| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poeziide Ștefan TunsoiuMAI APROAPE DE MARE Tu ai venit înaintea culorilor şi m-ai luat cu tine să ard, ca o eşarfa fluturată de soare peste întinderea Mării Egee, şi de-atunci mă trezesc cu fiecare amurg mai aproape de mal, adunând culorile spulberate de jocul siluetelor noastre pe un şevalet de corali aruncat de sirene spre ţărm. Umbra ta revine ca o fata morgana şi începem să ne căutăm urmele tălpilor noastre uitate în golul paşilor care lunecă, odată cu noi, către ziuă, până se pierd în culorile Mării. DE-ATATA LUMINA Seară de seară, între noi se face mai multă linişte, ca-ntr-o uitare atemporală, în care singurul adevăr se refuză cu mult înainte de a mai rămâne loc şi pentru cuvinte. Trupul nostru devine şi el o noţiune echivalentă cu rotundul nopţilor atât de uşor răspândite între vocale şi consoane aduse la numitorul comun. Timpul rămâne speranţa înnoptării în călătorii. Urmează, apoi, după cuvinte, nopţile noastre risipite, atât de uşor, între clepsidre lângă care ne jucăm de milenii, ca două monede pe-asfaltul încins de-atâta lumină căzută în cuvinte. LOGODNĂ Mi s-a părut că plângeam cu faţa ascunsă în palmele tale, că părul îmi era inundat de râuri şi stele căzute din ochii din care rupeam o bucată din sufletul meu. Tu nu mai puteai să râzi, iar eu trăiam cu inima ta. Simţeam aceeaşi durere, o amintire şi-o izgonire. Pe genunchi şi pe frunte simţeam aceleaşi arsuri. Privirile noastre căzuseră sparte pe-alei şi de-atunci ne căutăm, ca-ntr-un periplu fără sfârşit, amintirile. |