţi ştiri rele, invidii, gelozii” („Ediţie specială”). Cea de-a treia cale se fundamentează pe convingerea că „Dumnezeu / (…)/ nu apune” („Profeţie 5”), „Doar El este Cel care Dăruieşte/ Doar El Este Darul !” („Petru şi Pavel”). Credinţa luminoasă este că, dacă ai ajuns cumva în dezastru şi dacă prin epuizantul tău efort nu te-ai putut salva, oricum chiar fără solicitarea ta cineva te va salva. Dacă singur şi însingurat nu poţi ieşi din naufragiu, cineva te va scoate: „Paradisul e întotdeauna la o aruncătură de băţ” („339 de semne”).

Antologice sunt poezii precum: „Avertisment”, „0109”, „Casa de schimb”, „Ieşirea din baza de date”, „SMS [Frica]”, „SMS [Restart]”, „Moştenire” şi „Ediţie specială”. (Amintim că la lansarea cărţii, poetul Flaviu George Predescu se arăta ataşat valoric de poezia „Moştenire”).

III. Axiologic, volumul „ieşirea dinbaza dedate” se individualizează, mai întâi, prin ideea lirică a poeziei ca eliberare de sub presiunea cotidianului, a comunului şi a banalului, de sub apăsarea inerţialului, a rutinierului şi a constrângerilor tehnice. Poezia este ieşire, este eliberare, este înnoire spirituală, este schimbare de atitudine şi modificare a direcţiei privirii şi a proiectului de viaţă. Existenţa poetică este o trăire altfel.

În al doilea rând, cartea arată un spirit poetic ce-şi domină inspiraţia şi-şi lasă intuiţiile să inventeze.

Mireille Rădoi debutează remarcabil. Îşi deschide un drum liric pe care, prin valoarea versurilor, poate să înainteze către cunoaşterea şi imaginarea de noi teritorii lirice.