amestec secundele de azi cu cele de ieri şi de mîine * secundele iertate cu cele uitate în memoria celorlalţi * îmi uit secundele în amintirea celor care se uită – de parcă mi-aş depune absenţele la ghişeele de zero ale băncii neantului * acolo funcţionari de zero mă primesc cu multă amabilitate
şi-mi întind gume uriaşe cu care-mi şterg toate contururile * apoi mă inversez într-o partuză trecînd din zero în zero cu zeroul din mine * de parcă aş lăsa coperta unei cărţi legate în piele să alunece printr-un acvariu de semne pe care le dorm * şi nicăieri mă caută – şi nimeni mă găseşte – vidul prin masca lucrurilor ca o potecă cenuşie cu ochi ficşi * tunelul cu urmărirea lui de statui de sticlă – da, urmărirea ca un ţunami de sticlă traversînd oglinzi * e vorba aici de un impozit de iluzie pe care trebuie să-l plăteşti inconştientului ca să nu te pierzi pe lună cu o barcă de nisip * mă-nchid în zero ca-ntr-un ou uriaş de unde pot ajunge peste tot cu niciodată * ecourile nulului ating sfîrşitul cosmosului c-un preînceput de ofilire * un birou oval de nicăieri de unde prezidez destinele antilumii * tot ce-i lume, de altfel, e rău – tot ce-i fiinţă, fals * şi totuşi mai degrabă fantomă cu păr de nisip – mort de solitudine în sarea înălţimilor * nimeni de nichel de pe care dispariţia însăşi alunecă * dar zero poate fi o lacrimă de strălucire – o lacrimă hiperpură a neantului * zero pluteşte ca un balon prin toate absenţele lucrurilor ce se mistuie ca nişte săruturi aproape uitate * strîng în palme pulbere de nimic şi o contemplu cu o înţelegere ce se evaporă – umplîndu-se astfel de infinit * numai nimeni poate ţine nimicul – subtilitatea lui intimă de corp cu străinul ’n suspensie * toate artefactele dorm între cele două feţe ale unicei idei: stabilitate în cunoaştere * şi se rezumă la atît: asattva guna*

———— * ————

uleioasă e suferinţa pe care alunec ca fantoma unei vîsle rătăcite departe de barcă * roţi de sticlă depun în gîndurile mele rotiri de lumină bătrînă – cercuri împietrite de distanţă inefabilă * culeg cu pliscul degetelor rădăcini din tartar pline de un întuneric de-o toxicitate perfectă * atinse de ele toate fiinţele se preschimbă în umbre – iar lumea, şi ea atinsă, se mărturiseşte ca hades * de altfel moartea însăşi e o rădăcină a dării în vileag – mult mai mult decît vinul sau ciorchinii labelor lui dionysos * mă simt printre voi mai străin ca neantul – copac de dezgust scuturîndu-şi toamna de zîmbete peste crepusculul manechinelor * luna mă acoperă încă o dată de o lepră de zăpadă – singurătatea de carton s-a aşezat pe bănci de carton declanşînd războiul mondial al tuturor ambalajelor * adică a cam tot ce-a mai rămas din toţi amnezicii, fără excepţie*

———— * ————

singur la fereastră visează labirinturi de aer – şi luna suflă-n sticla creierelor chipuri de sfincşi * erecţii albe veghează îngerii lucrurilor şi somnul lor orgasmic fetal cu aripile adânc înfăşurate * stolurile de zăpadă ale privirii urcă spre globul ocular al nopţii cu care desluşesc pustiurile orbirii şi cataractele de cenuşă ale amurgului * o rădăcină destinală e zborul meu prin zodiac şi prin hipnoza rotitoare a planetelor * aud cu timpanele paşilor străfundul unui abis unde aleatoriul zămisleşte silabele metalice ale necesarului * legile încuie în jurul nostru paginile porţilor pe care le citesc mesageri stranii ejaculaţi de imaginar * roiurile nucleare ale spaţiului caută pe clape întîmplătoare un început ca o prismă a haosului * cobor în fîntînile apneelor căutînd un cuvînt plin de sfârşit – un cuvânt pe care să nu-l mai glăsuiesc eu ci iubirea neantului din mine * cuvânt ca un endymion în fine treaz – narcis în fine eliberat de oglindă * ca orfeu păşind într-o altă lumină decît aceea unde trebuia s-o readucă pe eurydice – o lumină unde să poată în fine respira singur * căci poetul nu e – n-are rost să mai fie – un remorcher pentru toate femeile pierdute şi pentru lumile lor asemenea * de parcă gheaţa veghii ar fi liman pentru înecaţi * visez primordial dar nu spre zămislire ci pentru a-mi dezveli mie însumi nenaşterea * sinele ca un ou al neantului * nu zei suficienţi şi nebuni cu orbirea primejdioasă – purtînd dezastru sterp între silabe – ci o devastare strălucind de absolut, cu razele ca somnuri sfârtecate * scrutez de mână cu nimeni amnezii ce depăşesc reamintirea – o golesc de paşi şi de substanţa auzului unde-i încrustată * pînă uit toate diferenţele de care sînt răstignit *

———— * ————

silaba ca o iarnă a fiinţei – ca o evadare a golului din labirintul de coaceri imperfecte * gura mea şiroieşte de otrava reamintirii – un şarpe de vid îmi ia locul adunat dintr-o altă privire * singur în fildeş străin – într-o zi voi fi lună de voce avisală * soarele ’şi va deschide întunericul ca un sărut pînă-n miezurile lumii * voi auzi atunci un glas de fum – un glas înăbuşit ieşind parcă din adîncurile fumului de parcă fumul s-ar privi * de parcă fumul m-ar privi descojindu-mă de tot ce se poate uita * oraşele huruie dincolo de orizont ca nişte motoare ale năruirii – o ruină a pleoapelor acoperă tăceri de dune lichide * sarea încheagă un ochi din deşert – printre noi – prin noi zboară de groază un înger de implozii * totul e prag sau capăt sau abis fără ţel * mergem ca să ne golim de vizibil – mergem ca nişte pleoape oarbe – ca nişte buze mute * respir pămîntul ca pe un aer colorat de mirosurile de care mă dezbrac – incolor şi clar în apneele spiritului * o umbră pătează cu frig depărtările – mă aştept în absenţele pline de ajungeri nemaisfîrşite * neonul îmi cade în suflet cu gheaţă – un strop se rotunjeşte cu tot haosul – nicicînd de niciunde * stau într-un cheag de lumină oprită * ea se trezeşte ca un desen şters de gume * setea pescuieşte imagini din mirajele celuilalt * poate rămîne ca un zaţ în ceaşca lui nimeni * nimeni mă înconjoară cu magia restantă a dispariţiilor * cellalt e beznă şi vînt de nelinişte * îmi despart chipul de aşteptări de sticlă * gîndurile sînt zgîrieturi pe igrasie de lacrimi * fîntîna fantomă se scutură de frunze – fulgi ca nişte tatuaje labirintice repetînd un cuvînt insezisabil * piatra doarme în tăceri de noapte – tone de ninsori – stoguri de clipe împietrite-n respiraţie * asfixia cade în bucăţi şi îi culeg cioburile negre * m-am evaporat cu mortul ce s-a resorbit – metempsihoză achiziţionată la talcioc pe gratis *

Extrase din volumul inedit - Absenţe 3 (în pregătire)